„Câine roșu“ pursânge. Mădă Dinamovista, suporterița devenită legendă în PCH
0În Peluza „Cătălin Hîldan“ se remarcă o prezenţă feminină de peste zece ani: Mădă Dinamovista. Ea nu lipsește de la niciun meci de acasă al „câinilor roșii“, iar pasiunea sa pentru clubul din Ștefan cel Mare a strâns o comunitate impresionantă pe social media.
„Dinamo – iubirea care nu se stinge“ este prima carte scrisă de un suporter, lansată în acest an, chiar la Muzeului Clubului Dinamo. Mădălina Dumitru, autoarea care de un sfert de veac se bucură, plânge și speră alături de echipă, a decis să pună între coperte de carte experiența vieții de suporter. A reușit o carte-jurnal, care te ține cu sufletul la gură, zugrăvind experiența unei fețite care joacă fotbal cu băieții în curtea școlii, se bucură ca de o comoară de primul obiect cu însemnele clubului, umple caietele de școală cu numele jucătorilor preferați, „decorează“ corespunzător și banca din sala de clasă, suferă timp de 13 ani în fața televizorului, decupând texte și poze din ziare cu idolii dinamoviști și luându-și informațiile despre echipă de pe Teletext, pentru ca în 2013 să-și împlinească în sfârșit visul și să ajungă pentru prima dată pe stadion – de atunci a devenit o prezență remarcată de fotoreporteri în Peluza „Cătălin Hîldan“ (PCH). Ulterior, pentru că apropiații încep să o certe părintește că „vede doar Dinamo“, creează pagina de Facebook „Fetele din PCH“, care ia amploare și se transformă într-un adevărat fenomen.
În cartea Mădălinei, „o carte despre fotbal și viață“, se regăsesc foarte mulți dintre suporterii echipei care stârnește de peste 75 de ani pasiuni. Cum au reușit să adune primele obiecte, cum au pășit pentru prima dată pe stadion, prin ce au trecut pentru a ajunge la jucători pentru o poză sau un autograf, ce au simțit când, în 2022, Dinamo a retrogradat, cum și-au dat toți banii pe bilete pentru a preveni prăbușirea clubului și altele. O lume văzută din interior, despre cum stadionul este un loc sigur pentru fete, contrar a ceea ce se crede, despre coregrafiile de poveste ale Peluzei „Cătălin Hîldan“, remarcate de presa internațională, despre camaraderiile legate pe stadion.
„Dinamo – iubirea care nu se stinge“ este, de asemenea, prețioasă pentru informațiile colectate. Numele jucătorilor și antrenorilor care au marcat istoria echipei în diverse perioade, momente memorabile, menționate de presa vremii sau trăite alături de suporteri, cum erau supranumiți jucătorii, cum s-au simțit pe viu experiențele dureroase (Mădălina Dumitru povestește despre tragicul eveniment al morții jucătorului Patrick Ekeng).
Jurnalul de pe social media
Ea spune că nu este nimic senzațional în drumul parcurs de „fata din Călineștii Argeșului“, de la suporterul aproape nelipsit de pe stadion (la meciurile de acasă) la autoarea primei cărți despre viața de suporter. Demersul a venit firesc, după ce Mădălina a făcut un obicei din a-și așterne gândurile înainte de o partidă pe pagina proprie de Facebook sau imediat după experiența de pe stadion. „Cartea a fost o mare realizare pentru mine, sincer vă spun. Am avut mare noroc cu Facebook. Eu acolo îmi notam tot și acolo postam în ziua în care mă duceam la meci. Mai scriam acolo câte un text după meci sau când simțeam eu. Asta m-a ajutat foarte mult și cu datele exacte – știți cum e, cu trecerea anilor le mai uităm. Pe cele importante nu, dar anumite lucruri le mai uităm. Așadar, pot spune că Facebook este cam primul meu jurnal“, a dezvăluit Mădălina Dumitru, pentru „Weekend Adevărul“.
A început să scrie pe pagină din 2010, iar în octombrie anul trecut și-a anunțat prietenii de pe Facebook că are de gând să scrie o carte – o dorință la care se gândea din copilărie, însă a fost nevoie să prindă curaj. Lucrurile s-au derulat de atunci cu repeziciune. Un suporter înfocat al lui Dinamo, George Nina Elian, a susținut-o în acest demers și i-a corectat cartea, un alt dinamovist pursânge, Emil Crăciunică, i-a prefațat-o, o prietenă din online, Maya Pop, a realizat grafica copertei, iar fotografia de pe copertă, care surprinde atât de fidel trăirile Mădălinei, aparține regretatei jurnaliste Teodora Maftei.
Chetă pentru meciul din „Groapă“
A copilărit într-o perioadă în care se vorbea foarte mult despre fotbal și în care copiii se jucau mai mult pe afară decât în fața calculatorului. Erau vremurile când conexiunea la internet nu era chiar pentru orice buzunar, iar apelurile telefonice erau scumpe – adolescenții aveau propriul cod de comunicare prin „beepuri“. Ori de câte ori avea ocazia, Mădălina se băga alături de băieți la o miuță sau la un tenis de picior.
Mădălina a avut de așteptat 13 ani pentru a ajunge pe stadion. În tot acest timp, le-a ținut pumnii „câinilor roșii“ din fața televizorului. A ales Dinamo când era la școală și avea prea mulți colegi care țineau cu Steaua – în plus, îi plăceau culorile clubului. N-a avut pe altcineva care să îi insufle pasiunea pentru fotbal sau pentru Dinamo, mai ales că în familia ei nu prea sunt microbiști. Bineînțeles, s-a lovit mereu de întrebarea de ce nu a ales să țină cu o echipă locală, în cazul acesta, cu FC Argeș, ea fiind de lângă Pitești. Simplu, pentru că a auzit mai întâi de Dinamo și Steaua și a ales Dinamo, explică dinamovista.
Pentru prima prezență pe stadion îi mulțumește și astăzi verișorului său care, deși nu are nicio treabă cu fotbalul, i-a convins pe părinții Mădălinei să-i permită să meargă împreună la București. În perioada respectivă, suporterii se organizau și plăteau un maxi-taxi. Era un cost considerabil pentru un copil, trebuia plătit șoferul și combustibilul și suporterii împărțeau suma totală la numărul celor dispuși să facă deplasarea.
„Părinții mei nu sunt pasionați de un sport anume, adică sunt singura din familie. Probabil și asta a fost o barieră foarte importantă, fiind și fată. Știți care era percepția «Unde te duci tu cu golanii ăia?». Nu aveau de unde să știe cum e, nefiind niciodată pe stadion. Mi-a fost foarte greu înțeleasă pasiunea. Verișorul meu a făcut atunci un efort pentru mine, pentru că nici el și nici prietenul lui nu erau cu fotbalul. Mi s-a părut un gest deosebit, de asta i-am și menționat în carte și le mulțumesc mereu când am ocazia. Astăzi, evident, părinții mei nu mai au nimic de obiectat. Li se pare normal tot ceea ce fac pentru club. Iar faptul că am scos cartea li se pare extraordinar. Sunt chiar emoționați“, a dezvăluit Mădălina. Pe membrii familiei nu a reușit nici între timp să-i ducă pe stadion, dar are speranțe că va face asta cu nepotul, fiul surorii sale, deocamdată prea mic pentru Peluza „Cătălin Hîldan“, singurul loc în care Mădălina se simte în largul ei.
După experiența cu maxi-taxi, a continuat să ajungă la meciurile din București cu un cuplu de prieteni care între timp s-au și căsătorit. Ei ajung astăzi mai rar pe stadion, dar acea perioadă a fost una memorabilă. Astăzi Mădălina merge chiar și singură, cu mașina proprie. Se bucură de libertatea de a sta cât dorește după meci, însă nebunia din urmă cu 10-12 ani s-a atenuat mult. Trăiește emoțiile exploziv în timpul meciului, dar mult mai „așezat“ după ce arbitrul a fluierat sfârșitul meciului. „Înainte îmi doream foarte mult să rămân la poze cu jucătorii. Și nu aveam cu cine. Toată lumea a doua zi merge la muncă, nu vrea să fie obosit. Dar la mine nu mai conta că mă duc la muncă, parcă nu mai simțeam oboseala, nu mai simțeam nimic. Lucrurile s-au mai schimbat. Spuneam și în carte că înainte trăiam meciurile altfel – parcă fierbea sângele în mine. Când știam că trebuie să merg la meci, nu prea aveam poftă nici de mâncare. Mi se părea că timpul trece foarte greu. Acum mă duc liniștită. Adrenalina este în peluză, dar înainte și după nu mai sunt cum eram. Și nu că nu iubesc clubul la fel, doar că au mai trecut niște ani. M-am maturizat, mi-am împlinit cumva visul. Adică acum mi se pare ceva normal, nu mi se mai pare ceva imposibil să ajung la stadion“, a dezvăluit microbista.
