Păcănelele distrug tot mai multe vieți. Psihiatrii au din ce în ce mai mulți pacienți, autoritățile caută soluții

0
Publicat:

În ultimii ani, fenomenul jocurilor de noroc a luat amploare. Astfel, pe străzile orașelor din România, sălile de păcănele sunt prezente la tot pasul. Acest lucru, susțin medicii psihiatri, este extrem de periculos, mai ales pentru tinerii care pot cădea foarte ușor în această capcană.

Jocuri de noroc SURSĂ hotnews.ro
Jocuri de noroc SURSĂ hotnews.ro

Astfel, indiferent de vârstă sau statut social, dependența de jocuri de noroc poate afecta pe oricine.

,,Este vorba despre o dependenţă care poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă sau de statut. Lucrurile au luat o întorsătură şi mai gravă atunci când jocurile de noroc au început să fie prezente și în online. Acestea au devenit mai accesibile, practic sunt deschise non-stop”, declară dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru, coordonator al programelor NoAddict.

Potrivit acestuia, jocurile de noroc sunt un lucru foarte periculos, pentru că afectează grav viaţa socială, persoana respectivă începe să se ascundă, să mintă pentru a face rost de bani.

Este afectat întreg ecosistemul persoanei respective, este vorba despre o distrugere progesivă şi sistematică a funcţionalităţii persoanei respective şi nu doar pe plan financiar. Se poate ajunge la delincvenţă pentru a face rost de bani, la situaţii dificile. Acest trend, prin care păcănelele sunt promovate constant, ar trebui să fie oprit, să fie tăiat de la rădăcini", mai spune dr. Ovidiu Alexinschi.

Ce măsuri iau autoritățile

În Iași, sălile cu jocuri de noroc sunt prezente la tot pasul, iar acest lucru reprezintă un motiv de îngrijorare și pentru autoritățile locale.

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a detaliat pentru „Adevărul” care sunt soluțiile ce ar putea duce la stoparea acestui fenomen.

,,Avem un proiect de lege propus în anul 2015, reluat în 2018 și am văzut că s-a mai discutat pe marginea lui. Indiferent cum se numesc, ele sunt un viciu. Atâta timp cât ele urmăresc câștiguri materiale care nu sunt bazate pe muncă sau altă formă de dobândire, cum ar fi moștenire, donație, înseamnă că ele reprezintă un viciu și trebuie combătut”, afirmă primarul Mihai Chirica.

Edilul spune că interzicerea intrării în săli a unor anumite categorii de persoane, după criterii legate de vârstă, poate și alte considerente de natură psihomedicală, ar fi una dintre soluții. Totodată, restricționarea prezenței acestor jocuri în spațiile publice cu acces larg, în preajma unor obiective menite să combată creșterea numărului de jucători, cum ar fi instituții de educație, de cult sau ale sistemului de justiție este o altă soluție identificată.

„Încercarea de recuperare a persoanelor, care din punct de vedere psihologic suferă din cauza jocurilor de noroc, printr-un program național bine pus la punct, la care să participe spitalele de profil, familia sau biserica, ar fi o metodă prin care persoanele afectate ar putea fi ajutate", a conchis Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite