ADS SPORT Viviana Chirilă, sportiv de top al kyokushinului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crescută într-o familie de sportivi, Viviana Chirilă Viviana Chirilă mărturisește că a mers iniţial la antrenamente mai mult din obligaţie. Ea nu și-a dorit de mică să devină sportiv de performanță şi nici nu se visa pe tatami și nici nu-i trecea prin cap că la nici 20 de ani avea să devină campioană europeană la karate kyokushin, cel mai dur karate.

Născută într-o familie în care sportul este un stil de viață, cu părinți judokani și o soră campioană, pentru Viviana antrenamentele au venit la început ca o obligație. "Am început să mă antrenez pe la 5-6 ani. Recunosc că am început să fac sport pentru că m-au obligat părinții", mărturisește tânăra sportivă. Deși părinții făceau amândoi judo iar sora ei karate kyokushin, Viviana a ales inițial karate shotokan. "Am practicat shotokan un an de zile. Pe urmă, sora mea Anca a început să antreneze o grupă de copii și așa am trecut la kyokushin", povestește Viviana. Recunoaște că începutul a fost destul de dificil și că erau zile în care nu mergea la antrenamente cu plăcere.  "Uneori chiuleam, mă dădeam bolnavă. Antrenamentele au început să-mi placă abia după ce am început să particip la competiții și au apărut primele rezultate. De fapt, pe la 13-14 ani am început să mă țin serios de antrenamente. Din acest motiv, când cineva mă întreabă de cât timp fac karate spun că de vreo zece ani", spune luptătoarea. 

Kyokushin, un stil de viață

Cu timpul, kyokushin-ul și antrenamentele dificile au devenit pentru Viviana un stil de viață. Sportiva se antrenează aproape zilnic. Programul ei cuprinde antrenamente de forță, de întreținere și binențeles cele de karate. "Mă simt ca și cum aș fi comis un păcat dacă trece o zi fără să fac mișcare sau dacă mănânc ceva nerecomandat. Recunosc însă că dintre toate antrenamentele pe care le fac, alergarea mi se pare o corvoadă", recunoaște sportiva. Ea spune că, în opinia ei, rețeta succesului are trei ingrediente principale: talent, muncă și șansă.

Pe podiumurile internaționale

Toate aceste ingrediente și-au făcut loc în proporții ideale în viața și cariera Vivianei, care care, la 17 și la 18 ani, obținea locul întâi la proba de kumite (luptă) și locul doi la kata, la campionatele europene. A urmat o serie întreagă de rezultate pentru tânăra sportivă. După aurul obținut la Campionatul European din 2008, la kumite, orădeanca s-a calificat la Cupa Mondială din 2009, fiind singura luptătoare din România prezentă în competiție. De la Mondiale s-a întors cu o medalie de argint.


image
image
image

Dă click pe poze pentru fotogalerii cu Viviana Chirilă

La Campionatul Mondial din Japonia

Cu toate că a înregistrat succes după succes, luptătoarea nu se culcă pe lauri. În acest an participă la Campionatul Mondial de Karate Kyokushin din Japonia. O competiție ținută din patru în patru ani, la care ajung cei mai buni sportivi ai lumii. "La concursul din Japonia participă cei mai buni dintre cei mai buni sportivi din întreaga lume. Am emoții pentru că nu este o competiție pe categorii, așa cum sunt cele la care am participat eu până acum și nu știu cum e să te bați cu fete din altă categorie", mărturisește Viviana Chirilă. Cu toate astea, spune că dintre cele 32 de posibile adversare îi este frică de una singura. "Margarita Cyuplite din Lituania este eterna mea adversară, de care nu reușesc să trec. Este o sportivă foarte bine pregătită din punct de vedere tehnic și foarte puternică", spune Viviana.

Familie de campioni

Tatăl Vivianei, Alexandru Chirilă, este un reputat antrenor de judo, cu foarte multe rezultate în domeniu.  El se numără printre persoanele care au contribuit la introducerea stilului kyokushin în România și la înființarea Organizației Române de Karate Kyokushin în 1990, la Oradea. Tot el a fost primul președinte ales al organizației, funcție pe care acum o deține sora Vivianei, Anca Wallmen. Anca este primul sportiv din Europa care a reușit să se claseze pe locul 1 atât la kumite, cât și la kata, la un campionat european, în 2004, dar și prima femeie din România cu centură neagră 3 dan. Centura a obţinut-o după ce a rezistat full-contact-ului cu 50 de persoane, atât femei, cât şi bărbaţi, timp de 90 de secunde cu fiecare.  "Anca Wallmen este o sportivă foarte bună, este singura sportivă din istorie care a câştigat la europene şi la kata şi la kumite", a declarat Koen Scharrenberg, preşedintele European Kyokushin Organisation.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite