Oradea: PORTRET / Tereza Mozes şi-a dedicat viaţa tradiţiilor
0
Pensionara este legată de Oradea prin ceea ce i-a oferit oraşul. Aici a trăit şi s-a realizat profesional, înfiinţând Secţia de Artă şi Artă Populară a muzeului
Privindu-şi viaţa, Tereza Mozes spune zâmbind că a avut parte de o viaţă frumoasă. „În afară de o tinereţe zbuciumată, de tragedia şi trauma deportării prin care am trecut, am avut o viaţă fericită”, spune ea.
A trăit drama deportării şi a Holocaustului, iar la întoarcerea în ţară a avut nevoie de timp pentru a putea reîncepe să trăiască cu adevărat. „Viitorul meu soţ a reuşit să îmi trezească, din nou, interesul pentru viaţă şi pentru carte. El m-a sfătuit să fac ce îmi place. Așa am hotărât să dau admitere la Istoria Artelor şi la Etnografie”, povesteşte ea.
Dragostea de tradiţii
Tereza Mozes a descoperit frumuseţea portului popular în oraşele unde a copilărit, Şimleul Silvaniei şi Sighetu Marmaţiei. „Din copilărie mi-a plăcut atmosfera pieţelor cu ţărani români, maghiari, slovaci, ruteni care veneau îmbrăcaţi în costume populare şi aduceau mărfuri făcute de ei, produse alimentare, ceramică, obiecte din lemn. Şi azi îmi place să mă plimb prin târguri şi pieţe ţărăneşti”, povesteşte Tereza Mozes.
După ce Carol Mozes i-a trezit interesul pentru viaţă, s-a înscris la etnografie. La încheierea facultăţii, a fost repartizată la Muzeul Judeţean din Oradea, actualul Muzeu al Ţării Crişurilor. În perioada aceea tulbure, a fost transferată de la muzeu la şcoala de Arte Frumoase, apoi la ziarul Faklya şi la Casa Regională a Creaţiei Populare.
„La fiecare loc de muncă am avut de câştigat. La Casa de Creaţie am trăit toate ambiţiile mele de etnograf. Am organizat expoziţii, întâlniri cu creatorii populari, am achiziţionat costume şi artă populară şi am elaborat prima mea carte de etnografie”, înşiră Tereza Mozes. A avut ocazia să colaboreze cu învăţătorii şi profesorii care-şi aduceau elevii la muzeu, cu ţărani din toată regiunea Crişana, în cadrul activităţilor de masă obligatorii. Împrietenindu-se cu ei, a reușit să obțină obiecte pentru expoziții și să achiziționeze piese valoroase, după ce s-a întors la muzeu. În 1964, a revenit la muzeu, unde a contribuit la înfiinţarea secţiei de Artă şi Arte populare. A condus Secţia de Etnografie până la pensionare, în 1975. Împreună cu colegii, a realizat una dintre cele mai reprezentative colecţii de etnografie din ţară şi străinătate.
Donaţii de suflet
După moartea soţului ei, fondatorul Liceului Sanitar din Oradea, Tereza Mozes și copiii au decis să doneze biblioteca familiei, fără a o dispersa. Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai a primit astfel cinci mii de volume, care constituie Fondul dr. Carol Mozes.
Întrebări şi răspunsuri
Cum aţi reuşit să depăşiţi trauma Holocaustului? Aţi reuşit să iertaţi?
Aşa ceva nu se poate nici uita, nici ierta. Am reuşit să depăşesc acele traume cu ajutorul tovarăşului meu de viaţă, un om extraordinar, și prin muncă susținută.
Îi urâţi?
Nu simt ură pentru descendenţii celor care ne-au torturat. Ei nu sunt vinovaţi pentru ce au făcut părinţii. Acum mă preocupă gândul să fac ceva pentru a nu se repeta o asemenea eroare.
Cum aţi reuşit să donaţi biblioteca?
Nu voiam să fie dispersate volumele acelea valoroase şi în acelaşi timp să fie folosite. Muzeului i-am donat colecţia de ceramică, biblioteca de artă şi etnografie.
ce-i place
Terezei Mozes îi place tot ce este legat de frumos: de la portul popular la vasele de lut smălţuite. „Am colecţionat peste 700 de vase de lut într-o jumătate de secol. Unele direct de la olar, altele din târguri”, povesteşte ea. Îi plac călătoriile şi se consideră privilegiată pentru că a putut cunoaşte atâtea culturi.
ce nu-i place
„Nu-mi plac incorectitudinea, oamenii necinstiţi, care nu se ţin de cuvânt. Mă supără dezinteresul, răceala, pasivitatea”, spune Tereza Mozes.
Profil
Născută - 6 noiembrie 1919, Şimleul Silvaniei
Studii - Facultatea de Istorie, Universitatea Babeş-Bolyali, Cluj-Napoca, doctorat la Institutul de Istoria Artelor București
Familie - Văduvă, are doi copii
Profesie - Etnograf