Minerii vor primi drepturile salariale restante în trei tranşe. Când le vor intra banii în conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minerii au protestat în curtea Complexului Energetic Hunedoara. ADEVĂRUL.
Minerii au protestat în curtea Complexului Energetic Hunedoara. ADEVĂRUL.

Minerii vor primi drepturile salariale restante în trei tranşe, au anunţat reprezentanţii Guvernului României. Ei protestează de la mijlocul săptămânii trecute, din cauza întârzierii plăţilor.

Luni, 22 februarie, reprezentanţii minerilor de la CEH au avut discuţii cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi cu ministrul Muncii, Raluca Turcan. În urma discuţiilor, s-a găsit soluţia pentru a plăti salariile restante, dar şi restul beneficiilor restante, informează Prefectura Judeţului Hunedoara.

GALERIE FOTO DE LA PROTESTUL MINERILOR


„Astfel, printr-o Ordonanţă de urgenţă elaborată împreună cu Ministerul Energiei şi publicată deja în Monitorul Oficial se va permite plata salariilor restante. De asemenea se vor aproba prin Hotărâre de Guvern chiar în şedinţa de astăzi (22 februarie) normele metodologice şi procedura de acordare a acestor plăţi. Banii vor fi acordaţi în trei tranşe de plată pentru: Plata salariilor pe trei luni şi a ajutorului de încălzire; acordarea de salarii compensatorii pentru cei care ies la pensie; vor fi plătite tichetele de masă şi transportul la şi de la locul de muncă pentru angajaţi”, a informat Prefectura Judeţului Hunedoara.

În datele de 25 şi 26 februarie, minerii îşi vor putea deja primi drepturile salariale şi o parte dintre beneficiile restante, tichetele de masă şi costurile de transportm arată reprezentanţii Prefecturii Judeţului Hunedoara.

„Complexul Energetic Hunedoara câştigă, astfel, 3 luni în care îşi poate reorganiza activitatea şi poate prezenta un plan de dezvoltare. Potrivit situaţiei financiare la zi, în momentul de faţă, Complexul Energetic Hunedoara nu este o companie viabilă, nu poate să-şi suporte singură costurile. Producţia de cărbune de la toate cele patru mine din Valea Jiului (două dintre ele aflate în procedură de închidere) nu acoperă costurile, fapt ce creează mari dificultăţi şi la plata salariilor. Complexul se află într-un proces de reorganizare cu scopul de a deveni viabil din punct de vedere economic şi pentru a fi rezolvate, pe termen lung, problemele care ridică astăzi mari dificultăţi”, se arată într-un comunicat transmis de Prefectura Judeţului Hunedoara.

Din seara de 17 februarie, circa 80 de mineri de la Exploatarea Minieră (E.M.) Lupeni s-au blocat în subteran, nemulţumiţi că nu au primit salariile restante.

Protestul lor a continuat şi luni, 22 februarie, când 10 dintre oamenii rămaşi în abatajul aflat la 350 de metri sub pământ au intrat în greva foamei. „Mesajul lor a fost clar: nu cedăm până nu primim toţi banii pe carduri. Vrem transportul, vrem tichetele de masă şi vrem banii de căldură! Şi să rămână salariul cum a fost şi până acum: pe 15 avansul, pe 30 plata”, a spus Marius Miron, unul dintre reprezentanţii minerilor.

Necazurile minerilor, „tratate” cu băi de mulţime. Diana Şoşoacă: „Le-am spus tuturor, jos masca” VIDEO

Ministrul Energiei: În prima jumătate a săptămânii viitoare minerii de la Lupeni îşi vor primi salariile restante

Tot luni, de la primele ore ale dimineţii, peste 200 dintre colegii lor de la minele Lonea, Livezeni şi Vulcan s-au strâns în curtea Complexului Energetic Hunedoara, din Petroşani. Pentru câteva ore, la Petroşani s-au aflat şi câteva zeci de ortaci de la mina Lupeni, care au decis apoi să îşi continue protestul în faţa sediului E.M. Lupeni. Oamenii îşi cer drepturile salariale şi demisia conducerii Complexului Energetic Hunedoara (CEH), din care fac parte administratorul special Cristian Roşu, cel care a anunţat vineri că va demisiona, şi directorul general Samuel Dioane.

Samuel Dioane a venit, luni, în faţa minerilor protestatari din Petroşani şi i-a asigurat că îşi vor primi salariile până la mijlocul săptămânii. „Ce este sigur la acest moment este că plata se va da săptămâna aceasta, cât de repede posibil. Actele au fost trimise la AJOFM (Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă), pentru a putea fi plătiţi pentru munca voastră. Restanţele privitoare la tichete şi transport se vor acorda după aprobarea bugetului în Parlament”, le-a spus Dioane minerilor. 

Oamenii i-au cerut acestuia demisia, acuzându-l de blocajul care a dus la neplata salariilor, în timp ce Dioane a încercat să le explice greviştilor cum s-a ajuns în situaţia ca societatea  minieră să rămână fără bani pentru angajaţi. „Din 2018, de când nu a mai fost subvenţia pe cărbune, au fost notificate toate organele statului şi toată lumea a ştiut ce se întâmplă în Valea Jiului. Minerii lucrează în condiţii foarte grele, mai rău ca sclavii pe vremuri, însă pe lângă toate problemele noastre din minerit, a mai apărut şi insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara, din cauza datoriilor acumulate, insolvenţă care ne-a pus capac. Din păcate, în Valea Jiului, în afară de minerit, la ora aceasta, de 30 de ani, nu există din câte ştiu eu o altă societate care să aibă mai mult de 500 de angajaţi, oamenii depind de Complexul Energetic Hunedoara”, a declarat directorul CEH.


Foto Daniel Guţă
 

protestul minerilor la petrosani foto daniel guta adevarul

Lanţul slăbiciunilor din CEH

Tot luni, angajaţii Termocentralei Mintia au anunţat că se alătură protestului minerilor din Valea Jiului, şi ei fiind afectaţi de problemele financiare ale Complexului Energetic Hunedoara. 

Reprezentanţii acestora au transmis o solicitare prefectului Hunedoarei, în care au prezentat problemele legate de plata restanţelor salariale şi au cerut stabilirea unui program de reorganizare a C.E.H. şi implicit a termocentralei Mintia, astfel încât activitatea energeticienilor să poată continua şi după perioada de trei luni în care Guvernul României va plăti salariile. 

„Deoarece Complexul Energetic Hunedoara a ajuns la capăt de drum, dovadă că nu produce nici cărbune, nici energie electrică, trebuie să le spunem guvernanţilor că aşa nu se mai poate, că noi nu vrem să fim salariaţii AJOFM-ului. Acea soluţie promisă de ministrul Energiei că vom fi plătiţi timp de trei luni de la AJOFM, fără să ne spună ce se va întâmpla în a patra lună, nu putem să o înghiţim aşa uşor”, afirmă Cristian Iştoc, liderul de sindicat de la Mintia. Termocentrala Mintia şi-a oprit activitatea de la mijlocul săptămânii trecute, şi nu mai furnizează agent termic în reţeaua care cuprinde peste 4.000 de locuinţe din Deva, dar şi mai multe clădiri publice. Peste 22.000 de locuitori ai Devei au rămas fără căldură şi apă caldă, iar 4.200 de elevi şi preşcolari vor face cursuri de acasă, din cauza lipsei încălzirii în unităţile de învăţământ.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Primarul Devei i-a înfuriat pe mineri: „Devenii suferă că ei nu-s în stare să dea cărbune. Numai se plâng”

Diana Şoşoacă a confiscat protestul din Valea Jiului. Vrea să aducă minerii la Bucureşti VIDEO

Greva minerilor din Lupeni: „Oamenii au rămas în subteran şi nu mai ies decât scoşi de salvatori”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite