Bihoreanul Cornel Onaca, un martor al suferinţelor Gulagului românesc. "Bruscările, înjurăturile, lovirile erau metode scornite de minţi bolnave"
0Bihoreanul Cornel Onaca (83 de ani) a ajus să fie arestat, la doar 20 de ani, pentru: „Uneltire contra ordinei sociale” în baza faimosului articol 209, din fostul Cod penal. A fost condamnat la 12 ani temniţă grea, iar la rejudecarea recursului i s-a majorat pedeapsa la 15 ani muncă silnică.
Primul contact cu abuzurile exercitate de regimul comunist îl are la Securitatea Oradea, unde este închis într-un „beci neaerisit … un miros pestilenţial, un beci neluminat, un aer viciat, stătut de pivniţă. pe jos era ciment. Pereţii aveau tencuiala căzută şi pete mari de igrasie. Celula nu avea fereastă şi doar o spărtură deasupra uşii de 50-60 cm lungime şi 15-18 cm lăţime.
Cornel Onaca este absolvent al Şcolii de Ofiţeri, a fost înaintat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Miliţia Judeţului Bihor – Oradea. Aici a luat cunoştinţă despre existenţa unei organizaţii anticomuniste din care făceau parte ofiţeri şi subofiţeri proveniţi din fosta Jandarmerie şi Poliţie. De la început a agreat ideea şi planul prezentat de vechii membri ai organizaţiei „Vlad Ţepeş II”. A fost arestat la data de 3 iulie 1951, în urma unei trădării. Va fi eliberat după patru ani şi trei luni, după ce va trece prin închisorile din Oradea, Cluj, Jilava, Poarta Albă, Peninsula, Baia Sprie, Cavnic, Satu Mare, din nou la Cluj şi Oradea, Ocnele Mari, Spitalul Văcăreşti şi Penitenciarul Timişoara.
Ajuns în Penitenciarul din Oradea, nu avea nicio sursă de încălzire şi de aerisire. Nu era iluminată, trăind atât ziua, cât şi noaptea în întuneric”. Aici va cunoaşte faimoasa Celulă nr. 7, celula de pedeapă, „Neaga”, cu apă pe jos, fără pat, unde deţinuţii erau ţinuţi dezbrăcaţi şi desculţi.
„Am intrat cu picioarele goale, pe cimentul rece, cu apa până la glezne”, mărturiseşte Cornel Onaca.
Foamea, frigul, anchetele dure, presiunile, mizeria din celule, lipsa posibilităţii de a face un duş, au fost caracteristicile acestei perioade de anchete.
„Mâncarea consta dintr-o porţie mică de terci dimineaţa, alternând cu o bucăţică de marmeladă (un cub de 50 gr.) ori cu surogat de cafea neagră sau mai bine zis o spălătură de apă neagră fiartă, turnată în gamelă peste terci. La prânz şi seara, o gamelă cu zeamă fiartă pe organe de animale, arpacaş, mazăre furajeră şi bucăţica de pâine – 250 gr. pe zi”, îşi aminteşte Cornel Onaca.
Penitenciarul Oradea a fost o adevărată surpriză, prin condiţiile abrutizante găsite aici în perioada 1954-1955. Celule reci, cu pereţi groşi de aproape un metru, cu ferestre zăbrelite, fără nicio sursă de încălzire, au făcut ca şederea aici să fie una dintre cele mai cumplite.
„Temperatura din celule era mult sub zero grade iarna”, povesteşte Cornel Onaca.
Numărul mare de deţinuţi dintr-o celulă, opt în loc de doi, făceau traiul greu de suportat. Răutatea şi meschinăria gardienilor nu are limite. Cei încarceraţi erau luaţi în derâdere, erau bruscaţi, gardienii foloseau un limbaj suburban.
„Erau de o mediocritate revoltătoare, de un cinism ce sfida regulile morale ale societăţii. Pentru o nimica toată sau pentru o faptă închipuită ţi se făcea raport, fiind pedepsit cu izolare într-o celulă fără pat, fiind obligat să dormi pe cimentul gol, pedeapsă ce varia de la 3 la 10 zile. Bruscările, înjurăturile, lovirile erau metode aplicate după bunul plac, scornite de minţi bolnave sau dispuse de superiorii acestora”, povesteşte Cornel Onaca.
Iniţial, plimbările la Penitenciarul Oradea se făceau zilnic, apoi au devenit tot mai rare, însă, la fel ca şi mersul la baie, totul „se făcea în pas alergător, fugind pe celularul lung al pavilionului … Mulţi dintre noi, în special cei bătrâni şi bolnavi, slăbiţi şi istoviţi, se prăvăleau în goana forţată, căzând unul peste altul, fiind apoi pedepsiţi cu suspendarea plimbării ori a băii”.
Regimul de muncă forţat la care au fost supuşi deţinuţii politici în lagărele de muncă, a fost unul greu de îndurat, pentru nişte fiinţe distrofice. La Peninsula, Cornel Onaca şi colegii săi trebuiau să spargă zilnic 10-12 roabe de piatră, o normă imposibil de realizat. La Baia Sprie, deţinuţii au fost siliţi să muncească în mina de plumb, pe care regimul dinaintea celui comunist a închis-o, deorece nu prezenta nicio securitate în exploatare, existând pericol de surpare. Însă comuniştii au decis să o exploateze, cu o forţă de muncă care nu-i costa nimic.
Eliberarea din temniţele Gulagului românesc nu a însemnat regăsirea libertăţii, în anul 1957, Cornel Onaca s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Cluj-Napoca, fiind exmatriculat, la scurt timp, din cauza dosarului. Ulterior, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice.
Mai puteti citi:
Se încarcă comentariile...
