Video Secretele comorilor dispărute din Sarmizegetusa romană. Orașul antic din Dacia a fost devastat VIDEO
0Ulpia Traiana Sarmizegetusa (Hunedoara) a fost în ultimele două secole o sursă importantă de vestigii arheologice. Unele monumente prețioase descoperite aici s-au pierdut pentru totdeauna.

Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa (video) din Hunedoara a fost întemeiată de împăratul Traian în primii ani după războaiele daco-romane de la începutul secolului al doilea.
Se află la circa 10 kilometri de orașul Hațeg, la poalele munților Țarcu și Poiana Ruscă, vegheat[ de la distanță de crestele Retezatului.
În apropiere de așezarea antică, Porțile de Fier ale Transilvaniei a fost locul mai multor bătălii istorice, începând din vremea dacilor și până epoca medievală. Cu timpul, romanii, popoarele migratoare și turcii au forțat intrarea prin trecătoarea ce leagă regiunile istorice ale Ardealului și Banatului.
Orașul antic și împrejurimile sale au fost locuite în Antichitate, până când invaziile populațiilor migratoare au dus la distrugerea și abandonarea lor.
Ruinele din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, aflate în Țara Hațegului, au fost cunoscute din epoca medievală. În apropiere, în secolul al XVI-lea, au fost descoperite marile comori de aur ale dacilor, amintite din secolul al XVI-lea.
Ruinele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa au adăpostit și ele numeroase comori antice. Localnicii le-au scos la iveală începând din secolul al XVIII-lea, iar fundamentele vechiului sat Grădiște (numit și Varhely, actuala localitate Sarmizegetusa) sunt monumentele antice pe care sătenii le foloseau ca materiale de construcții.
Au trecut peste două secole de la primele mari descoperiri din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, însă unii oameni de știință susțin că doar o mică parte din secretele orașului antic au fost aflate. Alte monumente ale Sarmizegetusei s-au pierdut însă cu timpul. „Adevărul“ prezintă povestea „comorilor” pierdute ale orașului antic.
Drumul lui Traian a rămas doar în hărțile vechi
La începutul secolului al XIX-lea, călătorii ajunși la ruinele orașului roman încă puteau vedea Drumul lui Traian – un drum antic de piatră și cărămidă vizibil atunci pe un sector de circa 20 de kilometri, între Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Subcetate - o așezare istorică de lângă Hațeg unde se uneau Râul Mare și Streiul (video).
Pe hărțile militare din secolele trecute, traseul acestuia era marcat cu numele de „Drumul lui Traian” și începea din centrul așezării.
„Aici este un patrulater important de 1200 de stânjeni, format din metereze și ziduri înalte și parțial încă rigide, numit cetate de către munteni, varoș (castel, oraș) de către unguri. Aceasta, precum și molozul larg răspândit de pereți și bolți cu mușchi, ruinele falnice ale unui amfiteatru, rămășițele unor ștampile și ale clădirilor mari, urme de conducte de apă, numeroase pietre de inscripție, coloane și statui scoase din pământ și din afară și pardoselile delicate de mozaic nu permit să se piardă locul și importanța Sarmizegetusei, capitala provinciei daco-romane”, informa, în 1845, Arhivele asociației de studii a Transilvaniei.
Drumul începea de la Amfiteatrul din Sarmizegetusa (video), trecea prin zona forului și se îndrepta spre Ostrov și apoi valea Streiului, în josul râului.
„Faptul că echipele cohortelor și legiunilor au luat parte activ la construcția acestor drumuri și clădiri publice pare a fi dovedit de numeroasele cărămizi inscripționate cu numele legiunii şi cohortei în locurile amintite. Ştim din istorie că biruitorul împărat Traian a lăsat două legiuni, a treisprezecea (LEG. XIII G.) cu numele Gemina și a cincea (L. V. M.) Macedonica, să se ocupe de provincia cucerită. Și dacă nu știam despre acest lucru din informații istorice, inscripțiile de pe numeroase marmură, ștampilele de pe și mai multe sigilii arse, spun și mai mult: aceleași cărămizi săpate în stradă și din zidurile de fundație stabilesc și faptul că a treisprezecea legiune a rămas în Sarmizegetusa și în toată Valea Hațegului, parțial în Apulum și în împrejurimi”, informau Arhivele asociației de studii a Transilvaniei.
Materialul utilizat la realizarea infrastructurii era, în mare parte, pietrișul rulat, extras din albiile râurilor din apropiere.
„Suprafața carosabilă, realizată prin îmbinarea unor blocuri de piatră poligonale, nu se mai poate observa în prezent la suprafața terenului. Fiind vorba însă de principalul drum al provinciei nord-dunărene, este evident că artera rutieră a fost o via silica strata”, arăta arheologul Florin Fodorean, într-o lucrare dedicată drumului roman Sarmizegetusa – Subcetate.
Potrivit cercetătorului, drumul roman prezenta mai multe aliniamente, dintre care cele mai lungi sunt între Sarmizegetusa și Ostrov (circa cinci kilometri) și între Săcel și Sântamaria Orlea (circa șase kilometri).
Pe unele porțiuni, drumul a fost construit în rambleu. În doar câteva locuri mai pot fi observate rămășițe din Drumul lui Traian. Acesta ar fi continuat pe valea Streiului, spre valea Mureșului și Munții Apuseni, urcând spre nordul provinciei, până la castrul Porolissum.































De peste două secole, localnicii au folosit din plin materiale scoase din ruinele romane la construcția caselor lor din satele învecinate. Marmura, care se găsea din abundență în monumente, a fost măcinată și transformată în var, potrivit unor autori. Alte construcții au fost îndepărtate, pentru ca terenurile să poată fi folosite pentru arături.
Amfiteatrul din Sarmizegetusa era folosit ca ogor, aici fiind cultivate cereale ca grâu și secară. În jurul lui, în secolul al XIX-lea, erau munți de dărâmături.
„Părăsim amfiteatrul și ne răspândim împrejur, pe câmp. La tot pasul, frânturi de cărămizi, de pietre tăiate, de oale, grămăzi de rămășițe de ziduri ce servesc adăpost șerpilor și șopârlelor, ridicîturi acoperite cu țelină, ce cuprind în sânul lor asemenea ruine, ce dau câmpului aspectul unui vast cimitir”, scria Aron Densușianu, în 1865.
Satele din împrejurimi erau clădite din ruine romane. Și biserica din Densuș a integrat unele monumente din Sarmizegetusa Romană.
„Oriunde pui ochii vezi urme ale gloriei străbune. Chiar și proptelele gardurilor sunt din pietre tăiate cu multă măiestrie, dar acum ciuntite, sfârmate. Pe sub tălpile caselor, șurilor și altor edificii, s-au așternut tot astfel de rămășițe. Tot așa și la treptele caselor și la trecătorile peste garduri”, arăta istoricul.
Străinii puteau cumpăra de la localnici cele mai frumoase monumente găsite de aceștia în sit.
„Gazda noastră, care deţine această parte a satului, părea mândră în a ne spune bunele speculaţii pe care le-a făcut în vânzarea pietrelor mari, care au acoperit părţile şi suprafaţa locului, vecinilor săi care construiau case”, informa publicistul englez John Paget, în 1838.
Mozaicul prețios, vândut pe bucăți
Printre artefactele cele mai prețioase din Sarmizegetusa romană se mai găsea, în secolul al XIX-lea, un mozaic roman, care înfățișa mai multe personaje mitologice, ca Paris, Hector și zeița Victoria.
„În anul 1823, cam în mijlocul satului, săpând locuitorii pentru a așeza fundamentul unei case au dat de un zid care se vedea ca fost perete de casă. Au aflat vereele mai multor încăperi, iar două dintre acestea erau pardosite cu mozaic foarte bine conservat și prețios, din secolul al doilea. În mijlocul unuia dintre aceste mozaicuri era un tablou, care reprezenta o scenă din Iliada, unde Priam cere de la Achile corpul lui Hector. Aici încă era un tablou care repezenta pe Paris între cele trei zeițe. Lângă Paris apărea și Mercur”, informa Aron Densușianu.

Mozaicurile antice de 8,14 x 6,45 metri nu au fost conservate, dar s-au păstrat ilustrările lor. Istoricul George Bariţiu relata despre soarta mozaicurilor şi despre cum unii localnici din Grădiştea, satul ridicat peste ruine, încercau să profite de obiectele antice descoperite prin curţile lor.
„În vale am ajuns la casa unui om în a cărui curte se aflase pavimentul de mozaic. Proprietarul îl are ascuns sub un cotineţ în care îşi ţine caprele, iar din mozaic vinde călătorilor străini cu câte un florin bucata. Acum nu mai are ce vinde dinăuntrul coteţului, de unde au dispărut mai toate pietricelele, iar pe bietul ţăran nu-l tăia mintea, poate din norocire, în interesul ştiinţei, ca să descopere mai departe stricând acel mic adăpost şi depărtând pavimentul. Eu sunt de părere că acel strat de paviment se întinde şi pe sub altele edificate ale acelui econom”, scria istoricul George Bariţiu, după o vizită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa în 1882.
Monumentele antice au fost colecționate de grofi
Familiile nobiliare Nopcsa și Kendeffy din Țara Hațegului au colecționat unele dintre cele mai prețioase monumente, inscripții, statuete și sculpturi adunate de localnici dintre ruinele Sarmizegetusei, cu care apoi și-au împodobit curțile și încăperile castelelor.
Unele au ajuns însă în afara țării, în muzee și colecții private din Viena sau Budapesta, ori au fost pierdute pentru totdeauna.
Castelul Kendeffy din Sântamaria Orlea (video) a fost în trecut un loc în care erau aduse cele valoroase vestigii provenite din ruinele fostului oraș roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
„În odăile castelului se află mai multe pietri romane, cu inscripții aduse de la Sarmizegetusa. Partea cea mai mare însă le-a dăruit Nicolae Kendeffy în anul 1733 colonelului Arisosti ca să le transporte la Viena. Dar pluta pe care au fost încărcate la Deva s-a scufundat lângă Seghedin, în Mureș, și s-au pierdut toate”, scria dr. Jacob Radu, în „Istoria vicariatului greco-catolic al Hațegului” (1913).
Unele vechi castele și biserici din Țara Hațegului, dar și numeroase gospodării păstrează monumente de piatră care ar proveni de la Sarmizegetusa romană sau de la numeroasele villa rustica (moșii antice) din împrejurimile sale.