Trăsnăile din copilărie ale părintelui Iustin Pârvu. „Nici Ion Creangă n-a dus o viaţă aşa teribilă cum am dus-o eu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Duhovnicul Moldovei" povestea că în anii copilăriei el era „şeful bandei de copii” şi că provoca adesea necazuri prin sat.

Părintele Iustin Pârvu, ctitorul Mănăstirii „Petru Vodă” din Neamţ, a fost zeci de ani duhovnicul la care credincioşii veneau să se spovedească şi să primească sfaturi de viaţă. La rândul său, părintele Iustin a avut nevoie, în momentele grele ale vieţii, să-şi deschidă sufletul în faţa unor duhovnici care i-au marcat existenţa precum Paisie Olaru, sau Cleopa Ilie, stareţi la mănăstirea Sihăstria.

La vârsta senectuţii, după ce s-a retras la mănăstirea pe care a ridicat-o la Petru Vodă, Iustin Pârvu avea momente în care depăna amintiri dureroase din timpul războiului sau din temniţele comuniste. Adeseori, duhovnicul rememora cu plăcere despre anii tinereţii. O astfel de mărturisire despre anii copilăriei, a fost publicată în revista Atitudini (publicaţie editată de fundaţia ce poartă numele arhimandritului) în februarie 2019, la 100 de ani de la naşterea părintelui Iustin. 

Fostul stareţul al Mănăstirii Petru Vodă nu ascundea faptul că în vremea copilăriei făcea tot felul de năzbâtii:  

„Multe năzdrăvănii am mai făcut, că şi Creangă s-ar minuna de istorisirile mele. Când făceam năzdrăvănii, teama mea cea mare era să nu plătească mama liturghii – asta era o mare dramă. Şi mă temeam, toată noaptea nu dormeam, mi-era frică şi trebuia să-i spun mamei neapărat ce trăsnaie am făcut eu în ziua aceea, că, dacă nu, auzeam că s-a dus la Durău sau la Secu, la mănăstire, şi plăteşte slujbe pentru răufăcători, care au căzut din pod, care au dat foc la cânepă…”, îşi amintea Iustin Pârvu.  

Cum era să dea foc la casă 

Unul din episoadele relatate de Iustin Pârvu a avut loc pe când acesta avea 12 ani, şi rămăsese singur acasă deoarece părinţii erau plecaţi la o nuntă. 

   

„Nunta în sat când se face, rămân casele pustii, rămân acasă doar copiii. Iar eu eram şeful bandei de copii. Eram vreo 12, toţi mărişori, cam de 12 anişori. Şi ce făceam noi era să controlăm fiecare casele noastre. Începea de la mine, şeful bandei. Umblam prin pod, umblam prin grajd, umblam prin şuri să vedem ce se potriveşte cu o trăznaie. Pe urmă mergem pe la vecini, dar nu eram satisfăcut”, spunea părintele Iustin. 

Cum nu găsiseră nimic surprinzător la casele vecinilor, Iustin şi-a adus prietenii la casa lui, a urcat în pod şi a adus două cartuşe din munţiţia tatălui  său pentru vânătoare, a scos praful de puşcă şi l-a lovit cu muchia toporului

„… măi, şi făcea un zgomot ca de tun, parcă se împuşca. Îţi poţi imagina că se putea întâmpla să fie celălalt dincolo şi-l orbeai? Şi acum mă minunez de cum ne-a păzit Dumnezeu. Iau şi dau foc la câteva fire de praf care au ajuns şi până la cânepă. A împroşcat toată cânepa aceea, a luat foc grinda şi para se urca în pod de-acum. Am rămas singur, au fugit toţi. Am sărit aşa îmbrăcat şi am potolit focul, ardeam şi eu cu grămadă cu tot, căci cânepa arde întâi numai pe deasupra, ca fânul, înăuntru numai dacă îl stârneşti”, povestea duhovnicul. 

Copilul Iustin a ascuns urmele cum a putut, a fost cuminte două zile, însă a treia zi tatăl a vrut să facă un ham pentru cai folosind cânepa, şi atunci a  descoperit urmele micului incendiu. 

„I-am spus la sor’mea, ea i-a spus mamei şi în felul acesta s-a acoperit treaba, nu i-a spus tatei. Că dacă-i spunea tatei, se cobora rău de tot. Tata niciodată nu mă bătea. O singură dată, o singură vargă mi-a dat. Varga aceea am ţinut-o minte toată viaţa”, îşi amintea Iustin Pârvu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite