Video Ținutul Pădurenilor după sfârșitul minelor metalice. Viața în satul pitoresc transformat în colonie VIDEO
0Epoca mineritului a lăsat urme adânci în unele sate de munte din Ținutul Pădurenilor. La peste două decenii de la închiderea exploatărilor, ruinele lor împânzesc văile, iar în unele locuri pun în pericol siguranța localnicilor și a animalelor.
Vreo sută de oameni locuiesc în satul Muncelu Mic din Hunedoara, o veche așezare din Ținutul Pădurenilor transformată pentru câteva decenii de comunism într-un centru minier important din Munții Poiana Ruscă.
Minele din Muncelu Mic ocupau văile de la marginea satului și primeau zi și noapte, în adâncurile lor, peste 1.000 de oameni, începând din anii ’60 și până în ultimii ani ai exploatării miniere, închisă definitiv în 1998. Unii au relatat cum era viața de miner, la Muncelu Mic (video).
„În fiecare zi, șase autobuze cu muncitori soseau la minele din Muncelu Mic, dinspre Deva, aflată la vreo 25 de kilometri. Oamenii lucrau în patru schimburi, iar înainte de a intra la lucru luau masa la cantina minerilor. Se scotea minereu de plumb, zinc, dar și cupru și aur, în cantități mai mici”, își amintește Aurel Crâznic, un fost miner din satul Muncelu Mic din Hunedoara.
În anii ’70, febra mineritului a cuprins toate satele din Ținutul Pădurenilor, iar numeroși localnici din împrejurimi au fost recrutați pentru a munci în minele din Muncelu Mic. Oamenii ajungeau aici, pe jos sau cu autobuzul, din satele Muncelu Mic, Muncelu Mare, Runcu Mic, Merișoru de Munte Boia Bârzii, Poienița Tomii, aflate la câțiva kilometri și din locuri mai îndepărtate ca Bătrâna și Fața Roșie.
Epoca mineritului a schimbat Ținutul Pădurenilor
În deceniile de comunism, specialiștii întreprinderilor miniere au cercetat intens Munții Poiana Ruscă în căutarea unor zăcăminte de minereuri polimetalice și fier, iar mai multe exploatări au început în jurul satelor pitorești din Ținutul Pădurenilor. Mulți localnici nu s-au arătat tentați de viața de miner.
„Am lucrat doar vreo șapte luni în mina de la Muncelu Mic. Coboram în vale, prin pădure, până la drumul dintre care ducea spre Muncelu Mic, unde ajungeau autobuzele. Nu mi-a plăcut, pentru că era greu. Am lucrat la pădure, unde eram liber, nu trebuia să fiu atât de punctual ca la mină”, spune Valer Dobra, un pensionar din cătunul Fața Roșie.
Cu timpul, fiecare comună din zona montană a Hunedoarei avea mine și cariere miniere, care funcționau, de multe ori, spun localnicii, fără a ține cont de utilitatea lor.
Unele au fost deschise pentru câțiva ani, dar au avut o producție nesatisfăcătoare. Întreprinderile miniere erau căutau mereu noi zăcăminte, chiar și în cele mai îndepărtate locuri din Munții Poiana Ruscă.
„Datorită noilor mine, au fost construite drumuri în munți și unele sate au fost electrificate, chiar dacă mai târziu s-au depopulat”, spune Constantin, un fost miner din comuna Bătrâna.
Din anii ’60, autoritățile au încercat să suplinească lipsa forței de muncă aducând în satele din Munții Poiana Ruscă oameni din zonele mai puțin industrializate ale României.
Cele mai mari cartiere muncitorești, numite colonii, au fost înființate la Ghelari și Teliuc în apropierea Hunedoarei.
O astfel de colonie a fost ridicată și la Muncelu Mic, cu din clădiri de locuit tip vagon, o cantină, o popicărie, un dispensar, un cinematograf, o şcoală, o grădiniță şi câteva magazine.
„Ne-am mutat aici din zona Moldovei, eu dintr-un sat din Iași, iar soțul meu, de pe lângă Piatra Neamț. El s-a angajat ca miner la Muncelu Mic și a lucrat aici peste 24 de ani. S-a îmbolnăvit apoi și a murit. Eu unde să mă mai duc?”, relata Nuța, locatară în colonia Muncelu Mic.
Satul Muncelu Mic după epoca mineritului
Până la mijlocul anilor 2000, toate minele din Munții Poiana Ruscă au fost închise, lăsând în urma lor numeroase ruine. Multe familii au părăsit Ținutul Pădurenilor, iar așezările s-au depopulat.
În satul Muncelu Mic din Hunedoara, la un sfert de secol de la oprirea activității miniere, unii localnici s-au întors la creșterea animalelor, o muncă tradițională în așezarea din Ținutul Pădurenilor.
„Oamenii se ocupau aici, în trecut, cu agricultura. Arau, semănau, uneau grâu, secară, porumb. Coseam toate dealurile pentru că țineau animale, vite și oi”, spune Ion Vida, din satul Merișoru de Munte (video), învecinat așezării miniere.
În văile din Muncelu Mic, ruinele minei au rămas abandonate de mai mulți ani. Unele puțuri părăsite au rămas neastupate, iar pe fundul lor, la zeci de metri adâncime, pot fi văzute gunoaie și leșuri de animale.
În împrejurimi, haldele de steril ocupă mai multe hectare, înconjurate de păduri și de cătune părăsite. Unii săteni se declară însă mulțumiți de locul unde au ales să trăiască.
„Acum vreo 15 ani am cumpărat o casă bătrânească în satul Muncelu Mic din Hunedoara, pe care am recondiționat-o. Ne-am mutat aici din Deva și îmi plac locurile acestea pitorești, prin care mă pot plimba cu bicicleta. Mi-aș fi dorit însă ca și alți oameni să cumpere case aici, dar nu au au mai făcut-o, așa că multe gospodării au rămas pustii”, spune un localnic din Muncelu Mic.
Din sat, sunt circa 25 de kilometri până la Deva, pe șoseaua care coboară prin pădure (video), și vreo 20 până la Hunedoara, pe un drum forestier care, însă, este greu practicabil cu autoturismele.
Se încarcă comentariile...
