Video Viața miilor de români în fostele tabere de barăci ale combinatului siderurgic din Hunedoara VIDEO
0Mii de oameni au locuit în taberele de barăci ale Hunedoarei, ale căror puține rămășițe se amestecă în prezent cu numeroasele ruine ale combinatului siderurgic.
Pe malul stâng al râului Cerna, începând din apropierea Castelul Corvinilor, în apropiere de combinatul siderurgic din Hunedoara se întindeau șirurile de barăci construite în anii ’50 pentru miile de oameni veniți să muncească în uzinele noului oraș muncitoresc.
Populația orașului crescuse în primul deceniu după război de la 7.000 de locuitori la aproape 30.000 de oameni, iar soluția aleasă de autoritățile comuniste au fost construirea pentru noii veniți a unor tabere provizorii, aflate în vecinătatea platformei industriale.
În anii ’50 și ‘60, numărul celor care locuiau în taberele de barăci ale Hunedoarei era de 10.000 – 15.000 de oameni. În acest timp, în oraș erau construite primele cartiere de blocuri, în care cei norocoși puteau primi locuințe.
„Trei dintre tabere au fost construite de-a lungul unor afluenți ai râului Cerna, pâraiele Batagi, Mânerau și Petac. Alte zece tabere erau localizate în interiorul perimetrului orașului Hunedoara, unele dintre ele purtând nume sugestive: Molotov, Dimitrov, Gheorghe Apostol, Orașul Tineretului (OT), Mohăescu, Gazometru, Stufit, ICCF, Piața Traian, ICSH Piata, Castel sau Ceangăi”, arăta cercetătoarea Mara Mărginean, în lucrarea „Industrializare și urbanizare - muncitorii. Studiu de caz: Hunedoara”
Muncitorii, proveniți în general din zonele îndepărtate ale României, plăteau sume modice pentru a primi paturi în dormitoarele barăcilor de carton și scânduri, în care puteau fi cazați până la 50 de oameni.
Condițiile traiului la comun erau extrem de precare, iar mizeria făcută de oameni și de animalele crescute în jurul barăcilor era aproape imposibil de înlăturat. Iarna, fiecărei barăci îi era alocat strictul necesar de lemne, însă adesea lemnele se dovedeau insuficiente pentru nevoile locatarilor. Instalațiile de apă și sanitare erau și ele folosite la comun.
Taberele de pe malul Cernei
Numeroasele tabere de barăci erau supraaglomerate, produsele alimentare cu care zona era aprovizionată erau adesea greu de găsit, mizeria și paraziții creșteau riscul epidemiilor, iar adesea apa folosită în cantinele cartierelor de barăci provenea din Râul Cerna, unde combinatul deversa, la rândul lui, apa uzată.
„Viaţa muncitorilor de aici nu era cu nimic mai bună decât viaţa într-un lagăr de prizonieri. Camera unde locuiam avea o sobă cu o provizie de 10 kilograme de lemn de foc pe zi, în timpul iernii. Pentru că această cantitate era cu totul insuficientă, încăperile erau tot timpul friguroase şi mulţi dintre muncitori se îmbolnăveau de pneumonie. Fiecare baracă avea numai şapte robinete şi două toalete pentru 140 de locatari, iar dimineaţa un vacarm teribil izbucnea cu strigătele <Grăbeşte-te!> ale muncitorilor care îşi aşteptau rândul să folosească robinetele şi toaletele”, arăta un tânăr grec, care lucrase în anii 1950 – 1954 la Hunedoara, potrivit unei note informative păstrate în arhivele Radio Europa Liberă (RFE).
Combinatul siderurgic Hunedoara, expansiune și declin
La începutul anilor ’50, combinatul siderurgic Hunedoara se afla în plină expansiune, la fel și orașul de pe malul drept al râului Cerna.
Până în anii ’60, au fost construite două spitale, mai multe cartiere de blocuri, mai multe clădiri publice, iar cu timpul tot mai multe barăci au fost dezafectate.
Noile secții ale combinatului au ocupat teritoriul fostelor cartiere provizorii, demolate pe măsura ridicării noilor clădiri de locuit.
După 1990, doar numele a rămas în amintirea localnicilor, din cele mai multe foste cartiere de barăci ale Hunedoarei. La fel s-a întâmplat și cu o parte din uzinele combinatului siderurgic (video).
În zona Gazometru, Stufit și Bataga, un drum de pământ desparte teritoriul vechii platforme siderurgice, ocupat de numeroase ruine și de fundațiile fostelor mari construcții uzinale, de locurile fostelro tabere, pe care au mai rămas câteva gospodării modeste ce amintesc de anii de început ai orașului muncitoresc.