Medic stomatolog condamnat pentru trafic de mercur şi braconaj arheologic. Ce artefacte a descoperit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din bunurile recuperate de poliţişti. FOTO: IPJ Hunedoara
O parte din bunurile recuperate de poliţişti. FOTO: IPJ Hunedoara

Un medic stomatolog din judeţul Hunedoara a încercat să prospere de pe urma traficului cu mercur şi de obiecte antice, însă „afacerea” i-a adus o condamnare penală.

Magistraţii Judecătoriei Deva au condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, un medic stomatolog din judeţul Hunedoara, acuzat de braconaj arheologic şi trafic de substanţe periculoase (mercur).

Tupeul cehilor care au răvăşit cetăţile dacice: intrau cu motoarele în situri şi se filmau săpând după comori

FOTO Cetăţile dacice în anii '70. Dezastrul care pândea faimoasele vestigii antice, prevăzut de un reputat istoric

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a recunoscut faptele şi a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, fapt care a permis reducerea pedepsei. Soluţia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată.

În urmă cu un an, poliţiştii au descins la locuinţele sale şi ale apropiaţilor acestuia şi au recuperat mai multe obiecte antice descoperite de medic cu ajutorul unui detector de metale.


Foto: IPJ Hunedoara.

„Bărbatul efectua detecţii şi săpături neautorizare în scopul localizării şi ulterior al sustragerii şi valorificării pe piaţa neagră a tezaurelor arheologice, constând în monede antice, brăţări, obiecte de podoabă şi alte antichităţi din perioada romană şi epoca bronzului, sustrase din situri arheologice aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional. Poliţiştii au reuşit şi recuperarea a trei kilograme de mercur”, informa Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

De la locuinţele tânărului, situate în localităţile Deva şi Vălişoara, au fost ridicate monede din perioada romană şi medievală, artefacte din perioada medievală, artefacte ce pot data din perioada epocii bronzului, respectiv vârfuri de săgeţi, inele şi brăţări. De asemenea, au fost găsite mai multe ustensile de prelucrare a obiectelor metalice, matriţe, creuzete, ustensile pentru încălzit metalul, matriţe pentru turnat lingouri, un ciocănel, cleşti, o nicovală şi alte unelte folosite la prelucrarea metalelor, lingouri de metal topit, susceptibil a proveni din topirea artefactelor şi monedelor etc. obţinute ilegal în urma săpăturilor.

Potrivit anchetatorilor, medicul stomatolog, pasionat de arheologie şi de valorificarea bunurilor cu potenţial valoroase, organiza într-un mod frecvent activităţi infracţionale de braconaj arheologic în zone protejate arheologic din judeţul Hunedoara, folosindu-se de detectoare de metale obţinute în mod legal. Piesele descoperite le ascundea în beciurile locuinţelor sale şi la apropiaţii acestuia, iar ulterior încerca să le vândă. Acelaşi lucru a încercat să facă şi cu trei kilograme de mercur.

artefacte descoperite de politisti foto ipj hunedoara


Foto: IPJ Hunedoara.

artefacte descoperite de politisti foto ipj hunedoara


Un inel de aur s-a numărat printre artefactele preţioase descoperite de braconier. „Fiind audiat, inculpatul recunoaşte că a efectuat detecţii şi că a descoperit bunuri arheologice ce proveneau din antichitate şi că aceste bunuri sunt supuse unui regim juridic de ocrotire specială”, se arată în dosar.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Descoperirile uimitoare din cetatea dacilor Sarmizegetusa Regia: comori de aur, obiecte stranii şi mii de kosoni

Kosoni din aur proveniţi din tezaurele de comori sustrase din Sarmizegetusa Regia au fost repatriaţi din Belgia

Ce făceau dacii cu banii şi de ce nu îi foloseau niciodată pentru comerţ? Secretele monedelor Koson din aur, descoperite în Sarmizegetusa Regia

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite