Vânătorii de Munte care au luptat la Sevastopol. Au format Divizia 4 pe frontul de Răsărit

0
Publicat:

Manifestări dedicate unui corp militar de elită au fost organizate în incinta Mausoleului Vânătorilor de Munte de la Târgu Neamţ din județul Neamț. Alta a reamintit de Divizia 4 în luptele de pe frontul de Răsări.

Aspect de la manifestarea de la Târgu Neamț FOTO Facebook Daniel Harpa
Aspect de la manifestarea de la Târgu Neamț FOTO Facebook Daniel Harpa

În oraşul străjuit de Cetatea Neamţ, pe 3 noiembrie 2023, la ceremoniile prilejuite de Ziua Vânătorilor de Munte au participat militari de la unităţi din ţară, oficialităţi locale şi judeţene, elevi şi localnici, care şi-au dat întâlnire la monumentul ridicat în perioada interbelică în cinstea celor care s-au jertfit în lupte, făcând parte din aceste trupe.

Impozantul edificiu, unic în ţară, dăinuie din anul 1939, la inaugurarea lui participând regele Carol al II-lea şi premierul Armand Călinescu. În 2023 s-au împlinit 107 ani de când a fost înfiinţată în cadrul Armatei Române, la Bucureşti, prima unitate de acest gen, prin transformarea Şcolii de schiori în Corpul vânătorilor de munte, organizat în trei batalioane, fiecare cu tot atâtea companii.

Nu se ştia cât va mai dura starea de neutralitate a ţării şi era nevoie de un corp specializat pentru ostilităţi în zone alpine. În contextul vremurilor de atunci, când deja prima conflagraţie mondială era în toi prin Europa, în scurt timp unitatea a fost transferată la Târgu Neamţ, corpul fiind mărit la cinci companii de puşcaşi, două de mitraliere şi o secţie de telegrafie fără fir.

Comanda i-a fost dată maiorului Virgil Bădulescu, înainat apoi la gradul de general, care a fost ajutat de un corp ofiţeresc format din 28 de cadre. Apoi, la 27 iulie 1917, regimentul a plecat în Pasul Oituz, participând la luptele foarte grele cu trupele austro-ungare, având un rol decisiv în confruntările de la Măgura, Coşna şi Cireşoaia, corpul de armată fiind decorat cu Crucea Mihai Viteazul.

După încheierea războiului s-a decis construirea monumentului, fiind inaugurat abia pe 28 iunie 1939, în prezenţa lui Carol al II-lea, Armand Călinescu, membri ai guvernului, ofiţeri superiori, şefii bisericii şi un numeros public.

Mausoleul este opera sculptorului Theodor Burcă, fiind construit din piatră şi bronz, adăpostind osemintele eroilor căzuţi în războiul pentru întregirea neamului.

Pe laturi sunt trei plăci de marmură. Una aminteşte data plecării pe front: „De pe aceste plaiuri şi-au luat zborul în zorii zilei de 27 iulie 1917, primul batalion de Vânători de Munte, sub comanda Mr. Virgil Bădulescu. Înfruntând urgia focului duşman, Vânătorii de Munte au înscris pagini de glorie în istoria războiului nostru de întregire la Târgu-Ocna, Cireşoaia, Coşna“.

Edificiul a fost inaugurat în anul 1939 FOTO Doru Iconaru Historia.ro
Edificiul a fost inaugurat în anul 1939 FOTO Doru Iconaru Historia.ro

Pe altă placă sunt numele celor aproape 200 de vânători de munte căzuţi pe câmpul de onoare, iar pe a treia este scris textul dedicat dezvelirii monumentului.

Pe soclu mai sunt două basoreliefuri, realizate în bronz de Theodor Burcă.

Unul prezintă o femeie înaripată, îmbrăcată în haine de roman, cu o spadă la şold, în mişcare, ce face un salt de pe un vârf de munte, simbolizând România. În mâna stângă ţine stema sprijinită pe umăr, iar în mâna dreaptă întinsă are o coroniţă de lauri.

Al doilea basorelief prezintă militari români avântându-se în luptă, cu casca pe cap şi cu baioneta la armă.

