Cum a ajuns sfânt în calendarul creştin-ortodox Pârvu Mutu. Viaţa cumplit încercată a iconarului de la Robaia

0
0
6 august 1917 canonizarea lui Pârvu Mutu, devenit Sfântul Cuvios Pafnutie. Foto: Arhiepiscopia Argeşului
6 august 1917 canonizarea lui Pârvu Mutu, devenit Sfântul Cuvios Pafnutie. Foto: Arhiepiscopia Argeşului

Pe 6 august, se împlinesc cinci ani de când Biserica Ortodoxă Română a proclamat oficial canonizarea unuia dintre cei mai de seamă pictori bisericeşti de la sfârsitul secolului al XVII-lea, devenit Sfântul Cuvios Pafnutie - Pârvu Zugravul, prăznuit, de atunci, la data de 7 august.

Acest nou sfânt al Bisericii Ortodoxe Române, Cuviosul Pafnutie este vestitul iconar cunoscut cu numele de Pârvu Mutu, considerat cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine şi brâncoveneşti.

„Artist plastic remarcabil, Pârvu Mutu a fost considerat de Prof. Grigore Constantinescu, în evocările biografice din Argeşul artistic,  <<cel mai important precursor al artei portretului pictat românesc>>. Dintre toate picturile sale, cele mai ample si bine pastrate sunt cele din Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, din localitatea Filipeştii de Pădure, biserica numită şi <<Voroneţ-ul Munteniei>>, iar cel mai reuşit autoportret al lui Parvu Mutu este cel zugrăvit în biserica din Bordeşti, în anul 1700, decupat mai apoi şi aşezat în Muzeul de Artă Naţională din Bucureşti”, explică etnograful Sorin Mazilescu, fost director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş. 

Decizia trecerii în rândul sfinţilor cuvioşi ai Neamului Românesc, luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 4-5 iulie 2017 şi materializată o lună mai târziu, pe 6 august, are legătură cu darul rugăciunii sale neîncetate şi al zugrăvirii icoanelor şi cu preţuirea arătată de ierarhi, preoţi, călugări şi credincioşi, ca pildă de smerenie, de înfrânare, de milostivire şi mai ales de iscusită lucrare a iconografiei.

ÎPS Calinic:
ÎPS Calinic:

Autoportret Pârvu Mutu Foto: Facebook Sorin Mazilescu

Viaţa sa, una plină de durere şi rugăciune

S-a născut în Câmpulung-Muscel, la 12 octombrie 1657, ca fiu al preotului Ioan Pârvescu (1623-1702), iar la botez a primit numele naşului său, marele vistiernic Pârvu Vlădescu, ctitor de biserici. 

„Crucea încercărilor s-a abătut asupra familiei preotului Ioan, când preoteasa acestuia a trecut la Domnul ca o muceniţă, născând pe al şaselea copil.Boala a secerat apoi pe cinci dintre ei, Pârvu fiind singurul rămas în viaţă. Prin urmare, preotul Ioan Pârvescu s-a călugărit la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, luând cu sine şi pe fiul său Pârvu, în vârstă de 11 ani. La şcoala acelei mănăstiri s-a deprins cu cititul şi scrisul, dar şi cu cele dintâi taine ale zugrăviei, adică ale picturii bisericeşti, alături de monahul Evghenie, care l-a luat lângă sine, pe schele, punându-i în mâini scoica pentru amestecat culorile şi găsindu-l înzestrat pentru iconografie”, explică Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Când a atins vârsta majoratului, Pârvu a fost trimis să înveţe zugrăvia în Bucovina, cu un vestit meşter rus. Acolo a deprins tainele pictării icoanelor şi a luat ca pildă de iconografie numeroasele mănăstiri şi biserici bucovinene, împodobite cu picturi interioare şi exterioare. După cinci ani s-a întors acasă, devenind pentru scurt timp pictor de curte al boierilor Vlădeşti, urmaşii naşului său.

Din această perioadă, datează şi cea dintâi pictură a sa la biserica Mănăstirii Aninoasa - Argeş. Alături de monahul Evghenie, primul său dascăl, a pictat biserica Mănăstirii Negru Vodă (oraş Câmpulung-Muscel, jud. Argeş).

