PORTRET: Mariana Risipitu, ţambalist pe trei continente
0
Hunedoreanca este una dintre cele câteva instrumentiste profesioniste din ţară care cântă la ţambal.
PROFIL
Născută: 09.09.1974, Hunedoara
Educaţie: Şcoala de Arte Plastice – Deva, Facultatea de Relaţii Internaţionale
Familie: Căsătorită
A scos zeci de albume, a călătorit pe trei continente şi a cântat inclusiv cu taraful din Clejani, după ce şi-a început „cariera” la doar 6 ani, mentor la acest intrument dificil fiindu-i chiar tatăl ei, care era angajat al Ansamblului Haţegana, al Casei de Cultură din Hunedoara. „Mergeam de copil la spectacolele lui şi îmi plăcea aşa de mult, încât luam beţele şi cântam până le rupeam”, şi-a amintit Mariana.
De la Hunedoara, în Guangzhou
Pe la 12 ani a început să colaboreze şi ea cu ansamblul folcloric din Hunedoara, iar primul spectacol notabil l-a susţinut la 15 ani, cu „Doina Argeşului”, într-o serie de spectacole în care a însoţit-o pe Irina Loghin, în oraşele din Valea Jiului.Spune că ţambalul este un instrument pretenţios care, din cauza celor 38 de seturi de corzi, se acordează dificil şi are o greutate considerabilă. „Mai sunt şi instrumente mici, însă toate orchestrele de folclor care se respectă au câte un ţambal mare, care are în jur de 80 de kilograme şi care, de obicei, este montat de maşinişti. De acordajul lui mă ocup însă numai eu, nu las niciodată pe altcineva, iar asta poate să îmi ia de la 40 de minute până la o oră şi jumătate”, a declarat hunedoreanca.
Adaugă că tocmai datorită complexităţii sale şi a virtuozităţii necesare pentru interpretare, ţambalul este considerat regele instrumentelor. Instrumentistă, dar şi solistă, Mariana a avut un parcurs complicat: a cântat o vreme la Baia Mare, apoi s-a mutat în centrul ţării, făcând parte din Ansamblul „Cindrelul – Junii Sibiului”.
Cafe concert la Nantes
Pasiunea sa pentru muzică a purtat-o şi prin Franţa, Spania, Olanda, Marea Britanie, dar şi în Asia. „În China am cântat în zona Guangzhou. Am stat acolo aproape cinci luni şi ce pot să spun e că partea aceea de lume este complet diferită: am interpretat folclor românesc atât în aer liber, cât şi în săli de spectacol, într-un spaţiu de agrement gândit ca un parc uriaş, de mărimea unui oraş de la noi, cu teatre britanice, greceşti, irlandeze... Erau reprezentate acolo aproape toate culturile de pe glob”, a menţionat Mariana, care după periplul pe care l-a făcut în Asia, a ajuns împreună cu soţul ei, şi el instrumentist, la Nantes, unde i-a încântat pe francezi cu ceea ce aceştia numesc „musique tzigane russe”.
„Francezilor le plac melodiile ritmate, fie că e muzică ţigănească, lăutărească sau folclor românesc, dar le merge la suflet şi o lină din Ardeal, dacă este cântată cum trebuie”, a mai spus Mariana.
Întrebări şi răspunsuri
Aţi avut vreun eşec, vreo neîmplinire în carieră?
Nu am reuşit să ne onorăm o serie de concerte în Statele Unite. Am avut un contract acolo, dar din cauza unor obligaţii pe care le aveam în ţară, noi am ajuns în Chicago când mai aveam doar cinci zile până când urma să ne expire viza şi, pentru că au apărut nişte încurcături, am făcut cale-ntoarsă după ce am petrecut doar câteva ore pe pământ american. Acum îmi vine să râd, dar pe moment situaţia a fost deplorabilă.
Este vreo diferenţă între cerinţele publicului românesc şi cel de peste graniţe?
În Franţa, spre exemplu, la Nantes, unde am stat din 2004 până în 2007, am reuşit să desluşesc tainele unei altfel de muzici: se pune accent pe calitate, indiferent de stilul pe care îl interpretezi, de la muzică ţigănească din estul Europei, până la jazz. Nu poţi să păcăleşti.
Ce-i place
„Pentru mine, o zi frumoasă este o zi în care toată familia mea, de la părinţi până la cei cinci nepoţi, sunt bine. Mă afectează mult să ştiu că unul dintre ei are probleme şi, atunci când mă rog, amintesc mai întâi de ei şi abia la urmă de mine.”
Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii invidioşi, egoişti şi indiferenţi la de este în jurul lor, care nu ţin cont de nimic. Mie nu-mi place să deranjez şi încerc mereu să fac să le fie bine şi celor din jurul meu”, a adăugat Mariana.