Atenţie la ţânţari! Specialiştii vin cu recomandări
0Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor face o serie de recomandări populaţiei pentru prevenirea îmbolnăvirilor datorate înţepăturilor de ţânţar.
Pentru că apariţia căldurii aduce cu sine şi proliferarea insectelor, în special a ţânţarilor DSP Bihor le reaminteşte cetăţenilor că respectarea unor măsuri simple le poate proteja sănătatea.
Pentru prevenirea îmbolnăvirilor datorate înţepăturilor de ţânţar, este bine să evitaţi activităţile în zone din apropierea apelor şi, în special, în orele de maximă activitate a ţânţarilor, să purtaţi pantaloni şi bluze cu mânecă lungă, să folosiţi insecticide pe haine, corturi, obiecte de camping, să folosiţi substanţe care îndepărtează ţânţarii, disponibile în farmacii, multe dintre ele putând fi aplicate direct pe piele, fără a face însă exces în cazul copiilor.
Ţânţarul este o insectă cu un ciclu de viaţă de patru etape. Masculii îşi găsesc nutrienţii la nivelul plantelor, iar femelele se hrănesc cu sânge, selectându-şi victimele după miros, dioxidul de carbon degajat, substanţe chimice existente în aerul expirat şi transpiraţie. Înţepătura de ţânţar este riscantă din cauza numeroaselor boli infecţioase transmise, cât şi datorită alergiilor locale sau generale care le cauzează, putându-se dezvolta chiar şi reacţii sistemice severe.
Potrivit specialiştilor, şansa ca o persoană să se îmbolnăvească de la o singură muşcătură de ţânţar rămâne scăzută. Riscul de boli grave datorat înţepăturilor de ţânţari este mai mare pentru persoanele de peste 50 de ani, dar orice persoană se poate îmbolnăvi.