Fostul primar al Iaşului, în lacrimi la sosirea acasă, din penitenciar: „Sunt în stare de şoc” FOTO
0Gheorghe Nichita a revenit acasă după mai mult de un an, în care a stat închis în Penitenciarul Botoşani. Fostul primar a fost găsit vinovat în august 2020 pentru luare de mită.
Fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita, a ajuns marţi seară acasă, după ce a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani. Cu lacrimi în ochi, în faţa porţii casei sale de unde a fost ridicat acum mai mult de un an, Gheorghe Nichita a declarat că este dezamăgit de tot ceea ce se întâmplă la ora actuală în România.
„Nu îmi vine să cred, sunt în stare de şoc. Aştept să îmi văd nepoţii, e greu de vorbit, mi-e dor de ei. A fost greu, nu e uşor. A fost cumplit. Până la urmă, ce nu te omoară, te întăreşte. Sper că în ceea ce mă priveşte ca om, ca suflet, e o experienţă pe care nu o să o uit niciodată. O să fiu un om mai bun, mai credincios. Trebuie să îmi fac o revizie la sănătate, pentru că sunt semne destul de proaste, am avut probleme destul de mari. Nu am putut să fac toate verificările necesare. Familia e pe primul loc şi cei doi nepoţi. E cea mai mare bucurie pe care o am şi sunt cei care mi-au ţinut spiritul viu. A fost multă lume alături de mine. Nu vreau să dau nume, dar le mulţumesc mult”, a declarat Nichita.
Fostul edil al Iaşului exclude pentru moment revenirea în politică.
„Nu mă voi întoarce din politică nu din cauză că nu îmi place, ci pentru că nu cred că depinde doar de mine. Depinde mult de acest popor. Poate cândva când mă voi reface şi voi avea informaţii mai multe, voi putea vorbi mai multe. Din ce am văzut de acolo de unde am fost, pentru că am avut acces la presă...nu e bine. Vreau să recuperez timpul pierdut cu familia şi după aceea să îmi văd de drumul meu în viaţă. Nu sunt indiferent, nu o să fiu niciodată, dar societatea în care trăim e foarte indiferentă şi îşi merită soarta.
Am stat nopţi în şir la radio să ascult comentarii şi să fiu conectat. Nu m-am exprimat nici acolo faţă de cei cu care am stat în baracă, cum se spune. Mă întrebau des, dar nu am vorbit mult. Ceea ce observ, mă mâhneşte. Când credeam că vom scoate şi noi capul în lume, ne-am băgat şi mai mult în nisip. Au preluat unii ştefeta dar au şi înmormântat-o”, a mai spus Gheorghe Nichita.
Nichita a fost unul dintre primarii huliţi de către suporterii ieşeni, fiind considerat vinovat pentru dispariţia Politehnicii Iaşi.
„Filmul ăsta l-am mai văzut. În viaţa mea, după 1990, a văzut multe lucruri. Cu mâhnire vă spun că am stat într-o celulă care dădea cu fereastra spre nocturnă. La un moment dat, cei care lucrau acolo mă întrebau tot timpul ce se întâmplă. Nu era nevoie să citesc mult, le-am zis de la început (sunt mulţi care lucrează acolo şi sunt foşti jucători ai Politehnicii), va fi enorm de greu să revină echipa. Mie mi-a fost enorm de greu într-o perioadă în care oraşul vibra fotbal să o aduc înapoi în Divizia A. Eu nu văd acum perspectiva. Eforturile făcute în atâta amar de timp nu i-a făcut pe ceilalţi să înveţe din acest trecut sumbru. Mă doare sufletul. Mă uitam la bucuria celor de la Botoşani, mă uitam la echipa lor...Mă doare sufletul pentru Iaşi, dar ce se întâmplă la Politehnica se întâmplă peste tot. Asta e o simplă constatare a unui om care a stat 15 luni departe de fotbal”, a conchis Nichita.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Surse: Primele tensiuni între Cîţu şi Iohannis. Motivul: noua nominalizare de premier a PNL