Extreme termice în România. Locuri în care astăzi, 11 iulie, s-au resimţit temperaturi negative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La munte, indicele de răcire a fost negativ FOTO Shutterstock
La munte, indicele de răcire a fost negativ FOTO Shutterstock

Prognozele care indicau vreme capricioasă în luna iulie se adeveresc, astăzi, în câteva locuri din România, fiind înregistrate temperaturi extrem de scăzute

A doua decadă din iulie 2022, a debutat în ţară cu valori extrem de scăzute, după ce începutul lunii lui Cuptor a fost cu temperaturi caniculare, care în unele zone ale ţării s-au apropiat de 40 de grade Celsius. Au urmat câteva zile cu ploi, pentru ca azi, 11 iulie, să se consemneze o scădere drastică a registrului termic. 

În judeţul Neamţ, la ora 10.00, termometrele indicau 15 grade la Piatra Neamţ, tot atâtea la Tîrgu Neamţ, iar 17 erau la Roman. Pe munte, la Staţia Meteo Ceahlău - Toaca, erau temperaturi extrem de scăzute, de doar 2 grade Celsius. Însă, indicele de răcire (temperatura resimţită de corpul uman), era de -1 grad, din cauza vântului. 

Conform informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, la ora menţionată, valori mici erau şi în alte zone montane de pe teritoriul României. La Vârful Omu, indicele de răcire era de - 2 grade Celsius, la Cuntu Ţarcu - 1 grad, zero erau la Bâlea Lac şi tot atâtea în Călimani. La Întorsura Buzăului, indicele era de 3 grade. 

Astfel de temperaturi negative chiar şi în timpul verii nu sunt anormale, ele fiind explicate în contextul unor fronturi atmosferice reci, senzaţia de frig fiind accentuată de vânt. De exemplu, în masivul Ceahlău, pe 21 aprilie 2022, la Staţia meteo de pe Vârful Toaca, la ora 08.00, indicele de răcire era de -24 grade Celsius, la o valoare reală de 6 grade.

Temperatura

Astăzi, în zona Moldovei, maxima nu trece de 22 de grade, după amiază fiind aşteptate precipitaţii. Urmează cea mai rece noapte din ultima perioadă de timp, Administraţia de Meteorologie anunţând circa 11-13 grade. Cam la fel se anunţă condiţiile meteo pentru 12 iulie, răcoare şi posibile ploi, dar neînsemnate cantitativ. 

La fel va şi miercuri, iar pentru joi şi vineri prognoza anunţă temperaturi de circa 28 de grade. Sâmbătă, 16 iulie, vor fi circa 26  de grade Celsius, dar meteorologii au previzionat furtuni cu tunete,

fulgere şi căderi de grindină. Moaptea devine mai rece, minima coborând la 15 grade. Cam la fel va fi vremea şi în ultima zi săptămânii, cu o maximă de 23 de grade. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Pârjol chiar şi la poale de Ceahlău. Bătrânii îşi amintesc seceta din '47: „Câte un dumicat, să rămână şi pe mâine”

Omorât în drumeţie de „bărzăuni“ sau „lupii albinelor“. Cauza agresivităţii viespilor sălbatice

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite