Braconieri cu cai și sulițe prinși că au pus sute de capcane în pădure. Sentința dată într-un proces bizar, la Iași
0Un caz de braconaj desprins parcă din filmele „western” se judecă la Iași, după ce trei bărbați din comuna Oșești, județul Vaslui, au folosit metode inedite pentru a prinde mistreți și căprioare în pădurile din zonă. Tată și fiu nu s-au mulțumit cu prada prinsă în lațuri și au mânat călare cârduri de căprioare spre locurile unde erau instalate capcanele, notează Ziarul de Iași.

Braconierii au fost prinși după ce câinii au alertat paznicul de vânătoare, care a organizat o pândă împreună cu fiul său și un alt vânător. În jurul orei 8 dimineața, cei doi s-au apropiat de lațuri însoțiți de câini, dar nu au găsit niciun animal prins – în schimb au dat nas în nas cu pândarii. Inițial, au negat orice implicare, susținând că lațurile nu le aparțin și că au fost trimiși să verifice dacă nu se taie lemne în pădure.
Ulterior, autoritățile au ridicat aproximativ 100 de lațuri instalate în pădure, iar la domiciliul lui Gabriel Dănilă au fost găsite un laț din sârmă, trei din șufă și 30 kg de carne roșie. Expertiza efectuată la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a confirmat că era vorba de carne de mistreț carpatin și căprior. La domiciliul lui Constantin Munteanu au fost descoperite o suliță cu lama metalică de 25 cm, o bucată de piele de porc, un corn de căprior și un os cranian cu coarnele încă atașate.
Cei trei inculpați au fost trimiși în judecată pentru braconaj. Pădurarul care îl cunoștea pe Constantin Munteanu a depus mărturie în favoarea acestuia, susținând că nu a furat lemne sau animale și că era un bun gospodar. Judecătorii au respins însă această mărturie ca fiind părtinitoare și insuficientă pentru a exonera inculpații.
În timpul anchetei, Dănilă a recunoscut inițial participarea la braconaj în decembrie 2020, dar ulterior a schimbat declarația, afirmând că găsise un mistreț mort și că nu știa ce se consemnase. Instanța a constatat că afirmațiile sale erau neconforme cu realitatea.
Magistrații Judecătoriei Vaslui au constatat prescripția răspunderii penale pentru Răzvan Munteanu (fiul), dar au găsit vinovați pe Constantin Munteanu și Gabriel Dănilă. În conformitate cu legea, fapta de braconaj se pedepsește cu închisoarea între 6 luni și 3 ani sau cu amendă.
Judecătorii au decis suspendarea executării pedepsei și aplicarea unui termen de supraveghere de doi ani: Dănilă – 1 an și 5 luni, Munteanu – 1 an și 8 luni. În plus, cei doi au fost obligați să plătească în solidar AJVPS Vaslui suma de 9.000 de euro, reprezentând contravaloarea a doi mistreți, un căprior și o căprioară. Sentința a fost contestată de Dănilă, iar dosarul a fost preluat de Curtea de Apel Iași pentru reanalizare.