Totul despre cel mai mare deponeu al Hunedoarei. Investiţia de 70 de milioane de euro va demara la Bârcea Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect estimat la 70 de milioane de euro va demara în acest an în judeţul Hunedoara, pe fonduri europene. Comisia Europeană a aprobat finanţarea proiectului de realizare a sistemului de management al deşeurilor din Hunedoara, care va include construirea unui deponeu ecologic şi al unor staţii de sortare şi de transfer al deşeurilor.

Bârcea Mare nu va mai fi cunoscută doar pentru închisoarea din localitate, dar şi pentru unul dintre cele mai costisitoare proiecte realizate pe fonduri europene în ultimii ani, în judeţul Hunedoara.

Vechile gropi de gunoi ale oraşelor hunedorene vor fi închise, iar în locul lor va fi înfiinţat la Bârcea Mare un deponeu ecologic întins pe 26,2 hectare, cu o capacitate de 4,5 milioane de metri cubi, iar la Petroşani o staţie de sortare şi una de transfer al deşeurilor.

Proiectul „Sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara” a primit finanţare de la Comisia Europeană, Iniţial, costul investiţiei a fost estimat la 70 de milioane de euro.


Vechile gropi de gunoi vor dispărea
„Proiectul se întinde pe toată suprafaţa judeţului Hunedoara şi crează infrastructura necesară, astfel încât gestionarea deşeurilor să se realizeze în conformitate cu prevederile legale, în condiţii de protecţie a mediului şi sănătăţii populaţiei. Proiectul are în vedere realizarea următoarelor obiective: staţie de sortare, staţie de tratare mecano-biologică, depozit de deşeuri cu capacitatea de 4576800 metri cubi în localitatea Barcea Mare, pe un teren în suprafaţa de 26,2 hectare, staţie de sortare deşeuri Petroşani, cu capacitatea de 15 980 tone/an (51 tone/zi) şi suprafaţa construită de 3 000 metri pătraţi, staţie de transfer deşeuri Petroşani, cu capacitatea de 42 571 tone/an şi suprafaţa construită de 14 000 metri pătraţi şi închiderea depozitelor neconforme: Deva (6,74 ha), Orăştie (5,0 ha), Haţeg (2,0 ha), Hunedoara, (5,28 ha), Călan (1,02 ha), Rapoltu Mare (2,92 ha), Petrila (4,0 ha), Aninoasa (0,8 ha), Lupeni (4,53 ha)”, transmite CJ Hunedoara, potrivit acordului de mediu al proiectului.

Acord Mediu Sistemul Integrat de management al deseurilor, Hunedoara


Cele mai multe controverse au fost stârnite de amplasamentul deponeului ecologic. Membrii comunităţilor locale din mai multe zone ale Hunedoarei nu au fost de acord ca în apropierea localităţilor lor să fie înfiinţat un deponeu imens, în care vor fi aduse şi reciclate deşeurile din întreg judeţul. Soluţia Bârcea Mare a fost adoptată anul trecut, chiar dacă şi în acest caz mulţi dintre localnici s-au opus investiţiei, protestând faţă de amplasamentul viitorului deponeu.


Un deponeu „mamut”
Depozitul de deşeuri de la Bârcea Mare va fi amplasat la o distanţă de circa 2,5 kilometri de localitatea Băcia şi la circa 2 kilometri de Bârcea Mare. Accesul la amplasament va fi realizat din drumul comunal care face legătura între localităţile Băcia şi Bârcea Mare, dar realizatorii proiectului vor fi obligaţi să mai construiască o cale de acces.

De asemenea, ei trebuie să ia măsuri stricte pentru a proteja mediul înconjurător: „se va stabili zona de protecţie sanitară pentru componentele centrului de management integrat al deşeurilor Bârcea Mare pentru amplasamentul descris, strict din considerente legate de posibil disconfort olfactiv şi vizual; se vor realiza zone de protecţie pe care se vor planta perdele vegetale triple, în special pe partea de est a amplasamentului, aval de depozitul conform; pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei din zonă se va realiza monitorizarea factorului de mediu aer”, informează Agenţia de Mediu Hunedoara.

Vă recomandăm şi:

Peste 70 de milioane de euro investiţi în deponeul de la Băcia: proiectul a primit acordul primarilor hunedoreni

Proteste anti-cianură duse la extrem în Deva: unul dintre tineri a ameninţat că se aruncă de pe sediul Minvest. Activiştii, daţi jos şi amendaţi 

Deponeul ecologic de la Hunedoara, o poveste fără sfârşit. Lăpugiu de Jos, următoarea locaţie

Groapa de gunoi de la marginea Orăştiei a ars timp de două zile

Investiţie de patru milioane de euro în impas: prima fabrică de sortare a deşeurilor a ajuns groapă de gunoi

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite