Istorici ieşeni despre anunţul că Regele Mihai se retrage: „Decizia aceasta este o retragere oficială care materializează acţiunile din ultimii ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai, alături de Principesa Margareta şi de Principele Radu Duda FOTO: www.familiaregala.ro
Regele Mihai, alături de Principesa Margareta şi de Principele Radu Duda FOTO: www.familiaregala.ro

Profesorii ieşeni din cadrul Facultăţii de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” consideră că retragerea Regelui Mihai I al României din viaţa publică este un act de normalitate, având în vedere vârsta onorabilă a Majestăţii Sale.

Cadrele didactice sunt de părere că anunţul că Regele Mihai se retrage este suma unor paşi pe care Casa Regală i-a făcut în ultimii ani.

Printre aceştia, potrivit profesorilor, un rol aparte îl joacă prezenţa tot mai rară în viaţa publică a Regelui Mihai şi numirea - în urmă cu aproape 20 de ani - a Alteţei Sale, Principesa Margareta a României, drept succesoare la conducerea Casei Regale.

„Ceea ce se întâmplă acum descrie o anumită continuitate pregătită deja de Casa Regală de câţiva ani. Esenţial în aceste momente este să ne aducem aminte de rolul pe care l-a avut Regele Mihai în momente importante din istoria noastră”, a precizat profesorul universitar Ion Agrigoroaiei.

Potrivit profesorilor ieşene, Regele Mihai I al României a fost o prezenţă mai mult retrasă, decât activă, din viaţa publică.

„Decizia de astăzi este o retragere oficială care materializează acum acţiunile Regelui din ultimii ani. În ultima perioadă, Regele Mihai a fost o prezenţă destul de discretă, chiar o prezenţă retrasă din viaţa publică. Casa Regală a încercat să inducă mai mult imaginea de tinereţe a reprezentanţilor săi, prin prezenţa Principesei Margareta şi a soţul său, Principele Duda. Regele a fost o prezenţă a mai mult absentă, însă noi nu putem exprima pentru că nu cunoaştem, decât foarte puţin chestiuni de bucătărie internă a Casei Regale”, a explicat conferenţiarul Ovidiu Buruiană, de la Facultatea de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Conform profesorului, în sine, decizia de astăzi nu va produce schimbări în legătură cu modul raportare al românilor la ideea de monarhie sau regalitate, pentru că Regele Mihai este deja un simbol pentru ţară.

„Pentru români, regele este un simbol de speranţă, pornind de la istoria secolului XX, până în anii ’90, chiar şi după, când era un simbol de speranţă, mai ales pentru elite. Retragerea Regelui Mihai confirmă o tendinţă care ţine de normalitatea unei familii regale care funcţionează după nişte rigori care impun o anumită decenţă”, a conchis Ovidiu Buruiană.

Citeşte şi:

Regele Mihai e bolnav de cancer şi se retrage din viaţa publică. Principesa Margareta preia atribuţiile regale

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite