Cinci reguli de bază ca să ţii departe hoţii de buzunare şi genţi. Ce să faci şi ce să nu faci la piaţă, în autobuz sau tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Poliţia Română
Foto: Facebook Poliţia Română

Aproape nimeni dintre cei păţiţi n-a crezut că i se poate întâmpla. Până la proba contrarie. Lipsa vigilenţei e mană cerească pentru hoţii de buzunare sau pentru cei care sunt cu ochii pe genţi.

În general, noaptea se fură din gări, din trenuri, iar ziua în autobuze şi alte mijloace de transport în comun, magazine, pieţe. Se întâmplă, în general, la ore când oamenii merg spre serviciu sau spre casă şi sunt grăbiţi, hoţii profitând de neatenţia acestora.

Specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acţiune este un spaţiu restrâns, de regulă favorizat de aglomeraţie, poziţia hoţului fiind permanent riscantă. 
 

Neglijenţa şi ignoranţa ”ajută” la comiterea acestui gen de fapte. 

Potrivit Poliţiei Române, exersarea spiritului de vigilenţă reprezintă primul şi cel mai solid „scut” împotriva hoţilor şi a altor genuri de infractori.

Reguli de bază 

Iată câteva dintre sfaturile oferite de IPJ Argeş pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare:

În zonele aglomerate din pieţe, supermarket-uri sau bazaruri manifestaţi atenţie deosebită asupra banilor sau a altor obiecte personale;

Când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi, ci numai suma necesară;

Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei sau la vedere. Banii se păstrează, cel mai sigur, în buzunarele interioare ale vestimentaţiei;

În aglomeraţie, dacă vă simţiţi atinşi sau bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul, chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;

Nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate pentru a cumpăra lucruri de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea.

Recomandări în mijloacele de transport în comun şi la cumpărături

Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de furt din buzunare, genţi, Poliţia Romînă recomandă să ţineţi cont următoarele aspecte:

În mijloacele de transport în comun

• când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;

• evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare;

• dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;

• poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix in autovehicul;

• dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;

• când poziţia unui călător vă impune să vă îndepărtaţi de bagaje, sau să vă schimbaţi poziţia, evitaţi-l;

• nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun;

• nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;

• dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism, sau luaţi un taxi, de preferat de la o companie cunoscută, de notorietate, unde vă veţi aşeza pe locurile din spate;

• dacă sunteţi obosiţi, evitaţi să vă aşezaţi pe scaun, pentru a nu adormi;

• dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.

La cumpărături 

• evitaţi aglomeraţiile din pieţe, bazaruri, gări autogări, magazine,etc.

• portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere, iar geanta nu se ţineîn coş;

• feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;

• când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;

• daca stati la o coada priviti cu atentie celelalte persoane; daca simtiti ca asupra dumneavoastra se face pressing la coada in magazine sau ca cineva s-a instalat in fata dumneavoastra si v-a acoperit vederea, verificati imediat geanta si locul unde tineti portofelul;

• acordati o mai mare atentie posetei decat plaselor de cumparaturi; siguranta posetei sa fie o grija permanenta pentru dumneavoastra; cand faceti diferite plati sau cumparaturi nu scoateti tot teancul de bani ci numai suma care trebuie;

• tineti geanta in fata, protejand-o cu mana;

• mare atenţie la persoanele care se înghesuie numai la raioanele unde este aglomeraţie şi rar cer să examineze un lucru;

• nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;

• nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;

• nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;

• nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;

• urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcaminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când „operează”, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;

• aveti grija la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; exista riscul sa fiti urmarit si sa va fie sustrasa suma de bani;

• nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni;

• reclamaţi Poliţiei cazurile de prindere în flagrant a hoţului pentru a curma activitatea infracţională a acestuia.

"În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt din buzunare, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, chiar şi public, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă", recomandă Poliţia Română.

Vă recomandăm să mai citiţi:

O femeie de 94 de ani dată dispărută a fost găsită de poliţişti cu ajutorul unui câine de urmă. Ce păţise bătrâna 

O maşină a luat foc lângă o sondă şi o benzinărie de pe DN7, după un accident cu patru autovehicule implicate. Două persoane se aflau în interior | adevarul.ro

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite