Cod roșu de inconștiență. Fetiță lăsată în mașină, la peste 50°C. Tatăl a făcut scandal după intervenția polițiștilor
0O fetiță de 4 ani a fost la un pas de a-și pierde viața în Iași, după ce a fost lăsată singură într-un autoturism parcat în plin soare, în condiții de cod roșu de caniculă. Polițiștii locali, aflați în patrulare, au observat copilul aflat în stare de disconfort sever și au intervenit imediat.

Incidentul s-a produs luni, 29 iunie, în jurul orei 16:15, când temperatura exterioară depășea 37°C la umbră, iar în interiorul autoturismului erau peste 50°C, potrivit estimărilor.
Copilul, găsit transpirat și plângând într-o mașină încinsă
Fetița se afla pe scaunul din față, cu geamurile complet închise, transpirată și vizibil afectată de căldură, potrivit Observator.
Surse din anchetă spun că micuța ar fi stat singură în mașină aproximativ 15 minute, timp în care riscul de asfixiere și șoc termic era iminent.
Intervenția polițiștilor i-a salvat viața
Mașina nu era încuiată, astfel că polițiștii au deschis portiera și au scos copilul. I-au oferit apă pentru hidratare, iar fetița ar fi băut aproape jumătate de litru fără pauză, semn al deshidratării severe.
Pentru siguranță, micuța a fost dusă în autospeciala poliției, unde a fost răcorită și liniștită până la sosirea tatălui.
Reacția tatălui: revoltat că fetița a fost ținută în autospecială
La aproximativ 15 minute după intervenție, tatăl a ajuns la fața locului și a declarat că plecase „doar până la magazin”.
Bărbatul s-a arătat revoltat că polițiștii au ținut copilul în autospecială.
Polițiștii l-au sancționat cu avertisment, conform Legii 61/1991, polițiștii ținând cont de circumstanțe și de impactul asupra copilului. Fapta poate fi sancționată cu amendă de până la 500 de lei.
Avertismentul autorităților
Autoritățile transmit un mesaj ferm:
„În astfel de zile de caniculă extremă, este esențial ca minorii, vârstnicii sau animalele de companie să nu fie lăsați în autovehicule, nici măcar pentru perioade scurte”.
Amintim că, anul trecut, un copil de doi ani din SUA a fost găsit fără viață după ce a fost uitat în mașină timp de opt ore, în timp ce afară era caniculă. Cu o lună în urmă, un băiețel în vârstă de 3 ani a murit după ce a fost lăsat într-o mașină, aflată în soare, timp de aproximativ cinci ore.























































