Lobby împotriva avorturilor într-o maternitate din Moldova. Ce sunt îndemnate să facă femeile care vor să renunţe la sarcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cabinet de consiliere pentru femei care vor să facă avort funcţionează de peste o lună în Maternitatea „Elena Doamna”, în urma unei colaborări încheiate între spital şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Departamentul Pro Vita Iaşi.

De pe 1 iunie, femeile însărcinate care au dorit să întrerupă sarcina, au fost îndemnate de medicii Maternităţii „Elena Doamna” către un cabinet de consiliere administrat de Departamentul Pro Vita, cu avizul Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi.

Conform conducerii unităţii medicale, consilierea este oferită de către o persoană cu studii în psihologie, din departamentul ce aparţine Mitropoliei, dar îndrumarea acesteia nu ar fi de natură psihologică sau religioasă, ci socială, având scopul de a identifica dacă la baza deciziei femeii de a face avortul stă o nevoie care ar putea fi suplinită cu sprijinul Pro Vita.

„Dacă o femeie vrea să facă avort şi cere acest lucru medicul îi spune de cabinet, care este în spital, într-un spaţiu mic, intim. Nu este obligatoriu să meargă acolo, este o opţiune suplimentară pe care noi o oferim, fără discriminare şi gratuit. Acest lucru a fost posibil în urma unei colaborări  între spital şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care pune la dispoziţie şi persoana care realizează consilierea. Persoana care se ocupă are studii psihologice, iar demersul este unul social, nu misionar, dorind să avem o natalitate în creştere. Noi am reuşit să construim un triunghi de sprijin format din psiholog, asistent social şi această asociaţie, care vine cu o activitate suplimentară. Persoana care face consilierea are o discuţie cu mamele, încercând să vadă dacă se pot plia pe nevoile dumnealor, ca să le sprijine”, a precizat dr. Gabriel Martinescu, managerul unităţii medicale.

Acesta recunoaşte însă că nu ştie cu exactitate ce oferă cei de la Pro Vita Iaşi mamelor şi nici cum decurge discuţia dintre consilieră şi pacienţi.

„Ceea ce oferă această asociaţie este un sprijin palpabil, financiar dacă este cazul. Nu ştiu exact să vă dau detaliile, dumnealor pot să vă spună mai exact, pe larg, cât de mult pot interveni. N-am asistat la nicio discuţie, dar în principal, în prima etapă încearcă să se înţeleagă motivele care au stat la bază pentru a face un avort, urmând ca ulterior, cu posibilităţile acestei organizaţii, să vadă dacă se pliază pentru a-i oferi mamei un sprijin”, a adăugat dr. Martinescu.

Până în prezent 28 de femei au fost de acord să meargă la centrul de consiliere al spitalului, iar conform reprezentanţilor unităţii medicale, 4 dintre ele au renunţat la ideea de a avorta.

Aceasta este a doua colaborare pe care Maternitatea „Elena Doamna” o are cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, după ce în primele luni ale lui 2019, mai multe bulelii cu gaz ilariant au fost achiziţionate dintr-o sponsorizare a reprezentanţilor bisericii. Potrivit conducerii maternităţii, Mitropolia a făcut luna trecută o donaţie dublă pentru cumpărarea gazului ilariant, folosit ca analgezic la naşteri.

Implicarea bisericii în activitatea spitalului este realizată prin intermediul Departamentul Pro Vita Iaşi, cunoscut pentru manifestările sale împotriva întreruperilor de sarcină. În luna martie, aceştia au adunat la Iaşi câteva mii de oameni, la Marşul pentru Viaţă, în cadrul căruia au militat pentru stoparea avorturilor.

La Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi se practică avortul la cerere, însă, potrivit conducerii medicale, „ţine de deontologia fiecărui medic dacă accept sau nu să facă asta”.

Citiţi şi:

Gazul ilariant va fi folosit în Iaşi pentru a reduce durerile naşterilor naturale

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite