VIDEO Dezastrul din gara Hunedoarei la un an de la închiderea ei. Ce s-a ales din clădirea simbol a municipiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gara Hunedoarei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Gara Hunedoarei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

S-a împlinit un an de când clădirea gării municipiului Hunedoara a fost pusă sub lacăt şi de când niciun tren nu a mai plecat din staţia CFR. Situaţia gării este din ce în ce mai dramatică.

GALERIE FOTO

Construită la începutul anilor ’50, gara Hunedoarei a fost considerată o bijuterie arhitecturală, iar timp de jumătate de secol a reprezentat poarta principală de intrare în municipiu. De un an, gara a fost pusă sub lacăt, iar trenurile de călători nu mai circulă pe ruta Hunedoara – Simeria.

Între timp, situaţia vechii clădiri a devenit tot mai dramatică. Rămasă pustie şi neîngrijită, gara a devenit un loc pe care amatorii de grafitti şi-au exersat îndemânarea.

Pereţii ei exteriori s-au umplut de mesaje triviale şi obscene. Sala mare a gării, ale căror porţi sunt legate cu lanţuri, păstrează frescele degradate şi aproape şterse de timp, care înfăţişau aspecte din istoria oraşului şi din combinatul siderurgic.

Încăperile fostului restaurant CFR au rămas fără geamuri, sunt pline de gunoaie şi au devenit locuri în care uneori se adăpostesc oamenii străzii. Sălile de aşteptare şi de bagaje şi biroul postului de poliţie de Transporturi Feroviare au rămas încuiate. Au apărut găuri în acoperişul degradat al clădirii şi în pardoseala acesteia, iar multe din treptele sale sunt sparte. Tencuiala a căzut parţial, lăsând să se vadă cărămizile roşii din care a fost rdicată.

Peronul a rămas pustiu, iar buruienile acoperă calea ferată ocupată în trecut de vagoanele trenurilor care soseau ori plecau din Hunedoara. „Gara a fost locul prin care am intrat pentru prima dată în Hunedoara, în 1960, şi de atunci nu am mai părăsit oraşul. Atunci era un adevărat furnicar, dar de câţiva ani doar câinii din jurul ei îi mai tulbură liniştea”, spune Vasile Roman, unul dintre localnicii întâlniţi trecând peste liniile ferate din staţia CFR, spre casele şi garajele de pe malul Cernei.  

Demersurile din ultimele luni făcute de localnicii pentru a atrage atenţia asupra situaţiei gării nu au avut succes, iar autorităţile nu au luat măsuri pentru reabilitarea staţiei CFR. În ce priveşte linia ferată Hunedoara – Simeria, înfiinţată în 1884, până în prezent niciun operator nu s-a arătat interesat de a închiria secţia de circulaţie, pentru transportul călătorilor. Hunedoara a rămas astfel cel mai mare municipiu cu o gară în totalitate nefuncţională.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Gara legendară pusă sub lacăt. Au dispărut trenurile de călători de pe calea ferată înfiinţată de peste 130 de ani

VIDEO Soarta tristă a ultimei redute din calea ferată îngustă a Hunedoarei. Ce s-a întâmplat cu depoul mocăniţei

Încă o investiţie importantă întârziată. Cum s-a lucrat la renovarea gării Brad, „bijuteria” veche de peste 120 de ani

O adolescentă de 17 ani a fost adusă în stare gravă la spital după ce s-ar fi aruncat de pe pasarela gării

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite