Primarul Cornel Resmeriţă, acuzat de fapte de corupţie, va mai sta în arest
0Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis astăzi prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare pentru cei inculpaţi arestaţi în dosarul de corupţie “Gala Bute”, printre care se află şi primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă.
Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, va mai rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile, potrivit unei decizii publicate astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
”Instanţa admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Obreja Rudel, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 07.03.2015 şi până la data de 05.04.2015 inclusiv; Breazu Liberiu Tudor, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data 10.03.2015 şi până la data de 08.04.2015 inclusiv şi Resmeriţă Cornel, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data 12.03.2015 şi până la data de 10.04.2015 inclusiv”, a informat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
Magistraţii au prelungit cu 30 de zile şi măsurile preventive de arrest la domiciliu pentru Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia, cercetaţi în acelaşi dosar de corupţie, “Gala Bute”. Soluţia instanţei nu este definitivă, incuplaţii având drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.
Primarul din Valea Jiului Cornel Resmeriţă a fost trimis în arest preventiv în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alţii.
„La data de 11 noiembrie 2011, municipiul Lupeni a atribuit societăţii Termogaz Company un contract în valoare de 10.896.359,11 lei, finanţat cu fonduri ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja.
Inculpatul Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, împreună cu şeful biroului de achiziţii şi investiţii al primăriei, a atribuit contractul fără licitaţie publică, ilegal. Cei doi au supraevaluat, cu intenţie, valoarea contractului, deşi cunoşteau că valoarea reală a lucrărilor era de 8.318.490 lei, aşa cum rezulta din proiectul tehnic pe care Primăria Lupeni îl realizase anterior.
Diferenţa de 2.577.869,11 lei reprezintă prejudiciu pentru persoana vătămată municipiul Lupeni. Cea mai mare parte a preţului, respectiv 8.100.000 lei, a fost achitată la data de 21 decembrie 2011, folosind fonduri alocate de M.D.R.T. în regim de urgenţă, iar 3 milioane lei din această sumă obţinută a fost transferată către S.C. Europlus Computers S.R.L., pentru acoperirea unui credit bancar contractat pentru organizarea unei “Galei Bute”. Diferenţa până la valoarea integrală a contractului a fost achitată în mai multe tranşe până la data de 19 septembrie 2013”, se arăta în referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Cornel Resmeriţă a rămas primar şi a făcut avere
Primarul Cornel Resmeriţă a fost ridicat de procurorii DNA la aproape trei ani de la comiterea infracţiunilor de care a fost acuzat. Între timp, în 2012, el a mai obţinut un mandat la conducerea administraţiei locale din Lupeni, un municipiu aflat de câţiva ani în pragul falimentului. Cornel Resmeriţă nu a avut însă grija sărăciei tot mai acute în care s-a cufundat Lupeniul, unde trăiesc circa 28.000 de locuitori. Averea sa a sporit în timp, Resmeriţă ajungând să fie considerat printre cei mai bogaţi primari din judeţul Hunedoara.
Potrivit declaraţiei de avere, Corel Resmeriţă deţine un teren de 300 de metri pătraţi, cumpărat în 1997 în localitatea Uricani. Mai are un teren, în Lupeni, cu o suprafaţă de 270 de metri pătraţi, dobândit în anul 1996, împreună cu fratele său, Marinică Resmeriţă.
Împreună cu soţia sa Lucia, Cornel Resmeriţă mai deţine în Lupeni un teren intravilan în suprafaţă de 155,16 metri pătraţi, pe care l-a cumpărat în anul 2005. Cornel Resmeriţă şi soţia sa mai deţin împreună o vilă în Lupeni, imobilul în suprafaţă de 265,05 metri pătraţi fiind cumpărat în anul 2005. Primarul din Lupeni şi-a construit, în perioada 1995 - 1996, o casă de vacanţă în suprafaţă de 220 de metri pătraţi la Uricani. În perioada 1996 - 2003, soţia şi fratele primarului au cumpărat, în Lupeni, spaţii comerciale în suprafaţă de 970 de metri pătraţi. Tot Cornel Resmeriţă este, din 2005, proprietarul unei case de vacanţă în staţiunea montană Straja, în suprafaţă de 80 metri pătraţi. Are şi bijuterii în valoare de 7.000 de dolari, un cont curent şi un depozit bancar în sumă de 32.000 de lei. Nu are, în schimb, datorii şi maşini, iar în privinţa veniturilor, Cornel Resmeriţă este plătit cu circa 3.000 de lei pe lună, în timp ce soţia sa, patroană de restaurant, are un venit lunar de 2.000 de lei din salariu.
Primarul din Lupeni nu are datorii şi nici maşini în proprietate, acesta câştigând de la Primărie suma de 35.890 de lei. Soţia sa, care este administrator la restaurantul Gloria din Lupeni, a obţinut venituri în valoare de 24.000 de lei.
Vă recomandăm şi:
Primarul Cornel Resmeriţă, arestat preventiv în dosarul Gala Bute
Cornel Resmeriţă a fost arestat în dosarul „Gala Bute”, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Primarul oraşului hunedorean Lupeni este acuzat de procurori de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alţii.
Unul dintre cei mai bogaţi primari din judeţul Hunedoara, Cornel Resmeriţă, deţine o vilă imensă în Lupeni şi două cabane în staţiunile montane hunedorene. Este primar de zece ani în Lupeni, iar pentru că nu se mai poate ocupa de afacerile prin care a reuşit să construiască imobilele, familia sa a preluat frâiele afacerilor.
FOTO Cine salvează Lupeniul, municipiul dator vândut din Valea Jiului
Municipul Lupeni din Valea Jiului a ajuns dator vândut la statul român, cu aproape 33 de milioane de lei. Localnicii dau vina pe administraţia locală, primarul pe statul român, însă nimeni nu pare în stare să găsească vreo soluţie de ieşire din situaţia ingrată.
Valea Jiului, una dintre cele mai sărace zone din judeţul Hunedoara, a fost măcinată în ultimele două decenii de probleme sociale. Declinul aglomerării urbane s-a accentuat după anul 1995, o dată cu primele disponibilizări masive din minerit, iar în prezent cele şase oraşe din Valea Jiului (Petrila, Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani) supravieţuiesc cu greu situaţiei dificile din economie.
Monica Iacob Ridzi este al doilea deputat hunedorean condamnat în şase luni
Monica Iacob Ridzi, deputat în Valea Jiului şi fost ministru al Tineretului şi Sportului, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi la trei ani de interzicere a unor drepturi civile. Este al doilea deputat hunedorean condamnat în ultimele şase luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.