Pe o treaptă superioară a soclului se află un vultur, tot din bronz, ce-şi ia zborul către vest, la fel ca ostaşii plecaţi pe front. Mai este şi cripta mausoleului, sub forma unui mormânt, cu lespedea neagră, cu o cruce albă pe ea.

Pe frontul din Rusia

Tot pe 3 noiembrie 2023, o altă manifestare a fost organizată la Piatra Neamţ, de către Complexul Muzeal Naţional Neamţ, fiind vorba de o expoziţie intitulată „Divizia 4 Vânători de Munte pe frontul de Răsărit în imagini“, pentru a cinsti memoria vânătorilor de munte care şi-au pierdut viaţa în cel de-Al Doilea Război Mondial şi pentru puţinii veterani de război rămaşi în viaţă din judeţ.

Pe monument au fost scrise numele eroilor căzuți în lupte FOTO Facebook Daniel Harpa
Pe monument au fost scrise numele eroilor căzuți în lupte FOTO Facebook Daniel Harpa

La începutul celei de-a doua conflagraţii mondiale, vânătorii de munte, unităţi de elită ale Armatei Regale Române, erau grupate în cadrul Brigăzii 4 Mixte Munte, condusă de generalul Gheorghe Manoliu. Aceasta a fost înfiinţată în data de 20 iunie 1939, prin Înaltul Decret Regal 2879, al cărei comandament a fost dislocat în oraşul Aiud.

Apoi, pe 20 iunie 1941, Corpul de Munte, cu toate marile unităţi din componenţa sa, a trecut din punct de vedere operativ sub conducerea Comandamentului Suprem German, al cărui Cartier General se găsea dislocat în oraşul Piatra Neamţ (Armata 11 Germană), fiind, în perioada 22-29 iunie 1941, implicat în misiuni militare în zona Tomnatec, Şipotele Sucevei.

Ofensiva a continuat în nordul Bucovinei, în intervalul 2-5 iulie 1941, pe direcţia Ciudeiu - Cernăuţi şi Hotin, vânătorii de munte contribuind la eliberarea oraşului, pe 8 iulie 1941. Pe 18 septembrie 1941 au trecut Niprul pe la Berislav, fiind dirijați spre Balki, unde au desfăşurat acţiuni militare la Malaia Bielosjorka. A urmărit trupele sovietice aflate în retragere, pentru ca apoi să primească misiunea de a apăra litoralul Mării de Azov.

„Pe 9 noiembrie 1941 a fost dirijată spre ţară, însă pe 19 noiembrie 1941 a primit ordin să se deplaseze spre Simferopol, în Crimeea, pentru a participa la acţiunile militare împotriva partizanilor ruşi din zona muntoasă Iaila. Brigada 4 Mixtă Munte şi-a adus aportul la distrugerea a 114 lagăre, la capturararea a peste 500 de partizani şi uciderea a 1.850, fapt pentru care a fost citată prin ordin de zi de Armata 11 Germană“, arată muzeograful Manuel Dan.

În primăvara anului 1942, Divizia 4 Munte a participat la luptele din Crimeea, la apărarea litoralului Mării Negre, iar în iunie a ajuns pe frontul Sevastopolului, la a cărui cucerire şi-a adus un mare aport.

Scoasă din dispozitivul de la Sevastopol, unitatea a plecat iar pe front, fiind astfel singura mare grupare română care a intrat prin luptă în Sevastopol.

Vânători de munte în marș FOTO Complexul Muzeal Neamț
Vânători de munte în marș FOTO Complexul Muzeal Neamț

După primirea ordinului de încetare a ostilităţilor, pe 24 august 1944, Divizia 4 Munte a trecut Prutul şi Siretul şi s-a regrupat în zona Valea Cânepii, Gropeni, dezarmând pe traseu unităţile germane întâlnite în cale. La 21 mai 1945, potrivit Ordinului numărul 52.777 al Marelui Stat Major, Divizia 4 Vânători de Munte, Grupurile 8 şi 9 Vânători de Munte, Grupul 4 Artilerie Munte, Batalioanele 13, 14, 17, 18, 19, 20 Vânători de Munte au fost desfiinţate.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite