Şase metode prin care putem deveni mai inteligenţi. Ce se întâmplă în creierul nostru când ne dorim să fim mai deştepţi - explicaţiile psihologilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii o moştenesc, alţii luptă din greu ca să o dezvolte. Inteligenţa se poate modifica în timp în funcţie de ce alegem să facem, ce şcoală urmăm, profesia pe care o alegem, sau cu ce ne ocupăm timpul liber. Creierul este precum un muşchi, cu cât munceşte mai mult, cu atât îi creşte  capacitatea de funcţionare.

Psihologul Carol Dweck de la Universitatea Stanford susţine că există două tipuri de oameni în ceea ce priveşte inteligenţa. Potrivit acestuia, oamenii fie consideră că inteligenţa individuală constituie „o cantitate finită, pe care nu o putem îmbunătăţi”, fie aderă la o „teorie incrementală a inteligenţei”, crezând că inteligenţa este ceva ce putem construi şi modela de-a lungul timpului.

Oamenii care fac parte din prima categorie tind să obţină rezultate mai proaste pe termen lung, fie că este vorba de reuşite şcolare, la serviciu sau în alte aspecte ale vieţii, pe când persoanele din cea de-a doua categorie tind să reziste mai bine la provocările vieţii. Întrebarea normală care ne vine în minte este dacă putem să ne îmbunătăţim capacităţile cognitive pe oarcursul vieţii, potrivit descopera.ro

Inteligenţa este una dintre cele mai importante trăsături umane. Studiile recente arată că ea nu ne ajută doar pentru a obţine rezultate bune la şcoală sau în carieră, ci are şi consecinţe concrete şi asupra bunăstării trupului.

“Încă de mici copii şi mai apoi adulţii trebuie în permanenţă antrenaţi în activităţi menite în a le stimula procesele psihice (gândirea, memoria, imaginaţia, creativitatea, limbajul)”, mai spune psihopedagogul orădean Crina Lezeu.

Vă prezentăm şase metode de dezvoltare a inteligenţei

1. Dual N-Back

„N-Back” este jocul folosit de Jaeggi şi Buschkuehl pentru a revoluţiona ştiinţa inteligenţei. Imaginaţi-vă că auziţi pe cineva rostind un şir de litere şi că sunteţi rugat să apăsaţi pe un buton când auziţi că o literă este rostită de două ori la rând. Acesta este 1-back. În varianta 2-back, apăsaţi butonul când se repetă o literă care fusese rostită cu 2 litere înainte (aşadar, dacă auziţi „m-a-l-o-l”, veţi apăsa butonul atunci când auziţi al doilea „l”). Jocul necesită concentrare totală.

image

2. Lumosity

O altă metodă prin care putem fi mai deştepţi este Lumosity, un site ce reuneşte numeroase jocuri cognitive.„Lumosity” este mai mult decât o platformă online prin intermediul căreia îţi poţi exersa aptitudinile mentale. Exerciţiile au fost integrate într-un program pe internet, care îi ajută pe utilizatori să îşi îmbunătăţească sistematic memoria şi atenţia. Programul ţine cont de progresul pe care un utilizator îl înregistrează şi îi pune acestuia la dispoziţie date despre performanţele sale. Cel mai important aspect este acela că jocurile şi testele la care utilizatorul este supus se schimbă constant.

lumosity

3. Două alimente care stimulează inteligenţa

Cercetătorii susţin că două alimente pot contribui foarte mult la dezvoltarea inteligenţei.

Primul aliment şi totodată prima şi cea mai bună mâncare consumată de bebeluşi este laptele matern.  Un studiu a concluzionat că fiecare lună de alăptare creşte IQ-ul înregistrat la vârsta de 7 ani cu 0,35 puncte pe scara verbală şi cu 0,29 puncte pe scara non-verbală. Un an de alăptat ar creşte IQ-ul copilului cu patru puncte.

 După laptele matern, cafeaua este singurul aliment demonstrat ştiinţific că îmbunătăţeşte cogniţia. Un studiu publicat în ianuarie 2013 în jurnalul Neuropharmacology a demonstrat că această substanţă îmbunătăţeşte memoria de lucru a bărbaţilor de vârstă mijlocie fără legătură cu efectul său stimulator.

cafea

4. Sportul

Sportul îi ajută atât pe copii cât şi pe adulţi. Există un efect semnificativ al antrenamentului fizic asupra cogniţiei, iar studiile demonstreză acest lucru. “Ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că nu antrenezi niciun aspect al cogniţiei, ci doar mergi, înoţi sau mergi cu bicicleta timp de trei ori pe săptămână. În ciuda acestui fapt, înregistrezi îmbunătăţiri în numeroase aspecte ale memoriei, percepţiei şi capacităţii decizionale. Este uluitor că descoperim asemenea efecte cu doar o mică schimbare în viaţa unei persoane”, sublinia Arthur Kramer, profesor de psihologie la Universitatea Illinois.

sport

5. Muzica

Muzica are un efect benefic asupra inteligenţei copiilor. Acest lucru a fost demonstrat de numeroasele studii realizate de specialiştii în domeniu. Elevii care urmează lecţii de muzică  obţin note mai mari la şcoală, spun studiile

muzica

6. Meditaţia

Meditaţia de tip „mindfulness” (a „conştienţei depline”), reduce anxietatea şi depresia, atenuează senzaţia de durere şi protejează apariţia atacurilor de cord.

image

"Parcurgerea armonioasă a fiecărei etape de vârstă, începând de la sugari-perioadă în care se formează ataşamentul 0-2 ani, şi continuând cu formarea copilăriei, a adolescenţei şi ulterior a tinereţii, toate sunt perioade de formare a imaginii de sine a personalităţii şi caracterului fiecărui individ.  Indiferent în ce etape de viaţă s-ar afla, omul trebuie să aibă un proces armonios, un stil de viaţă de calitate, în care să împletească activităţile preferate cu altele mai puţin plăcute  care să contribue la perfecţionare”, precizează Crina Lezeu.

Vă mai recomandam:

Cum să avem o familie fericită, cel mai sigur model de urmat - sfaturile preoţilor şi psihologilor pentru armonia de acasă

Cât rău ne fac, de fapt, gândurile negative şi de ce le avem - explicaţiile unui psiholog şi ale unui preot

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite