Descoperiri importante într-o fortificaţie medievală din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tezaurul a fost descoperit intr-o localitate din Romania
Tezaurul a fost descoperit intr-o localitate din Romania

Descoperiri importante într-o localitate din România. În timpul săpăturilor arheologice efectuate în situl unei fortificaţii medieval, neîncadrată deocamdată în Repertoriul Arheologic Naţional, specialiştii au dat peste două tezaure.

Două tezaure, unul de monede şi unul de bijuterii, au fost descoperite, în timpul săpăturilor arheologice efectuate în situl unei fortificaţii medievale în satul bihorean Almaşu Mic, din comuna Sârbi.

"Fortificaţia, în pădurea Ţâclu, în vârful unui deal, este una destul de simplă, cu un val de pământ, un şanţ şi probabil, o îngrăditură sau palisadă. Are peste un hectar. Am început diagnosticul arheologic cu scopul de a încadra această zonă în Repertoriul Arheologic Naţional. Se pare că e o fortificaţie de refugiu, care nu a fost locuită prea intens, probabil doar în anumite perioade. Suntem la începutul cercetării, dar vor putea face precizări în două-trei luni", a declarat lectorul universitar Florin Sfrengeu, directorul Departamentului de Istorie al Universităţii Oradea.

tezaur

Echipa de cercetare, alcătuită din trei cadre universitare, Florin Sfrengeu, Laura Ardelean şi Sever Dumitraşcu, şi zece studenţi la istorie, au făcut săpături, în perioada 16-21 iulie, în zona semnalată de Nicolae Nistoroiu. Cele două tezaure au fost descoperite în 19 iulie, unul cu 120 de monede din argint, dinari de Slovenia, şi un tezaur cu inele şi brăţări din argint.

"Legat de monede, acolo am găsit şi groapa în care probabil a fost depus adevăratul tezaur monetar, câteva mii sau zeci de mii de monede. Noi le-am găsit pe cele 120 în jurul gropii, poate pierdute de cei care au luat la un moment dat grosul. Am putea spune că a fost un noroc", a spus Sfrengeu.

Studiind monedele, specialiştii au ajuns la concluzia că sunt dinari de Slavonia, din timpul regelui Bela al patrulea, cu diverse simboluri, precum crucea şi alte înscrisuri, unele monede având cap de bour, ceea ce înseamnă că ar fi aparţinut comitelui vânătorilor de bouri.

"Sunt dinari de Slavonia, care au circulat între anii 1255 şi 1325, de o calitate foarte bună, din argint, care au cunoscut o circulaţie intensă pe teritoriul Transilvaniei şi nu numai. Au fost emişi de banii timpului, o monetărie fiind la Zagreb", a precizat Lucian Silaghi.

tezaur

Artefactele urmează să fie predate unui laborator pentru a fi curăţate şi conservate, după care se va organiza o expoziţie cu acestea, alături de acestea urmând să se expună şi cele câteva piese metalice descoperite, precum şi material ceramic, datat între secolele XI-XIII. După ce vor fi expuse în Muzeul oraşului Oradea, în final vor ajunge la Muzeul Ţării Crişurilor.

Documentaţia va trimisă, în perioada următoare, la Ministerul Culturii pentru a înscrie fortificaţia în RAN.
"Din acest moment, zona respectivă are un statut special. L-am contactat astăzi pe primarul comunei Sârbi, i-am adus la cunoştinţă vestea importantă că s-au evidenţiat aceste tezaure, pentru a încerca să monitorizeze zona în măsura posibilităţilor. Dacă am descoperi un detectorist în zonă, ar suferi rigorile legii", a subliniat Lucian Silaghi.

Cetatea misterioasă, pentru că nu apare în niciun document de epocă, dar nici mai târziu, a fost semnalată în urmă cu opt ani de istoricul Nicolae Nistoroiu, pe atunci doctorand în Istorie la Universitatea din Oradea. Fortificaţia din pământ ar fi putut fi refugiul voievodului Menumorut când cetatea Biharia a fost atacată de năvălitorii unguri.
 

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite