Voievozii medievali umiliţi de otomani. Ce tributuri plăteau pentru câţiva ani de domnie şi cum i-a refuzat Ţepeş pe turci
0
Numeroşi domnitori din trecutul Moldovei şi al Ţării Româneşti şi-au câştigat dreptul la tron plătind pentru el sultanului. Alţii, ca Vlad Ţepeş, au intrat în conflicte aprige cu otomanii, după ce au refuzat să mai achite tributurile cerute.
Vlad Ţepeş (1431 - 1476) s-a numărat printre domnitorii medievali care au refuzat, la scurt timp de la preluarea domniei, să mai plătească tribut otomanilor şi şi-a atras furia sultanului.
„Când acel tiran sângeros şi ghiaur fără îndurare a ajuns domn al Ţării Româneşti a fost impus faţă de Poartă cu dări foarte mari. În fiecare an el însuşi venea la Poartă, aducând tributul şi multe daruri şi, sărutând Pragul Fericirii, îşi reînnoia domnia. Padişahul îl trimitea înapoi în ţara sa, dăruindu-i veştminte scumpe, caftan roşu, cucă aurie şi alte daruri împărăteşti”, scria cronicarul otoman Tursun Bei.
Vlad Ţepeş, voievodul care a refuzat să mai achite tribut
Acelaşi autor afirma că Ţepeş a refuzat să plătească haraciul de 10.000 de galbeni la Înalta Poartă susţinând că ar fi cheltuit banii în luptele din Transilvania. Vrând să îl înlăture, sultanul Mahomed al doilea, cuceritorul Constantinopolului, a încercat atragerea în cursă a lui Ţepeş. I-a cerut să vină la Giurgiu, să se întâlnească cu demnitarii săi.
„Ţepeş veni, aducând, spre a amăgi la rându-i pe duşman, tributul şi chiar un număr de 50 de copii. Avea în acelaşi timp pregătită o oaste care, la semnul voievodului, înconjură pe neaşteptate detaşamentul otoman, luând prizonier şi pe comandantul lui Hamza, begul de Nicopol, împeună cu grecul Catavolinos. Prinşii fură duşi la Târgovişte şi acolo în marginea oraşului, se ridică pentru fiecare soldat turc câte o ţeapă, aceea a lui Hamza şi cealaltă a grecului fiind mai înalte”, relata istoricul Constantin Giurescu. Mai mult, în iarna anului 1461 – 1462, Vlad Ţepeş a condus o campanie de arme la sud de Dunăre, împotriva otomanilor, în urma căreia mai multe sate au fost pustiite, iar peste 20.000 de turci au pierit ucişi de armatele sale. Numărul morţilor a fost indicat de însuşi Vlad Ţepeş într-o scrisoare adresată lui Matia Corvin, cu care se aliase. În aceeaşi scrisoare, Vlad i-a cerut ajutor regelui, pentru a face faţă viitoarelor represalii din partea Imperiului Otoman. A sperat că îl va primi, însă întăririle au întârziat şi, în cele din urmăŢepeş a fost capturat chiar din ordinul regelui ungar şi trimis în captivitate la Vişegrad.
Ştefan cel Mare, tribut modic după două decenii de conflicte
Ştefan cel Mare (1438 - 1504)şi-a asigurat îndelungata domnie, de aproape jumătate de secol, făcând în cele din urmă concesii otomanilor, după aproape două decenii presărate de conflicte. După 1476, susţin istoricii, Ştefan a fost nevoit să acepte suzeranitatea Imperiului Otoman, dar în schimbul unui tribut anual modic, ţara şi-a conservat intacte instituţiile şi autonomia politică internă. „În 1492, se constată că Moldova plătea tribut Sultanului. O ştire mai târzie, din 1503, arăta că acest tribut urca la suma de 4.000 de ducaţi, în timp ce Ţara Românească plătea de două ori mai mult, adică 8.000”, scria istoricul Constantin Giurescu.
Radu cel Frumos, credincios sultanului
În Ţara Românească, urmaşii lui Vlad Ţepeş la domnie au fost de acord să plătească tribut sultanilor pentru a-şi păstra privilegiile. Radu cel Frumos (1437 - 1475) a fost nu numai tributar otomanilor, dar şi unul dintre domnitorii de încredere ai sultanului Mahomed al doilea. În copilărie a fost ostatic la Poarta Otomană, împreună cu Vlad Ţepeş, iar o anecdotă vorbeşte despre apropierea dintre el şi sultan.
„Împăratul dorind să aibă relaţii cu acest băiat, era cât pe ce să moară de mâna aceluia. Căci fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri şi, închinând cu patimă păharul către el, îl chema în camera de culcare. Şi băiatul, fără a bănui că va păţi aşa ceva din partea împăratului, l-a văzut pe împărat repezindu-se la el pentru un lucru de aşa fel şi s-a împotrivit şi nu se da la dorinţa împăratului Şi-l săruta împotriva voiei lui şi băiatul, scoţând un pumnal îl lovi în coapsă pe împărat şi aşa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat rana împăratului. Iar băiatul urcându-se într-un copac undeva pe acolo, s-a fost ascuns. După ce însă împăratul şi-a făcut bagajele şi a plecat, atunci şi băiatul coborându-se din copac şi luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă şi a devenit favoritul împăratului”, afirma cronicarul grec Laonic Chalcocondyl. Radu cel Mare, un alt voievod, a domnit la începutul anilor 1500 în Muntenia şi a continuat politica de supunere faţă de turci. În fiecare an, se prezenta la Înalta Poartă pentru a săruta mâna sultanului şi a-i aduce tribut. Jurase credinţă şi regelui Ungariei.
Şi-a cumpărat tronul pe banii poporului
Aron Vodă cel Cumplit a domnit în Moldova între anii 1591 şi 1595. A cumpărat tronul de la turci, cu preţul de un milion de galbeni, susţineau cronicarii vremii, însă a instituit numeroase biruri pentru a-şi recupera pagubele. „Pentru a o putea plăti cămătarilor constantinopolitani de la care se împrumutase, noul domn puse dări grele peste ţară: încasarea lor se făcea în prezenţa turcilor, care întovărăşeau pe slujitorii vistieriei. Nefiind de ajuns se fixă un impozit extraordinar: fiecare birnic trebuia să dea câte un bou, aşadar o anticipare a văcăritului. Rezultatul fu o răscoală...” scria academicianul Constantin C. Giurescu.
Boierii din vremea sa l-au numit „Aron tiranul” sau „Aron vodă cel cumplit”. A fost mazilit în 1592, însă la scurt timp, la intervenţia creditorilor săi, şi-a recăpătat tronul. Treptat, domnitorul reuşise datorită numeroaselor taxe impuse locuitorilor Moldovei, să îşi strângă o avere considerabilă. Devenise o ameninţare pentru popor.
O mare parte din dări ajungeau însă la turci, iar Aron vodă nu a mai fost de acord cu condiţiile lor, a rupt relaţiile cu Înalta Poartă, şi s-a alăturat coaliţiei creştine şi principelui Sigismund Bathory din Transilvania. Sigismund a fost însă cel care a complotat împotriva lui, l-a atras în Transilvania şi l-a închis cu întreaga familie în Castelul Martinuzzi din Vinţu de Jos, Alba. În iunie 1597, voievodul a murit otrăvit.
Taxa de domnie nu l-a salvat
Petru vodă cel tânăr (1546 – 1569)a fost domnitor al Ţării Româneşti între anii 1559 şi 1568. Chiar dacă plătea tribut otomanilor, intrase în ultimii ani de domnie dizgraţia Înaltei Porţi, iar sacii de bani aduşi ca plocon nu l-au mai putut salva. „Petru fu chemat la Poartă să aducă tributul. O asemenea chemare era întotdeauna o primejdie, fiind urmată adeseori de exil şi chiar de pierderea vieţii. Tânărul domn plecă însoţit de 1.000 deboieri şi slujitori. Luă la el şi 100.000 de galbeni. La 31 mai 1568 îşi făcu intrarea în Constantinopol. La 1 iunie tributul era predat. A doua zi, la 2 iunie, Petru era arestat. Banii nu îl putuser ă salva. Domnul mazil împreună cu mama sa trebuiră să ia calea surghiunului, tocmai la Alep, în Siria, apoi la Konieh, în Asia mică. În acest din urmă oraş îl surprinse moartea, la 19 august 1569, pe tânărul şi bolnăviciosul Petru. Nu este exclus să fi fost otrăvit”, scrai Constantin Giurescu.
A renunţat la tron din cauza tributului
În timpul celor patru perioade de domnie ale lui Petru Şchiopu (1537 – 1594), Moldova a trecut printr-o epocă sumbră, marcată de foamete şi sărăcie, dar şi de plata unor tributuri exorbitante către turci. A făgăduit, pentru a-şi menţine tronul 200.000 de galbeni sultanului şi 60.000 de galbeni vizirului. Otomanii au mărit însă tributul, iar vâzând că nu îl mai poate plăti, a părăsit în cele din urmă domnia şi a plecat în vest, la Tirol, unde şi-a petrecut ultimii trei ani din viaţă.
În secolele următoare taxele plătite de domnitorii din ţările române ca trbut otomanilor au continuat să crească şi s-au diversificat. Turcii au introdus, pe lângă peşcheş (taxa plătită Înaltei Porţi la confirmarea ca voievod) şi haraciul (daruri anuale în bani, sute de cai, cirezi de boi, stofe, giuvaieruri, miere, blănuri, zahareluri şi alte bunuri de lux), şi mucarerurile (taxele de confirmare ca domn, plătite o dată la trei ani). De asemenea, luau ostatici şi solicitau, ca gest de supunere, ca la plata reconfirmării pe tron, domnitorul să vină la Înalta Poarte pentru a săruta mâna sultanului.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
