Ultima strigare la ofertele de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zenaida Moşneag, speră ca anul acesta să vândă mai multe pachete turistice decât anul trecut
Zenaida Moşneag, speră ca anul acesta să vândă mai multe pachete turistice decât anul trecut

Preţurile mici la pachetele turistice îi atrag pe hunedorenii care vor să-şi petreacă sfârşitul de an în afara ţării. Agenţii de turism hunedoreni susţin că numărul celor interesaţi de un scurt sejur de Revelion creşte de la o zi la alta.


Numărul mic de zile libere prijeluite de sfârşitul de an şi oferta deosebit de atractivă a agenţiilor de turism i-a făcut pe hunedoreni să uite de criză şi să-şi cumpere pachete turistice de Revelion. „După o perioadă de acalmie numărul celor care au început să cumpere sejururi scurte în afara ţării a crescut foarte mult. Hunedorenii caută destinaţii apropiate de România de unde să se poată întoarce repede acasă. Şi asta din cauză că sunt puţine zile libere”, a declarat Zenaida Moşneag, operator turism.

Austria, Bulgaria şi Turcia sunt cele mai căutate destinaţii pentru noaptea dintre ani. Potrivit agenţilor de turism, un sejur de trei zile în Bulgaria la schi costă puţin peste 120 de euro pentru o persoană. „Ofertele sunt tentante şi tocmai de aceea hunedorenii nu mai ţin cont de criză. În principiu, cu 500 de euro, două persoane pot petrece trei zile într-o staţiune montană din Bulgaria. Şi pentru Austria preţurile sunt apropiate de cele din Bulgaria. Pentru 50 de euro pe zi de persoană, cu mic dejun inclus se poate schia în Alpi”, spune Maria Popescu, operator turism.

O altă gamă de oferte aflată la mare căutare în aceste zile sunt circuitele turistice. „Tocmai pentru a nu pierde mult timp, hunedorenii au ales să pornească la plimbare prin Europa. Se caută circuite care să cuprindă capitale precum Viena, Praga sau Budapesta. Preţurile pornesc de la 250 de euro de persoană”, explică Zenaida Moşneag. Operatorul de turism hunedorean speră ca, dacă interesul hunedorenilor pentru un sejur rapid în afara ţării se va menţine constant, anul acesta, să depăşească încasările din 2009.

Se caută şi destinaţii exotice

Chiar dacă nu există foarte multe cereri, sunt hunedoreni care au optat pentru un Revelion în ţări exotice. „Avem turişti care îşi vor petrece Revelionul în Brazilia, Maldive sau în Cuba. „Pentru Brazilia s-a plătit 2.800 de euro pentru o persoană. Maldivele şi Cuba sunt mai ieftine, aproximativ 2.000 de euro”, a declarat Miruna Costea, agent turism din Deva.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite