Cazul Norbert Takacs: medicul care a fost de gardă când a fost internat a demisionat
0
La scurt timp după operaţia şi moartea tânărului, chirurgul Viorel Corbu a renunţat la postul de șef al Secției de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Județean Bihor.
CITEȘTE ȘI
Anchetă la Colegiul Medicilor din Cluj pentru moartea prematură a lui Norbert Takacs
Protest în loc de parastas, ca urmare a morții unui tânăr în spital FOTO + VIDEO
„Am primit documentul prin care medicul Viorel Corbu şi-a dat demisia”, ne-a spus Florian Bodog, managerul Spitalului Clinic Judeţean Oradea. Potrivit unor surse din cadrul instituţiei, decizia medicului nu are nicio cu legătură cu cazul tânărului pe care l-a operat şi a murit la scurt timp de la intervenţie. Viorel Corbu va continua să profeseze în cadrul unui spital privat din Oradea.
Reporterii „Adevărul de Seară“ Oradea au încercat să ia legătura cu medicul, însă acesta se află în concediu. Medicii care s-au ocupat de cazul tânărului nu au avut voie să efectueze gărzi, timp de o lună. Cazul este anchetat de o comisie a Colegiului Medicilor Cluj.























































