Comisarul Cloşcă de la Rutieră contestă începerea procesului său de corupţie. Anchetatori: „A primit un ceas deştept ca să scape taximetriştii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţerul a fost cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie. FOTO Adevărul
Ofiţerul a fost cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie. FOTO Adevărul

Poliţistului i se impută că, în baza unei înţelegeri cu patronul unei societăţi de transport persoane, trebuia să protejeze taximetriştii dacă erau prinşi cu nereguli în trafic.

Procesul în care comisarul Ioan Iulian Cloşcă, ofiţer la Biroul Rutier Roman al Poliţiei Neamţ, a fost acuzat de luare de mită, s-a mutat de pe rolul Tribunalului Neamţ, pe cel al Curţii de Apel Bacău. 

Recent, inculpatul a contestat decizia instanţei nemţene prin care se dispusese începerea procesului penal. Adică poliţistul nu consideră legală procedura de administrare a probelor din cadrul etapei de Cameră preliminară, prin care se încuviinţa faza de urmărire judecătorească.

Urmează a se vedea care va fi decizia magistraţilor de la Curtea de Apel Bacău, oricare va fi sentinţa, ea fiind definitivă. Fie se consideră temeinicia hotărârii Tribunalului Neamţ, ca procesul să de desfăşoare cu audieri de martori şi formulărea de apărări ale acuzatuluii, fie se reia procedura de Cameră preliminară. 

„Respinge ca nefondată cererea formulată de către inculpat şi constată legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei (...), privind pe inculpatul C.I.I, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (...). Dispune începerea judecăţii cauzei“, se preciza în decizia Tribunalului Neamţ din şedinţa de pe 20 august 2020, care a fost contestată de poliţist. 

În această speţă, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au finalizat urmărirea penală pe 30 iunie 2020, trimiţând Tribunalul Neamţ dosarul în care comisarul Ioan Iulian Cloşcă, era acuzat de corupţie. Pe 30 aprilie 2020, ofiţerul era audiat la DNA Bacău, dar nu s-a cerut arestarea, luându-se măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. 

Cercetările în acest dosar ar fi început în decembrie 2019, când au apărut informaţii că poliţistul a stabilit o înţelegere cu patronul unei firme de taximetrie din Roman, în schimbul unor atenţii el trebuind să „închidă ochii“. Adică să nu-i sancţioneze pe şoferii de la respectiva societate de transport persoane, dacă săvârşeau contravenţii la regimul circulaţiei.

Un telefon performant nu a mai ajuns la poliţist

Anchetatorii susţineau că pactul între comisar şi patron s-a concretizat prin oferirea unui smartwatch, evaluat la 1.500 de lei. Ar fi trebuit să urmeze şi o a doua „atenţie“, pentru ca poliţistul să uite de îndatoriri, fiind vorba de un telefon performant, dar se pare că acest lucru nu s-a mai petrecut. 

„Pe 30.04.2020, procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mişcare a

acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 30.04.2020, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Măsura preventivă a fost dispusă având în vedere împrejurarea că, în perioada noiembrie - decembrie 2019, inculpatul ar fi pretins şi primit bunuri în valoare de aproximativ 1.500 lei, de la administratorul unei societăţi de transport persoane, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea eventualele contravenţii la regimul circulaţiei“, se arăta într-un comunicat DNA. 

Poliţistul nu a fost de acord cu măsura controlului judiciar, a contestat-o, tot la Tribunalul Neamţ, iar plângerea i-a fost admisă, astfel că măsura preventivă a fost suspendată. Până se va încheia procesul în care este acuzat de luare de mită, comisarul a fost pus la dispoziţia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ şi nu-şi va mai putea îndeplini atribuţiunile de serviciu anterioare, efectuând doar activităţi care nu implică lucrul cu publicul.

Adică de a nu mai desfăşura misiuni în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv aceea de constatare şi sancţionare a abaterilor la regimul circulaţiei rutiere. În caz că Iulian Cloşcă va fi achitat, el îşi va continua munca de poliţist, iar dacă va fi condamnat, va părăsi Ministerul Internelor. 

Dispozitivul presupus a fi fost primit ca mită, smartwatch, e un ceas electronic cu funcţii avansate şi caracteristicile unui telefon inteligent. Este capabil să afişeze pe ecran diferite informaţii sub formă de text şi grafice, să redea muzică, să afişeze mail-uri, să preia şi să iniţieze apeluri şi să fotografieze.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Expediţia Drumul Plutaşilor, jefuită pe Siret. Din grup fac parte poliţişti, procurori, medici, oameni de afaceri

Sindicatul Europol: În viziunea ministrului Vela poliţiştii nu sunt expuşi riscului în lupta cu COVIDUL, deci nu trebuie să primeasca vreun spor

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite