Snoavele despre isprăvile amoroase ale femeilor, care arată misoginismul românilor: „De ce doarme bărbatul la margine, iar muierea la perete“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românce. FOTOGRAFII:  L. ADLER.
Românce. FOTOGRAFII:  L. ADLER.

Românii de odinioară credeau că trebuie să-şi păzească femeile şi în somn de teamă să nu fie înşelaţi, căci „mai bine şi uşor poţi păzi o pădure cu iepuri decât o femeie şireată”. Este una dintre concluziile celor mai populare snoave din trecut.

Folclorul românesc păstrează o mulţime de snoave în care personajele principale sunt femeile. În povestirile cu tâlc adesea moralitatea femeilor era pusă la îndoială. Iată câteva dintre cele mai populare snoave ale românilor:  

Femeia îndrăgostită de preotul satului
„O femeie îndrăgostită de popa satului, ca să rămână liberă de bărbat, se face bolnavă. Consultă vrăjitoarea despre aflarea leacului de tămăduire. Vrăjitoarea o îndrumă că numai dacă va folosi spuma mării, în scăldare, îi va trece. Trimite bărbatul, care imediat, de mila muierii, porneşte către mare ca să-i aducă spuma lecuitoare. Muierea până când se va reîntoarce bărbatul cu spuma de e mare, invită dreguţul, pe părintele. Aduce şi un lăutar. Sătui, încep danţul chuind şi săltând care de care mai pătimaş. Femeia mândră că e drăguţa popii mereu striga: Sus, popo, sus, că bărbatul mi s-a dus, după spumă de pe mare, să ne ţuce-n c... al mare. Lăutarul auzea şi vedea toate dragostele de care dânşii nu se jenau. După mai multe zile şi nopţi în astfel de dezmierdări, iată că soseşte şi bărbatul. Îi surprinde. Femeia iute vâră pe popa într-un sac pe care îl aşează după uşe. Lăutarul în zdrămbonitul vesel, continua în cântec să informeze bărbatul, însoţind melodia vioarei cu cuvintele: Să dezlegi omule sacul, de vezi ce-o făcut beciagul... ia toiagul şi te pune pre beciagul. Proverb: Muierea îi ruptă din dracul, udă cârpa, leagă capul, ca să înşele ea bărbatul”, scria Emilian Novacoviciu, în culegerea sa din 1930, dedicată folclorului bănăţean.

Muierea ce ascultă de poveţele bărbatului său răposat
„Două prietene stau de vorbă la o răspîntie:  — Aşa este, lele, greu o duce muierea cînd lipseşte stîlpul casei. Ce să facem, de, omenire suntem. Lasă că ţi-o trimite Dumnezeu mîngîiere dintr-altă parte. — Dumnezeu poate mult, leiculiţă. Dară ce mai om era răposatul! Pînă i-a ieşit sufleţelul m-a tot povăţuit ce să fac, cum să mă port. Alaltăieri i-am făcut de nouă zile, şi una din poveţele lui am împlinit-o tocmai pe tocmai. Am dat pentru sufletul lui o vacă şi zece oi. — Păcat că ţi-a luat Dumnezeu un aşa giuvaer de bărbat. Cum bag de seamă, nu era aşa burdios ca alţii. — Să ferească Dumnezeu! Ce stai dumneata de vorbeşti? Să dai mult cu multul şi nu mai găseşti altul ca dînsul, zise biata văduvă, şi o podidiră lăcrămile. Acum umblu să împlinesc încă una din poveţele lui. — Bine faci, lele. Şi ca ce te-a mai povăţuit să faci? — Iaca, leică, m-a povăţuit ca numaidecît să mă mărit, ca să scap de clevetele lumei şi să nu văduvesc îndelung; pentru aceasta, din averea noastră mi-a lăsat cu limbă de moarte o altă vacă şi zece oi ca zestre. — Auzi, soro, omul lui Dumnezeu! D-apoi să-l asculţi, leiculiţă. — Dară cum nu l-oi asculta, surioară, eu, care n-am ieşit din cuvinţelul lui niciodată. Şi mi-a mai zis că omul pe care voi vrea să-l iau de bărbat să fie ca de cincizeci de ani, căci atunci omul ştie şi la vale şi la deal, este hîrşit cu toate belelele şi ticnit, duce hăul casei fără să cîrtească. Oi să mă silesc să-i fac şi astă voie. Şi dacă nu voi putea găsi tocmai, tocmai un om de cincizeci de ani, cum a lăsat el cu sufletul, tot nu voi văduvi mai mult, ci voi lua doi de cîte douăzeci şi cinci de ani şi aşa nu-i voi călca cuvîntul. — Aşa să faci, leică”, scria Petre Ispirescu, într-o snoavă culeasă din folclorul românesc.

De ce dorm bărbaţii la perete
„Românii îndatinează a dormi cu soţiile în unu şi acelaşi pat, laolaltă. Bărbatul la margine, iar soţia către perete. Aceasta e aşa, pentru că în decursul nopţii, soţia să nu-l trădeze în somn fără ştirea lui, ducându-se, poate, la amorez nesimţită. Tot în firea românului stă obişnuinţa ca viţeii tineri să se ţină în camera lor de locuit, sub supravegherea stăpânului. Soţia unui ţăran, ce se afla în această poziţiune amorezată în servitorul propriu, într-o noapte se înţelese cu servitorul amorez ca să intre acesta pe nesimţite în cameră, să aştepte timpul potrivit şi atunci să se apropie de pat pentru afacerea dragostei. Zice ea către bărbatu-său: <<N-auzi, Ghiţă, lasă-mă să trec eu la margine şi să vii tu la perete. Vreau ca să fiu la răstaniţă, pentru că noaptea mă desgolesc şi vine viţelul să mă lingă şi mie aşa bine îmi place>>. L-a înşălat. De aici proverbul românului. Că mai bine şi uşor poţi păzi o pădure cu iepuri decât o femeie şireată”. (Emilian Novacoviciu – Folclorul pornografic bănăţean, 1930)

Ghicitoarea prin care femeia îşi umilise soţul
O femeie care pregătea în bucătărie scoverzi îşi invită, amorezul spunându-i că în acea seară o să-i dea şi lui să mănânce. Bărbatul ei tot aştepta cu multă nerăbdare să isprăvească soţia cu coptul scoverzilor, să îi dea şi lui să mănânce, însă câte scoverzi calde se pregăteau, soţia le da drăguţului. Scoverzi nu se mai adunau. Ea zicea că le mănâncă ea. Bărbatul de rândul acesta aşteapă lângă soţie să capete vreo scovardă. Ea ca să-şi râdă de el şi să audă şi drăguţul de la fereastră cât este bărbatul ei de prost, zice bărbatului să ghicească ce e: <<Scoverdate late, cu ou mestecate, cu unt gătate, în unsoare scăldate, pe fereastră date, de drăguţi mâncate>>. Bărbatul răspunde că o fi cutorul. <<Bine, vezi, aşa-i bărbate că ai ghicit. Na şi tu o scovardă>>. Cele multe le-a mâncat drăguţul. (Emilian Novacoviciu – Folclorul pornografic bănăţean, 1930)

Femeia, făcută din coadă de câine
„Se zice că Adam este făcut din pământ iar pe Eva a făcut-o Dumnezeu din coasta lui, să o iubească aşa cum se iubeşte pe sine. Poporul zice că Eva este făcută din coada unei căţele, ce răpise coasta lui Adam, în timpul când Dumnezeu se ocupase cu operaţia ranelor lui Adam, făcute în urma scoaterii coastei, pe care o lăsase jos şi căţeaua o răpise în acel timp. După sfârşirea operaţiei, Dumnezeu se întoarse să ia coasta de jos, ca să-i dee forma şi să facă pe Eva, dar... coasta nu-i. Cautp în dreapta, caută în stânga, vede mai departe căţeaua mâncând coasta. Dumnezeu se repede la căţea. Ea fuge, Dumnezeu după ea. O apucă de coadă. Coada îi rămâne în mână. Şi din aceasta apoi a creat pe Eva. În Eva se cuprind toate însuşirile femeii. Ei îi merge limba în gură ca şi cum bate căţeaua din coadă. Ea voieşte să ştie, să ştiricescă tot. Se zice unei femei ce limbuţeşte: Latră ca şi căţeaua la stele”. (Emilian Novacoviciu – Folclorul pornografic bănăţean, 1930)

Răzbunarea iobagului
„Groful unguresc s-a îndrăgostit de femeia servitorului său, iobag de curte. Lucru care a supărat foarte rău pe servitor. N-avea însă voie a protesta ca să nu producă mânia domnului său, care avea putere a-l nimice. Tăcea servitorul şi răbda. Odată se cugetă servitorul să-şi răzbune asupra grofului... A început să umble prin curte şi cu vocea tare, zicea: Şi-aşa-i rău, şi-aşa-i rău. Grofiţa, observând pe servitor într-o situaţie disperată, îl chemă sus la ea în cameră şi-l întrebă de ce e iritat şi tot zice Şi-aşa-i rău, şi-aşa-i rău. Servitorul spunând că are teamă să-i descopere durerea lui, grofiţa îl încurajă, zicând că ea nu-l trădează. Servitorul i-a spus atunci că domnul i-a luat nevasta şi se îndrăgosteşte cu ea. Grofiţa auzind păţania, îi zice: Nu face nimic. Iaca, ia-mă şi tu pe mine şi suntem împăcaţi. După aceasta servitorul se preumbla vesel prin curte şi nu mai zicea Şi-aşa-i rău, şi-aşa-i rău, ci Şi-aşa-i bine, şi-aşa-i bine. Adică el cu doamna”, (Emilian Novacoviciu – Folclorul pornografic bănăţean, 1930)


Vă recomandăm să citiţi şi:

Sfaturi despre dragoste, femei şi sex în trecut. De ce fetele visau la căsătorie de la 12 ani şi cum se puteau feri de desfrâu

Autorii români din secolele trecute puneau mare preţ pe cinstea tinerelor şi le ofereau acestora sfatul să fie cât mai cuviincioase şi mai iubitoare faţă de soţii şi peţitorii lor, arătau numeroasele publicaţii şi lucrări cu caracter educativ păstrate în arhivele bibliotecilor din ţară.

Româncele, descrise de călătorii străini: moldovencele - fanatice şi umilite, fetele din Ţara Românească le suceau minţile, Medgidia - plină de prostituate

Româncele au impresionat dintotdeauna prin frumuseţea lor, potrivit mărturiilor autorilor străini care au călătorit în ultimele secole pe teritoriile actuale ale României. Comportamentul femeilor i-a impresionat, însă, şi negativ pe aceştia.

Transilvania din urmă cu două secole: „Rar am văzut un român fără un ciomag ca lumea în mână şi fără cuţite la brâu”

Una dintre cele mai detaliate descrieri ale comunităţilor din Transilvania, de la începutul secolului XIX, a fost realizată de topograful austriac Joseph Adalbert Krickel. Călătorul din Viena a ajuns în zona Hunedoarei în anul 1828 şi-a arătat uimit de frumuseţile şi bogăţia naturală a acesteia, dar sărăcia localnicilor l-a înduioşa.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite