FOTO Rechizitoriul ruşinii pentru autorităţile locale din Iaşi. Monumente istorice, distruse de trei puştani cu ciocanul şi vândute la fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Resturi din statuile a trei mari personalităţi ieşene au fost găsite la punctele de colectare a fierului vechi. Foto: IPJ Iaşi
Resturi din statuile a trei mari personalităţi ieşene au fost găsite la punctele de colectare a fierului vechi. Foto: IPJ Iaşi

Procurorii ieşeni au trimis, vineri, în judecată trei tineri acuzaţi că au furat statuete-monument, reprezentându-i pe scriitorii Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Nicolae Gane, precum şi pe compozitorul Ciprian Porumbescu. După ce au furat busturile din Parcul Copou, cei trei hoţi le-au distrus cu ciocanul şi le-au vândut pe bucăţi la fier vechi.

La mai bine de o lună de la furturile care au făcut înconjorul ţării, procurorii ieşeni au finalizat ancheta în cazul sustragerii celor trei busturi de valoare din Parcul Copou din Iaşi. Din rechizitoriu reiese că tinerii implicaţi în furt, Constantin-Marius Falotă, de 19 ani, Andrei Dumitru Creţu de 20 de ani şi Iulian Gabriel Grigoriu, de 17 ani s-au plimbat nestingheriţi prin Parcul Copou înainte şi după sustragerea busturilor. Asta cu toate că, teoretic, parcul în care se mai află printre altele şi Teiul lui Eminescu, este supravegheat de poliţiştii locali. Cei trei tineri au fost trimişi în judecată vineri, 5 aprilie, fiind acuzaţi de furt. O a patra persoană, Paul Cheptănariu, de 36 de ani, a fost trimisă în judecată pentru tăinuire.

Busturi distruse cu ciocanul şi vândute la fier vechi

Potrivit anchetatorilor ieşeni, prima faptă de furt s-a petrecut la începutul lunii martie. Atunci, Marius Falotă şi Andrei Creţu au mers în Parcul Copou hotărâţi să fure o statuetă pe care să o valorifice ulterior. Înainte de furt, plasat de procurori în jurul orei 22.00, cei doi s-au plimbat prin parc pentru a se asigura că nu e nimeni care să le strice planurile. “Inculpaţii au împins de pe soclu bustul care-l reprezenta pe scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea, pe care l-au transportat într-o zonă slab iluminată din spatele Parcului Copou, unde l-au acoperit cu o folie din plastic găsită în zonă. Întrucât bustul în cauză era voluminos, inculpaţii Falotă Marius Constantin şi Creţu Dumitru Andrei s-au hotărât să-l transporte cu un autoturism taxi”, au menţionat procurorii în rechizitoiu.

statuie furata

Ulterior, cei doi au dus bustul într-o zonă împădurită unde, cu un ciocan, au distrus reprezentarea din bronz a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea. A doua zi, Falotă şi Creţu au dus bucăţile de bronz la un punct de colectare a fierului vechi, unde au valorificat în jur de 50 de kilograme de bronz. Au primit pe ele 544 de lei.

Al doilea furt, când “victimă” a fost Nicolae Gane, s-a petrecut în seara zilei de 4 martie. Cei doi tineri au procedat la fel, transportând bustul în locuinţa lui Paul Cheptănariu, cumnatul lui Constantin Falotă. Acolo, tot cu un ciocan, au distrus statueta şi bucăţile le-au dus la fier vechi. Ultima lovitură a avut loc pe 7 martie, atunci când s-a alăturat şi Iulian Gabriel Grigoriu.

Procurorii au menţionat că Gabriel Grigoriu şi-ar fi amanetat telefonul pentru a avea bani să plătească taxiul din Copou până la locuinţa lui Cheptănariu.

“Ulterior, bucăţile din bronz rezultate au fost vândute la diferite puncte de colectare fier vechi, pentru suma de 1.667 lei”, au mai spus procurorii ieşeni.

Monumente istorice

statui iasi

Constantin Falotă şi Andrei Creţu sunt în prezent arestaţi preventiv, în timp ce ceilalţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate. Primăria Iaşi s-a constituit parte civilă în proces cu suma 201.000 de lei, reprezentând valoarea de inventar a celor trei busturi.

După furturile din parcul Copou, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a precizat public că a dispus un control asupra activităţii Poliţiei Locale. La nivelul opiniei publice, această instituţie a fost considerată responsabilă de dispariţia şi distrugerea celor trei monumente istorice, întrucât nu a asigurat paza în Parcul Copou.

Cele trei busturi ale personalităţilor ieşene au fost incluse pe lista monumentelor istorice în luna octombrie 2010. Cel a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost realizat în 1924 de către Ion Mateescu, cel al scriitorului Nicolae Gane datează 1943 şi îi aparţine lui Richard Hette în timp ce bustul lui Ciprian Porumbescu a fost făcut în 1957 de Iftimie Bârleanu.

În imaginea de mai jos, cei trei hoţi, imediat după ce au fost reţinuţi. Foto: Ziarul de Iaşi

hoti busturi copou
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite