Ziua minerului, omagiu adus ortacilor căzuţi în timpul masacrului din 1929, de la Lupeni
0
Ziua Minerului aminteşte de revolta muncitorilor de la Lupeni, din 1929, şi aduce un omagiu minerilor victime ale nenumăratelor accidente petrecute în minerit.
Ziua minerului este marcată în fiecare an la 6 august, dată la care sunt comemoraţi minerii ucişi în timpul grevei de la Lupeni din august 1929, dar şi victimele nenumăratelor tragedii petrecute în minerit. În Valea Jiului, mai multe monumente au fost ridicate ca omagiu adus minerilor, însă cel mai reprezentativ dintre ele, aflat la intrarea în municipiul Lupeni, aminteşte de Greva muncitorilor mineri de la Lupeni, încheiată cu un conflict sângeros între forţele de ordine şi localnici.
Greva generală a izbucnit în dimineaţa de 5 august, în Lupeni, când aproape 4.000 de ortaci de la minele Ileana, Victoria, Aurelia, Ştefan şi Carolina au refuzat să intre în subteran şi s-au îndreptat spre centrul oraşului Lupeni. Minerii au ocupat apoi Uzina electrică din localitate, iar activitatea ei a fost oprită. Au cerut atunci ca ziua de lucru să fie de opt ore, mărirea salariilor cu 40 la sută, revizuirea salariilor pe categorii, distribuirea retroactivă a unui procent de 15 la sută din veniturile societăţii, desfiinţarea amenzilor ş.a., se arată în volumul „Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
A doua zi, în 6 august 1929, a fost instaurată starea de asediu, iar militarii au avut liber să folosească armele pentru a-i împrăştia pe protestarii din jurul uzinei. Autorităţile au ripostat cu sălbăticie. Peste 20 de oameni au fost ucişi pe loc, în timpul represaliilor, iar alţi peste 150 au fost răniţi. Minerii au atăcat forţele de ordine cu pietre, iar în cele din urmă au fost siliţi să se retragă din faţa ploii de gloanţe îndreptate asupra lor. Unii, spun mărturiile vremii, au fost chiar decapitaţi, în timpul revoltei „La Lupeni n-a fost o potolire a unei revolte, ci o vânătoare de oameni. Autorităţile au băut până la ziuă şi au dat de băut şi la soldaţi. Un prefect beat a tras cel dintâi după sunarea goarnei. S-au împresurat minerii şi au fost măcelăriţi, fără să li se dea putinţă de a fugi, apoi, când au reuşi să fugă, s-a luat grănicerimea după ei, beată de vin şi de sânge", relata scriitorul Panait Istrati, într-un articol dedicat conflictului din august 1929.
Oraşul militarizat
Evenimentele din Lupeni au fost relatate pe larg în presa internaţională. În ediţia din 10 august a ziarului american „The New York Times”, erau prezentate urmările acţiunilor de protest. Jurnaliştii relatau despre modul în care au avut loc înmormântările celor peste 20 de oameni seceraţi de gloanţe. „Cadavrele au fost puse în sicrie rudimentare şi încărcate pe căruţe de cărat bălegar care au fost furnizate la ordinul directoratului minelor. Când au apărut carele şi sicriele au fost încărcate s-au făcut auzite lamentaţii amare, cortegiul fiind îndemnat de militari să grăbească pasul. Mulţimea imensă adunată lângă cimitir a fost împinsă înapoi mai multe sute de metri, şi la patru ore după înhumarea morţilor o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul în poziţie de tragere. După înmormântare, ofiţeri precedaţi de toboşari au citit un ordin prin care se impunea starea de asediu după ora opt seara, ordonând ca toată lumea să fie în casă la acea oră, deşi era o seară sufocantă. Toate hotelurile şi restaurantele, inclusiv cele ale staţiunii, sunt închise, iar vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă până la noi ordine. Există ştiri despre soldaţi care caută cadavre în păduri, întrucât mulţi din cei grav răniţi au fugit panicaţi după deschiderea focului. N-au fost găsite alte cadavre, dar 25 de mineri încă lipsesc de la căminele lor. Continuă să se mai facă arestări şi trenuri cu trupe încă mai sosesc în regiune”, scriau cei de la The New York Times, în 1929.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
