Muntele sfânt al dacilor, locul secret unde strămoşii noştri îl venerau pe Zamolxis, oferindu-i jertfe umane
0Kogaion, muntele sfânt al dacilor, a stârnit numeroase controverse. De-a lungul timpului, istoricii au încercat să identifice locaţia sacră unde ar fi sălăşluit cea mai importantă divinitate a strămoşilor noştri, Zamolxis.
Zeul căruia dacii îi închinau sacrificii umane, Zamolxis, ar fi trăit într-o peşteră a muntelui sacru, din care izvora un pârâu. "Muntele a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa. I se zicea Kogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el", relata geograful antic Strabon, în urmă cu peste două milenii. Muntele sacru purta numele Kogaion (Kogaionon), iar izvorul lui era, de asemenea, considerat sfânt. Vorbind despre Zamolxis, divinitatea venerată de daci, Strabon afirma că "mai întâi, Zamolxis s-ar fi făcut preot al zeului cel mai slăvit la ei, iar după aceea a primit şi numele de zeu, petrecându-şi viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau intra. Se întâlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia".
Mitul locuinţei subterane
Despre peştera lui Zamolxis sau locuinţa sa subterană din munte a relatat şi istoricul Herodot, în urmă cu două milenii şi jumătate. A descris, în opera sa, populaţia care stăpânea ţinuturile Munţilor Carpaţi şi zeitatea ei, Zamolxis, cel care le-ar fi propovăduit nemurirea. "În timpul ospeţelor, îi învăţă că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile. În tot timpul cât îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel, pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani, iar tracii îl jeluiau ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa lor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă în toate spusele lui", relata Herodot, în Istorii.
Jertfe închinate lui Zamolxis
Herodot remarca obiceiul neobişnuit al geţilor, prin care îl venerau pe Zamolxis. "Iată în ce chip se socot ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că omul care piere se duce la Zamolxis, divinitatea lor, pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleizis. Tot în al cincelea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis, încrediţându-i de fiecare dată toate nevoile lor", informa autorul antic. Acesta vorbea şi despre sacrificiile întâlnite la daci, care puteau avea loc pe muntele sfânt. "Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi ca zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă", informa istoricul.
Zeul adorat pe munţii înalţi
În vremurile mai apropiate prezentului, istoricii care au cercetat originile poporului român şi civilizaţia dacică nu au căzut de acord asupra locului unde se afla muntele sfânt al dacilor.
"Zeul e adorat pe munţii înalţi... Acolo sus, pierdut de lume şi cercetat numai de rege ca să-i afle sfatul la caz de primejdie şi necazuri, stă marele preot. Templul şi locuinţa lui sunt acolo într-o peşteră", scria Vasile Pârvan, în volumul Getica, lucru cu care majoritatea cercetătorilor sunt de acord.
În privinţa locului unde se afla peştera lui Zamolxis, opiniile istoricilor diferă. Vârfurile Gugu şi Godeanu, Sfinxul din Bucegi, Munţii Retezat sau Ceahlău au fost doar câteva dintre locaţiile indicate ca vechi aşezări sacre pentru divinitatea dacilor.
Vârful Gugu sau Godeanu
Naturalistul Alexandru Borza, membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România, argumenta că Vârful Gugu din Masivul Retezat - Godeanu ar putea fi vechiul munte sacru al dacilor.
"Gugul este singurul munte înalt care prezintă în vârf o peşteră locuibilă, departe de sate şi oraşe, totuşi accesibilă, cu o privelişte largă peste trei provincii, prezentându-se însuşi muntele, cu poziţia să dominantă ca o culme ce-ţi inspiră admiraţie şi veneraţie faţă de puterile mistice care ocârmuiesc lumea. Pentru aceea cred că numai acest munte, cu numele ce aduce la formă transmisă nouă de izvoarele istoriei, poate fi Kojyawvov, muntele sfânt al lui Zalmolxe, venerat de daci şi locuit de marele preot, căutător al semnelor cereşti din locuri cu largă vedere, trăind pentru binele poporului o viaţă sobră şi aducând jertfă la timpul potrivit", scria Alexandru Borza, în volumul "Sanctuarul dacilor". Academicianul respingea ipoteza că muntele sfânt ar fi putut fi identificat cu alte vârfuri montane ale Carpaţilor.
Sarmizegetusa, la poalele muntelui
Vladimir Brilinsky, administratorul sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia, vechea capitală a Daciei, susţine că locul sacru al strămoşilor noştri ar putea fi Vârful Godeanu, apropiat cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
Printre argumentele aduse de Brilinsky sunt următoarele: "Vârful Godeanu se află înconjurat de cea mai mare concentrare de aşezări civile militare şi religioase reperate şi cercetate din toată Dacia; la poalele Godeanului se află cele mai multe sanctuare din toată Dacia, opt la Sarmizegetusa, trei la Feţele Albe şi alte câteva zeci la Pustiosu, Rudele, Meleia şi Tâmpu; este singurul vârf care este vizibil de pe culmile tuturor cetăţilor dacice din zonă inclusiv de pe cetatăţile Căpâlna şi Golu aflate la o distanţă apreciabilă de acesta; conţine toate elementele descrise de Strabon şi Herodot în ceea ce priveşte relaţia vârf - sanctuare religioase - peşteră - apă sacră; Niciunde pe teritoriul de astăzi al Daciei nu există atâta concentrare de conservare a moştenirii dacice ca în acestă zonă care înconjoară Godeanul; gradul înalt de antropizare conferit de arealul din care face parte vârful Godeanu a permis permanent, pe tot parcursul anului o stabilitate şi chiar o dezvoltare demografică şi spirituală faţă de condiţiile climaterice oferite de celelalte locaţii amintite a fi pretendente la titulatura de Muntele Sfânt", scria Vladimir Brilinsky, în Dacia Magazin.
Vă recomandăm şi:
Cele mai valoroase piese de tezaur descoperite în Sarmizegetusa Regia sunt brăţările din aur masiv, din vremea dacilor, bogat împodobite. Obiectele unice spun povestea măiestriei cu care dacii prelucrau metalele, susţin istoricii. De-a lungul timpului, multe alte tezaure de bijuterii care au aparţinut vechilor locuitori ai ţinuturilor Carpaţilor s-au pierdut pentru totdeauna.
Sarmizegetusa Regia a oferit astăzi o privelişte impresionantă turiştilor care au ales fosta capitală a Daciei, din Munţii Orăştiei, pentru a asista la eclipsa solară. Şi celelalte cetăţi dacice au fost destinaţii ideale pentru călătorii interesaţi de fenomene astronomice.
Dacii aveau cunoştinţe de astronomie, medicină şi botanică, iar preoţii lor ştiau să folosească plantele vindecătoare, dar şi otrăvurile. Unii istorici afirmau că vracii care au trăit pe teritoriul României în Antichitate erau capabili să realizeze intervenţii chirurgicale dificile, unele chiar pe craniu.
Herodot i-a numit pe daco-geţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”; în schimb, poetul latin Ovidius s-a arătat necruţător faţă de băştinaşii de pe malul Mării Negre, în mijlocul cărora fusese exilat. Îi numea sălbatici. O serie de mărturii istorice conturează portretul strămoşilor noştri din Antichitate.
Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns lingviştii consacraţi, însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse.
Se încarcă comentariile...
