Cine a fost primul fotbalist român care a jucat în străinătate. Povestea fundaşului de legendă lăsat de comunişti „în afară“

Ion Barbu a fost unul dintre marii apărători ai fotbalului românesc FOTO: violafans.ro

Jucător de legendă al FC Argeş, pentru care a evoluat 15 ani, şi căpitan al României în celebrul egal cu campioana mondială Anglia din 1968, Ion Barbu a fost şi primul fotbalist lăsat să joace peste hotare în regimul comunist.

Unul dintre cei mai buni apărători din deceniul al 7-lea din fotbalul românesc, Ion Barbu, s-a născut la 24 decembrie 1938, la Craiova şi tot în oraşul său natal a început fotbalul. A devenit însă cunoscut la Dinamo Piteşti (unde a ajuns în 1959) şi apoi la FC Argeş, unde jucat 15 ani, perioadă în care a avut cele mai mari performanţe în cariera sa: campion al ţării, internaţional A, căpitan al echipei de club, căpitan al Naţionalei României, maestru al sportului.

Cu toate că şi-a dominat ani de-a rândul colegii de post din ţară, n-a adunat decât 7 selecţionări în prima echipă reprezentativă, din cauza rivalităţii sportive cu Nunweiller III, fundaşul central al lui Dinamo Bucureşti, aflat mai aproape de ochii selecţionerilor. În schimb, Barbu a rezistat ispitei, care a pierdut atâţia fotbalişti talentaţi de la Piteşti şi din alte oraşe ale provinciei, de a pleca spre cluburile mari din Capitală.

Considerat unul dintre cei mai buni fundaşi din Europa

Barbu a rămas fidel clubului care l-a lansat în prima divizie, o dată cu intrarea echipei în “A”, în anul 1961. În anul 1967, Barbu a fost declarat al 5-lea fotbalist român al anului, după ce efectuase un fructuos turneu cu selecţionata B a României în Coreea şi Africa. În 1967, în meciul cu România pe care Italia l-a câştigat foarte greu cu 1-0, Bucureşti, Barbu a fost considerat de specialiştii italieni cel mai bun fundaş român şi unul dintre cei mai buni din Europa.Tot în acelaşi an, Barbu a debutat în Naţională, într-un meci cu Polonia, la Ploieşti. Era confirmarea unei frumoase cariere internaţionale, recunoaşterea calităţilor sale ca fotbalist de valoare.

În 1968, Barbu a jucat toate meciurile internaţionale ale României, fiind în acelaşi timp căpitanul ei. Este anul în care se puneau bazele unei noi echipe naţionale, iar Barbu a fost chemat să ajute la refacerea ei morală şi la sudarea noilor veniti. Ca un adevărat căpitan de navă, el şi-a condus echipa toamna lui 1968 în acel egal de senzaţie (0-0) cu campioana lumii Anglia, condusă de celebrul Bobby Moore.

Detenta sa extraordinară, deosebitul simţ al plasării şi mai ales tehnica şlefuită încă de când era atacant central l-au făcut pe Bebe Barbu deseori apreciat de coechipieri şi adversari. Barbu a fost în 1970 primul fotbalist lăsat de regimul comunist să plece peste hotare. A jucat un sezon la echipa turcă Besiktas Istanbul, unde a prins 20 de meciuri ca titular, evoluţiile sale fiind foarte apreciate de fani şi presa turcă. Reîntors în ţară în vara lui 1971, Barbu a revenit la FC Argeş, unde, deşi trecut de prima tinereţe, a continuat să joace cu pasiune şi dăruire, contribuind la creşterea valorică a mai tinerilor săi coechipieri, ajutându-l pe fostul său coechipier de odinioară Florin Halagian, antrenorul echipei (unul din cei mai tineri din acea perioadă – 1971).

El s-a plasat în spatele cuplului de fundaşi centrali Olteanu-Vlad, pe care i-a îndemnat mereu pentru a se autodepăşi şi a deveni de netrecut. El, cel care cu numai doi ani în urmă era căpitanul echipei, a acceptat să joace pe post de libero, un post-cheie pentru echipă. Şi Barbu a înţeles că e nevoie de el la meciurile din deplasare pentru ca echipa să nu piardă şi FC Argeş să câştige campionatul. În returul sezonului 1971-1972, FC Argeş a primit o ripostă puternică în lupta pentru titlu. Dar s-a mobilizat extraordinar şi n-a pierdut 10 meciuri la rând, în timp ce în spatele apărătorilor se afla Barbu. Bebe a jucat excelent în meciurile din deplasare, contribuind cu brio la obţinerea titlului de campioană.

Barbu a intrat în teren şi în ediţia următoare (1972-1973), când FC Argeş a ocupat locul al 3-lea. Iar el, fundaşul, a jucat la fel de bine. Cunoscuse a doua tinereţe, o tinereţe pe care i-au dat-o valoarea, tehnica şi dorinţa de a fi mereu pe prima linie. În decembrie 1973 a jucat ultimul său meci în Divizia A.

Căpitan în meciul câştigat cu Real Madrid la Piteşti

Barbu a fost căpitan toamna lui 1972 în celebrul meci câştigat de FC Argeş cu 2-1 în faţa celor de la Real Madrid, în turul doi al Cupei Campionilor. În returul de la Madrid, FC Argeş a fost la un pas să dea lovitura, fiind eliminată de abia după ce Santillana a înscris un gol cu trei minute înainte de finalul meciului.

După ce a încheiat cariera de jucător în 1974, Barbu a pus umărul, ca preşedinte al clubului (funcţie deţinută până în 1982) şi la al doilea (din păcate şi ultimul) titlu argeşean, cel din 1979 (tot cu Dobrin vedetă incontestabilă şi cu Halagian pe bancă). Barbu a mai fost antrenor la Muscelul Câmpulung şi Metalurgistul Cugir. S-a retras la Direcţia Judeţeană pentru Sport Argeş, ocupându-se de problemele fotbalului argeşean.

La 2 mai 2011 a trecut în nefiinţă.