„Fiind recomandat familiei domneşti a Cantacuzinilor, a zugrăvit mai multe ctitorii ale acestora, dar şi unele ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, şi anume: mănăstirile Cotroceni (Bucureşti), Mărgineni (azi penitenciar, com. I. L. Caragiale, jud. Dâmboviţa), Sinaia (jud. Prahova), Colţea (Bucureşti), Berca (jud. Buzău), Schitul Poiana (com. Poiana Câmpina, jud. Prahova), Schitul Lespezi (oraş Comarnic, jud. Prahova) şi Bordeşti (jud. Vrancea), bisericile de mir de la Filipeştii de Târg (distrusă, jud. Prahova), Filipeştii de Pădure (jud. Prahova), Călineşti (com. Floreşti, jud. Prahova) şi Măgureni (jud. Prahova), biserica Adormirea Maicii Domnului, din Râmnicu Sărat (jud. Buzău) şi biserica de la Fundenii Doamnei (com. Dobroeşti, jud. Ilfov); biserica Mănăstirii Mamu (com. Lungeşti, jud. Vâlcea), precum şi biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti”, explică Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Inspirat de icoana Sfântului Andrei Rubliov din Rusia

Pârvu Mutu n-a pictat însă doar fresce, ci şi icoane pe lemn. Cea mai cunoscută dintre acestea - icoana Sfintei Treimi (numită şi Sfânta Troiţă, Cina din Mamvri sau Filoxenia lui Avraam), aflată la Mănăstirea Sinaia – a fost inspirată de icoana Sfântului Andrei Rubliov, din Rusia (sec. XV).

Despre cum s-a ajuns  dela Pârvu Pârvescu la Pârvu Mutu există mai multe teorii.

„Pârvu Pârvescu a primit supranumele de <<Mutul>> nu pentru că ar fi fost mut, ci deoarece picta fără să vorbească şi fără să mănânce, adică în post şi rugăciune. Dacă spunea vreun cuvânt sau gusta hrană, întrerupea lucrul în ziua respectivă. Astfel, făcea mai lucrător darul primit de la Dumnezeu, dobândind har pentru nevoinţa sa şi iscusinţă în lucrarea iconografiei”, explică  Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

A ajuns dascăl la propria sa şcoală de zugrăvie, înfiinţată la Bucureşti, în care a format mai mulţi ucenici. S-a căsătorit cu jupâneasa Tudora şi a avut doi copii, Pârvu şi Gheorghe, dar viaţa l-a încercat greu, ca şi pe tatăl său, începând cu moartea soţiei sale. A pornit într-un pelerinaj la Ierusalim, iar la întoarcere, în anul 1718, a intrat în monahism la Mănăstirea Mărgineni, împreună cu fiul său cel mai mic. A primit numele de Pafnutie, iar fiul său, Gheorghe, pe cel de Gherasim. Graţie vastei sale culturi şi cunoaşterii limbilor străine, s-a ocupat şi cu traducerea în româneşte a unor texte din vasta bibliotecă înfiinţată acolo de Cantacuzini.

ÎPS Calinic:
ÎPS Calinic:

Cuviosul Pafnutie Foto: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Moartea fiului său, o altă cumpănă

În 1731 o nouă încercare i-a adus adus durere în suflet: moartea fiului său, monahul Gherasim. 

„Înţelegând pe deplin deşertăciunea lumii şi fugind de laudele oamenilor, Cuviosul Pafnutie a căutat şi mai multă însingurare, trebuincioasă pentru rugăciunea cea de taină a inimii şi, luând binecuvântarea stareţului Cosma, s-a îndreptat spre schitul mai depărtat de lume, din inima codrilor, Robaia (com. Muşăteşti, jud. Argeş). Acolo a primit marea schimă călugărească şi s-a nevoit încă patru ani în rugăciune, tăcere, răbdare şi smerenie, trecând la Domnul în anul 1735”, arată Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Spitalele din Câmpulung, mai sigure. Vor avea sisteme anti incendiu | adevarul.ro

Ziua Naţională Salvamont. Motivul pentru care este serbată la 1 august. „Standard de nevisat acum 20 de ani“ 

Piteşti


Ultimele știri
Cele mai citite