Pentru că știe cât i-a fost de greu la vârsta lor, astăzi îi susține atât cât poate pe tinerii care îi cer ajutorul să ajungă pe stadion. „De fiecare dată când îmi scrie cineva, dacă pot să ajut, să ofer un bilet sau o informație, o fac cu mare drag, și asta mi-am și propus să fac tot timpul, pentru că știu cât de greu am ajuns eu la stadion și ce dificil mi-a fost. Oricine ar fi, chiar nu m-aș uita și i-aș ajuta“, a adăugat suportera.
Pe bancă, alături de Ioan Andone
Mădă Dinamovista este cunoscută astăzi printre suporteri grație interesului manifestat de fotoreporterii care surprind reacția celor din tribune. Cum de fiecare dată este echipată ca la manual, atrage și astăzi atenția. De-a lungul anilor s-a trezit nu o dată pe prima pagină a publicațiilor sau în montaje video, ulterior cunoscuții sesizându-i aparițiile. N-a cerut niciodată tratament special, însă dorința ei de a ajunge în preajma „legendelor“ s-a împlinit cumva firesc. După un meci important, Ionel Dănciulescu, la acel moment director al clubului, a venit între suporteri și i-a înmânat un tricou. A stat alături de antrenorul Ioan Andone pe banca de rezerve, un personaj misterios i-a lansat de mai multe ori invitația de a vedea meciul de la tribuna VIP, acceptând invitația în cele din urmă, dar nu la un meci al „câinilor“, pentru că nu putea părăsi peluza, ci la un meci al României.
Colecția de fotografii de suflet, alături de foști jucători și antrenori de la Dinamo, s-a îmbogățit de-a lungul anilor, multe dintre acestea fiind redate la finalul cărții. Le consideră aparte pe cele realizate de jurnalista Teodora Maftei, care a sfârșit tragic în urma incendiului de la Colectiv, din urmă cu aproape 10 ani.
Consideră că Teodora a reușit, ca nimeni altcineva, să surprindă ceea ce trăiește cu adevărat când reușește să-și susțină echipa pe stadion. „Ce trebuie oamenii să afle este că lumea suporterilor nu este una dură. E ceva plăcut, e ceva ce îți crește adrenalina, dar îți crește adrenalina la modul frumos. Datorită stadionului, am legat foarte multe prietenii și, cu toate că nu pot să zic că sunt prietenii mei la cataramă, de fiecare dată când vin la meci mă întâlnesc cu aceleași persoane și există respectul acesta între noi, fie că e fată, fie că e băiat“, a descris Mădălina lumea aparte și prieteniile care se leagă.
Memorabilia
Uitându-se înapoi, își dă seama câte emoții extraordinare a trăit, cum se bucura „pentru fiecare lucrușor cumpărat sau primit în dar“ în culorile clubului, câtă fericire a simțit când și-a cumpărat primul prosop din piața din Pitești (un prosop de baie, de care nu avea voie să se atingă nimeni și pe care l-a ținut ani buni împachetat și păzit ca un trofeu), cum a început să colecționeze biletele (îi pare rău că astăzi se emit online, iar colecționarii nu mai au șansa să le păstreze), cât de greu le-a fost în pandemie, când o vreme nu au mai putut ajunge pe stadion.
Printre cele mai triste momente a fost cel din 2022, când echipa a retrogradat în Liga II. „Când am ajuns acasă, nu m-a luat somnul, deși a doua zi mă duceam la serviciu. Am stat și am scris un text. Nu puteam să dorm dacă nu puneam textul acela pe Facebook. Și țin minte că toată lumea l-a distribuit. Mulți mi-au cerut voie să-l preia. S-au regăsit în ce am scris eu acolo. Era perioada când mai făceam câte un text și mulți spuneau că se regăsesc. Și asta îmi plăcea. Deși nu scriam foarte des, dar când o făceam parcă veneau din altă galaxie cuvintele“ , a mai spus autoarea.
Astăzi, cititorii Mădălinei au ocazia să țină în mână cartea în care ea își povestește experiența. Momentul lansării a fost unul cu adevărat special. Clubul i-a permis să o lanseze la Muzeul Dinamo, astfel oferindu-le participanților, fani Dinamo sau doar fani Mădă Dinamovista, o experiență aparte.
Mădălina Dumitru menționează la finalul cărții că este o tânără normală, care are și alte pasiuni, care călătorește, care iubește plimbările pe jos, care citește, care și practică sportul. „Îmi place să cunosc oameni și să comunic cu ei, sunt sinceră și foarte directă. Deci, nu, nu mănânc doar Dinamo pe pâine, uneori mai mănânc și simplu. Mădă Dinamovista există și în afara stadionului!“, scrie autoarea.
Se încarcă comentariile...
