VIDEO Acaţiu Barcsay e contestat la Deva. Un localnic cere desfiinţarea monumetului din centrul istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monumentul ridicat în 2011 în faţa Prefecturii Hunedoara a devenit loc de protest pentru Constantin Aoanei Rahoveanu, deveanul care a reclamat faptul că soclul fostului principe al Transilvaniei a fost amplasat ilegal.

Constantin Aoanei Rahoveanu se luptă de aproape trei ani pentru ca monumentul principelului transilvănean Acaţiu Barcsay să fie mutat din centrul istoric al Devei, deoarece ar fi fost amplasat ilegal. În această dimineaţă deveanul, care reprezintă mai multe asociaţii civice, a protestat din nou în faţa Prefecturii Hunedoara, în faţa soclului.

Aoanei Rahoveanu aşteaptă o decizie a instanţei privind legalitatea amenajării monumentului, realizată în toamna anului 2011, la iniţiativa fostului prefect al Hunedoarei, Attila Deszi.

Vreau ca devenii – români, maghiari – cu toţii, să afle adevărul cum se poate face o nedreptate comunităţii. Autorităţile nu au respectat legea pentru amplasarea monumentului de for public şi au făcut acest lucru fără a avea autorizaţiile şi avizele necesare în astfel de cazuri. Nu trebuia amenajat în centrul istoric al Devei”, spune deveanul în vârstă de 74 de ani.

Constantin Aoanei Rahoveanu afirmă că este deranjat de titulatura atribuită, printr-un însemn de pe monument, principelui Acaţiu Barcsay: cea de proprietar al cetăţii Devei în secolul al şaptesprezecelea. În luna octombrie a anului 2011, monumentul a fost inaugurat în faţa Prefecturi Hunedoara, de fostul prefect al judeţului, Attila Deszi, iar la eveniment au participat mai mulţi lideri ai UDMR.  

Monumentul reprezintă o bucată a pietrei funerare a nobilului maghiar şi obeliscul de bronz al acestuia, descoperite în apropiere de municipiul Deva, la Bârcea Mare. Statuia a creat controverse încă de la data inaugurării ei. Un grup de deveni şi locuitori ai satului Bârcea Mare, arondat municipiului, au cerut demolarea construcţiei, pe care au considerat-o o sfidare la adresa românilor. Cel mai departe a mers preşedintele unei asociaţii civice, Constantin Aoanei Rahoveanu, care a dat în judecată primăria şi pe prefectul de la acea vreme, pe care i-a acuzat că au dispus amplasarea fără niciun fel de autorizaţii a monumentului, chiar în faţa Prefecturii Hunedoara. De asemenea, hunedoreanul a intrat în greva foamei, manifestându-şi nemulţumirea faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor la cererea lui de demolare a monumentului sau de ştergere a inscripţiilor referitoare la faptul că acesta ar fi fost proprietar al cetăţii.

Constantin Aoanei Rahoveanu, deveanul nemulţumit de monumentul lui Acaţiu Barcsay

Controversele lui Acaţiu Barcsay
Potrivit istoricului Vasile Ionaş, Acaţiu Barcsay a fost stăpân al Cetăţii Deva în calitatea sa de Principe al Transilvaniei, dar cetatea Devei  şi domeniul Hunedoarei aparţineau Fiscului. “După anul 1615 Dieta Transilvaniei a interzis darea în proprietate a bunurilor care aparţineau Statului. De aceea, chestiunea cu inscripţia care apare pe monument ar trebui puţin reanalizată şi, fără îndoială, termenul de proprietar ar trebui schimbat”, preciza istoricul despre monument. Acaţiu Barcsay  (n. 1619 - d. 1661) a fost principe al Transilvaniei între 1658-1660, numit condiţionat de Înalta Poartă Otomană. În schimb, istoricii consemnează faptul că Barcsay şi-a plătit datoria către turci cedând sultanului Banatul de Lugoj-Caransebeş, care a fost alipit Paşalâcului Timişoara. Acaţiu Barcsay, care provenea din Ţara Haţegului, a fost şi ban al Lugojului şi Caransebeşului şi diplomat la Istambul.


Vă recomandăm şi:

Castelul Corvinilor, Uzinele de fier şi combinatul: brandurile care au făcut Hunedoara cunoscută în lume           Hunedoara şi-a căpătat faima în lume datorită Castelului Corvinilor şi a Uzinelor de fier transformate în combinat siderurgic. De-alungul istoriei ultimelor două secole, brandurile oraşului au fost puncte de reper pentru viaţa comunităţii, iar hunedorenii s-au identificat cu ele.

FOTO Hunedoara anilor 1880 în imagini rare. Cum se mândreau austro-ungarii cu Uzinele de fier şi minele din Hunedoara         Angajaţii Castelului Corvinilor au făcut o descoperire impresionantă. Recent, în tmpul unui inventar realizat în arhivele muzeului, au dat peste un album de fotografii vechi, de la sfârşitul XIX, în care sunt prezentate Uzinele de fier ale Hunedoarei şi minele din împrejurimi. Albumul a fost publicat la Expoziţia Universală din 1889 de la Paris, ca o imagine a celor mai importante realizări industriale ale Imperiului Austro-Ungar.

FOTO Uzinele Hunedoarei, văzute din turnul castelului în urmă cu 70 de ani. Ce a rămas din ele în şapte decenii                  În 1942, celebrul Willy Pragher fotografia de pe meterezele castelului uzinele de fier ale Hunedoarei. Din aceeaşi locaţie, în prezent, cei care privesc spre platforma industrială mai pot vedea doar un turn de răcire ajuns ruină şi, în plan îndepărtat, ruina vechii şcoli de ucenici din combinatul siderurgic al Hunedoarei.

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara         O serie de imagini rare, vechi de peste o jumătate de secol, a fost păstrată în arhivele combinatului din Hunedoara şi recuperate ulterior dintre construcţiile părăsite ale acestuia de mai mulţi tineri pasionaţi de istorie, din localitate. Fotografiile dezvăluie frânturi din poate cea mai importată perioadă a complexului industrial: anii 1950, în care au fost construite marile furnale şi a fost pusă în funcţiune o oţelărie.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite