Poveştile neştiute ale pictorilor români: artistul care l-a sfidat pe Ceauşescu şi patimile „poetului plastic al florilor“
0
Lucrările marilor pictori români se vând în prezent cu sume impresionante, însă în timpul vieţii lor puţini dintre ei s-au putut bucura de faimă, iar unii dintre artişti au trăit dezamăgiri profunde.
Nicolae Grigorescu (1838 - 1907) unul dintre cei mai valoroşi artişti români din istorie. Din adolescentă a ajutat la pictarea bisericilor şi tot de atunci şi-a întâlnit prima iubire.
„Eram de cincisprezece ani când meşterul care zugrăvea biserica de la Zamfira m-a luat cu el să-i fac sfinţii de la catapeasmă. Acolo am cunoscut o fetică tot aşa, cam de vârsta mea. Foarte frumoasă. Avea nişte ochi mari, albastri şi-n toată figura o expresie dulce, de-o cuminţenie îngerească. Şi nu ştiu cum, că ne-am pomenit prieteni. Seara, când isprăveam de lucru, ne-ntâlneam în grădina bisericii. Era vară, linişte, frumos ca în vis. Şi ne primblam alături, ţiindu-ne de mână, şi nu ne spuneam nimic. Dar eram aşa de fericiţi, cum numai la vârsta aceea poţi fi. Când ne despărţeam, ne strângeam de mână, ne şopteam încetişor Noapte bună şi ne dam întâlnire pe a doua zi, tot la ceasul şi în locul acela. Ea era pentru mine tot ce făcuse Dumnezeu mai frumos pe lume. Şi nici nu mai puteam gândi altceva”, relata Nicolae Grigorescu.
Nicolae Grigorescu de la pictura bisericească pe front
Tot atunci a făcut şi primii bani din pictură. „După doi ani m-am întors acasă, ş-am început să fac singur iconiţe. Era vară. Duminica mă duceam la obor. Îmi aşterneam hainuţa jos, îmi întindeam marfa pe ea şi-mi aşteptam muşterii, ca orice negustor. Treceau femei sărace, oameni de la ţară, mă întrebau cine le-a zugrăvit, le spuneam că eu... şi cumparau, bieţii oameni, ziceau că-s icoane cu noroc, de la un copil nevinovat. Doamne, cu ce bucurie am venit eu acasă dupa cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece sorcoveţi şi când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la bani, apoi la mine şi m-a întrebat îngrijată de unde-s, că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva şi s-a întors repede cu faţa spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viaţa mea”, mărturisea autorul.
Artist prolific, Grigorescu a fost şi „pictor de front”. A luat parte, ca reporter, la Războiul de Independenţă din 1877-1878, a însoţit armata română în luptele de la Griviţa şi Rahova şi s-a întors de pe front sute de desene, care înfăţişau desfăşurarea luptelor aprige şi a vieţii zilnice de pe front.
Ultimele eforturi de a picta ale lui Ştefan Luchian
Ştefan Luchian (1868 - 1916) a fost numit poetul plastic al florilor, dar operele sale de artă au fost apreciate în ultimii săi ani de viaţă şi mai ales după moartea sa. Tinereţea şi-a petrecut-o în sărăcie, iar o boală cruntă, scleroză multiplă, la ţintuit la pat. Spre finalul vieţii nu mai putea ţine penelul cu degetele paralizate, astfel că ajunsese să pună pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Au existat zvonuri că din cauza incpacităţii sale fizice Luchian ar fi permis altora să picteze în numele său, fapt ce a dus la arestarea lui sub acuzaţia de fraudă. A fost însă eliberat la scurt timp.
„În această nemaiauzită tragedie, desfăşurată ceas cu ceas de nouă ani de zile, de ore şi de minute, în mijlocul nostru, publicul snobismului ajunsese să recunoască mai mult decât în pictura ieşită din zbuciumul mut, un semn şi un destin, compatibile cu favorabile plasamente de fonduri. Lumea începuse să cumpere „Luchieni” şi să revândă, câştigând supra-valuta”, scria Tudor Arghezi, descriind soarta tristă a poetului şi a operelor sale.
Despre ultima perioadă a vieţii sale a scris pictorul Nicolae Toniţa. „Pe Ştefan Luchian l-am găsit în pat. Odaia lui albă şi mare împărtăşea o linişte şi un parfum deprimant, de sanatoriu. Au trecut o sută douăzeci de luni de când Ştefan stă ţintuit patului, cu faţa către cer şi mâinile pe piept în aşteptarea supremei dezlegări”, relata artistul.
Corneliu Baba şi „Regele Nebun”
Corneliu Baba (1906 - 1997) a început cursurile de pictură în copilărie. „Înainte de a fi împlinit şase ani, m-am văzut instalat la un şevalet propriu la care desenam zilnic folosind figuri de gips, învăţând după metode clasice să observ şi să proporţionez, să valorez şi în plus „să colorez” în alb şi negru cu o bucată de cărbune”, relata acesta. După prima expoziţie de pictură la Iaşi, a fost arestat în 1948 de autorităţile comuniste şi închis pentru o scurtă perioadă la închisoarea Galata, din Iaşi. A fost suspendat apoi din postul său de profesor la facultatea din Iaşi şi mutat la Bucureşti. Legendina Hurdugaciu di Paolo, una dintre ucenicele sale, a susţinut că autorităţile comuniste i-au cerut să-l portretizeze pe Nicolae Ceauşescu, însă acesta a refuzat oferta, motivând că îi tremura mâna. O pictură de-a sa numită „Regele Nebun” ş-ar fi schiţat pe Ceauşescu.
Nicolae Tonitza dezamăgit de Belle Arte
Nicolae Tonitza (1886 - 1940) a fost unul dintre marii pictori şi graficieni români. A studiat la Şcoala Naţională de Belle Arte din Iaşi, însă nu şi-a putut primi diploma de absolvire deoarece în ultimul an a participat la o grevă a studenţilor. Tonitza rămăsese şi cu o altă amintire neplăcută despre şcoala de arte frumoase. „M-am înscris la Şcoala de bele-arte din Iaşi, împotriva părinţilor. Aici am pierdut cinci ani de zile, învăţând să lustruiesc hârtia cu estompa, după ghipsuri antice, iar la natura vie să transpun pe pânză aceeaşi carnaţie de clisă rânceadă a aceluiaşi model murdar şi borţos: o ţigancă nenorocită, recrutată de directorul Şcolii din nu ştiu ce mahala suspectă - şi pe care o schingiuiau penibil în atelier, silind-o să ia poze clasice de Afrodită”, scria pictorul.
Octav Băncilă, arestat după un miting muncitoresc
Octav Băncilă (1872 - 1944) a rămas în istorie atât prin cele peste 1.500 de opere de artă, dar şi ca unul dintre puţinii pictori care au redat Răscoala de la 1907. Pictorul faimos la începutul secolului trecut a înfiinţat în 1919 Partidul Muncitor, care la câţiva ani a fuzionat cu Partidul Ţărănesc. Ar fi fost un simpatizat al comunismului, iar în 1920 ar fi fost arestat şi întemniţat timp de două săptămâni, pentru participarea la mitingul de la Iaşi din 1 mai, scria unul dintre biografii săi, Anton Coman (1954).
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
