Cazul tâmplarului trimis pe bucăţi la alt spital. Asistenta de la Ambulanţă i-a uitat la Urgenţă degetul tăiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorul rănit a rămas infirm. FOTO Monitorul Neamţ
Muncitorul rănit a rămas infirm. FOTO Monitorul Neamţ

Medicii au operat un tâmplar din Neamţ care suferise o amputaţie de degete şi care a fost transferat la un alt spital, din Iaşi, dar fără degetul tăiat.

Cinci anchete au fost declanşate în cazul unui bărbat de 54 de ani, din Piatra Neamţ, care a fost transportat pe „bucăţi“ la Clinica de chirurgie reparatorie de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi: un deget amputat i-a fost uitat într-o cutie la Centrul de Primiri Urgenţe a Spitalului Roman, acolo unde primise primele îngrijiri medicale.

Cercetări fac Inspectoratul Teritorial de Muncă, Serviciul de

Ambulanţă, Spitalul Roman, Ordinul Asistenţilor, plus Poliţia, sub coordonarea Parchetului Piatra Neamţ. Pacientul, tâmplar de meserie, a suferit, pe data de 5 aprilie 2021, un accident de muncă la o mână, a fost transportat la CPU Roman, iar de aici la Iaşi, dar fără ca ambulanţa să ia şi cutia în care se afla un deget amputatat. 

Anchetele derulate pentru a se stabili cine a greşit în situaţia creată nu au fost definitivate, instituţiile menţionate făcând propriile verificări, dar e cert că muncitorul s-a ales cu o infirmitate gravă, rămânând fără două degete. Medicii au fost nevoiţi să-i mai amputeze unul, pe lângă policele uitat în cutie, dar care a ajuns până la urmă la spitalul ieşean. 

„În cazul pacientului de la Neamţ cu traumatism complex de mână, fragmentul de deget 1, respectiv de police, prezenta leziuni incompatibile cu posibilitatea de replantare. Ambulanţa care transporta pacientul a aşteptat pe traseu cea de a doua maşină, care a adus degetul, aşa încât la Iaşi, atât pacientul, cât şi policele amputat, au ajuns în acelaşi timp. S-a intervenit chirurgical pentru refacerea a trei degete, pacietul având la două din degetele amputate fracturi etajate de metacarpian şi leziuni la celelalte trei. În urma intervenţiei chirurgicale au fost refăcute structurile celor trei degete, dar pentru degetele 1 şi 2  nu s-a mai putut face nimic“, a declarat prof. dr. Diana Cimpoieşu, coordonator UPU/SMURD la Spitalul Sfântul Spiridon. 

Este posibilă transplantarea degetelor de la picioare la mână 

Totuşi, este posibil ca victima accidentului de muncă să nu rămână cu severa infirmitate pentru tot restul vieţii. Conform coordonatorului Unităţii de Primiri Urgenţe de la clinica ieşeană, dacă pacientul doreşte şi îşi exprimă intenţia, există posibilitatea efectuării altor intervenţii chirurgicale, transplatându-i-se două degete de la picioare la mână.

Reprezentanţii Spitalului Roman au remis un comunicat, din care reiese că vina uitării degetului amputat la UPU ar aparţine angajaţilor de la Serviciul de Ambulanţă. 

„Pacientul prezenta o plagă palmară stângă, cu secţionarea degetului inelar şi secţiune de tendon, prin tăiere, fiind examinat radiologic. Medicul urgentist a solicitat transferul la Iaşi, la ora 09.10 primindu-se avizul. La ora 09.15, 09.30 şi 09.45 medicul urgentist a apelat telefonic Serviciul de Ambulanţă, deoarece maşina întârzia să ajungă. La ora 09.50 pacientul a fost preluat. Asistenta de pe ambulanţă, deşi a fost informată de medic că degetul este în recipientul cu gheaţă, a omis să îl preia. La ora 10.10 medicul a solicitat altă ambulanţă şi la ora 10.30 recipientul a fost preluat şi transportat către Iaşi“, se arată în comunicat. 

De partea cealaltă, conducerea Serviciului de Ambulanţă susţine că o eventuală vinovăţie ar fi în „curtea“ unităţii sanitare. „S-au luat note explicative de la angajaţi, dar din punctul nostru de vedere predarea pacientului a fost defectuoasă, la nivelul CPU Roman. Logic era ca în momentul predării

pacientului către personalul de pe ambulanţă să se fi dat şi recipientul în care se afla degetul secţionat. Acesta nu a fost uitat de către echipajul nostru, ci nu a fost predat acestuia. Medicul de la CPU ar fi trebuit să consemneze în foaia de observaţie toate amănuntele legate de predarea-primirea pacientului“, a declarat Ionel Ceaiu, drectorul adjunct al Serviciului de Ambulanţă Neamţ.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Decizie radicală în cazul profesorului care a hărţuit sexual o elevă. „Mă retrag la mănăstire“

Câţiva hoţi înarmaţi au fost calmaţi cu 16 focuri de armă. De ce au folosit poliţiştii armamentul

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite