Milionar român încolţit de portărei. Escrocheria de fineţe a afaceristului Roman, sancţionată după un deceniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai bogaţi ieşeni din perioada postdecembristă a ajuns într-o situaţie financiară ingrată. Viorel Roman a fost condamnat, în vara acestui an, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune iar zilele trecute o instanţă din Iaşi a dispus executarea sa silită.

Executorii judecătoreşti urmează, în perioada următoare, să îi identifice bunurile şi conturile în vederea recuperării unei sume de aproximativ 2,6 milioane de lei.

E vorba de prejudiciul stabilit într-un dosar în care Roman a fost condamnat pentru înşelăciune.

Victima din acel dosar este Ana Oniga, o femeie de afaceri din Alba Iulia care a precizat că, dacă nu îşi va recupera banii stabiliţi de instanţă, va cere judecătorilor revocarea suspendării pedepsei şi executarea de către Roman în regim de detenţie a pedepsei. Potrivit legislaţiei, neplata prejudiciului poate sta la baza unui astfel de demers juridic.

De ce a fost condamnat

Viorel Roman a ajuns condamnat pentru o serie de fapte de înşelăciune pe care le-ar fi comis începând cu anul 2009. Prin intermediul unei firme de-ale sale, Scala Real Estate, Roman a preluat, în 2009, o creanţă pe care firma Anei Oniga o avea de recuperat de la o firmă din Timişoara. Era vorba chiar de suma de 2,6 milioane de lei, pe care Roman s-a obligat să o achite după ce vinde un teren de 50.000 de metri pătraţi din Timişoara. Între firmele lui Roman şi Oniga a fost încheiat un contract de cesiune creanţă, afaceristul ieşean garantând cu file CEC şi bilete la ordin care s-au dovedit invalide. Prin ceea ce judecătorii au descris a fi o faptă de înşelăciune, Roman a convins-o pe Oniga să radieze din cartea funciară a terenului de 50.000 de metri pătraţi contractul de cesiune. În cele din urmă, femeia a rămas, astfel, cu acei bani nerecuperaţi, deoarece firma lui Roman a intrat în insolvenţă în scurt timp.

Viorel Roman a fost trimis în judecată de anchetatorii din Albă Iulia abia în 2016, după o investigaţie de doi ani. În primă instanţă, dosarul de înşelăciune a lui Roman s-a finalizat cu condamnarea la trei ani de închisoare cu executare a acestuia. Afaceristul a formulat apel şi, la Curtea de Apel Albă Iulia, judecătorii au decis că fapta de înşelăciune s-ar fi prescris. Tot atunci, au lăsat nesoluţionată latura civilă.

Ana Oniga a mers însă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României şi a formulat un recurs în casaţie în care a susţinut că, de fapt, acuzaţiile lui Roman nu sunt prescrise. Judecătorii Curţii Supreme i-au dat dreptate şi au decis rejudecarea cauzei din faza de apel.
Procesul s-a reluat, astfel, la aceeaşi Curte de Apel Alba Iulia, care în vara acestui an a admis apelul lui Roman şi, în loc de executare, l-a condamnat pe acesta la trei ani de închisoare cu suspendare, dar şi la plata prejudiciului pentru care s-a dispus, în prezent, executarea silită.

În instanţă, Viorel Roman a invocat dificultăţile financiare ale firmei însă s-a disculpat personal, spunând că relaţiile comerciale care au păgubit-o pe Ana Oniga s-au purtat între firme, şi nu între persoane fizice. „Eu personal nu am nicio obligaţie faţă de aceasta şi dacă aş dispune de respectivii bani, i-aş dona”, declarat Roman. 

Citeşte şi: 

Dreptate după 10 ani pentru o femeie de afaceri din Alba. Un ex-milionar trebuie să-i plătească o sumă uriaşă

 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite