Mărturii rare despre Armata Roşie din România comunistă. De ce românii îi urau pe ostaşii sovietici
0
Timp de peste un deceniu, după Al Doilea Război Mondial, trupe ale Armatei Roşii au staţionat în România. Mărturii rare ale vremii arată felul în care s-au comportat ostaşii sovietici şi cum erau priviţi de către români.
La începutul anilor ´50, peste 30.000 de soldaţi sovietici se mai aflau în România, potrivit unor rapoarte, spre nemulţumirea tot mai mare a localnicilor din zonele lor de influenţă. Mărturii păstrate în arhive despre prezenţa trupelor sovietice în România acelor ani ofereau detalii puţin ştiute despre comportamentul ostaşilor şi felul cum erau priviţi de români.
Satele din jurul Bucureştiului, fiefurile Armatei Roşii
Cea mai mare concentraţie de trupe sovietice era înregistrată în jurul Capitalei, arăta o notă secretă din 1954, păstrată în arhivele Radio Europa Liberă (RFE). Potrivit raportului, în localitatea Mihai Viteazul, de pe şoseaua Bucureşti - Giurgiu, se afla un regiment de care de luptă.
La Otopeni funcţiona un regiment de aviaţie şi un centru de instrucţie. În satul Dărăşti – Vlasca se afla un regiment al Anti-aerianei soveitice. La Fundeni, regiunea Snagov, se afla un regiment de infanterie, care deseori efectua manevre care se întindeau până în pădurea Băneasa din apropierea Bucureştiului. La Săftica se afla un comandament al NKVD-ului sovietic (Poliţia politică). Tot aici se afla şi sediul asociaţiei Dinamo al secţiei Politice al Ministerului de Interne. Sectorul economic era dirijat de Direcţia secretă comercială sovietică, aflată în Piaţa Confederaţiei Balcanice. Ruşii mai dispuneau de două spitale rezervate trupelor lor: Zerlendi, din Calea Ştefan Vodă şi Elias de la Şoseaua Kiseleff, arăta documentul din 1954.
„În Bucureşti, capitala Republicii Populare Române, se găsesc trupe sovietice, care în majoritatea lor sunt camuflate în satele din împrejurimile capitalei. Afară de aceste trupe, în oraş se află şi foarte mulţi civili, pe care după accent îi ghiceşti că sunt ruşi. Astfel, în ministere, bănci, cooperative de producţie şi întreprinderi întâlneşti aceşti oameni camuflaţi în posturi de răspundere mici, dar în realitate conduc aceste întreprinderi, ministere etc. Munca acestora este mult uşurată de faptul că toţi cei care conduc formal o întreprindere de orice fel din RPR sunt oameni ai partidului care nu au o pregătire profesională adecvată şi sunt lipsiţi de patriotism. Lumea blestemă pe conducători, dar nu atât de des pe realii conducători din umbră, care au întins o pânză de paianjen în toate sectoarele de unde controlează şi dirijează toate produsele ţării către Uniunea Sovietică. În faţa acestei situaţii, poporul este sărăcit pe zi ce trece, atât din punct de vedere material cât şi social şi moral, în special”, arăta documentul confidenţial.
Românii îşi refulau sentimentele faţă de sovietici, doar în timpul manifestărilor sportive. „Nemulţumirea publicului se manifestă în aceste ocazii şi deseori se aud fluierături şi huiduieli la adresa echipelor ruseşti. Aici Securitatea nu poate să facă nimic, căci ar însemna să-i aresteze pe toţi 50.000 – 60.000 de oameni aflaţi la manifestaţie”.
Amărăciunea românilor
Mii de ostaşi sovietici se aflau şi în unităţile militare din marile oraşe ale ţării. În 1955, în Galaţi se aflau aproape 6.000 de ostaşi sovietici, iar în Brăila 2.000, cei mai mulţi fiind ostaşi şi ofiţeri de infanterie marină, potrivit unor rapoarte confidenţiale. Centrul de instrucţie al trupelor străine se afla pe Strada Roşiori din Galaţi.
„Deseori se auzeazu de aici împuşcături şi trageri de proiectile. Aici, într-o mare hală erau tancuri, Katiuşe, Branduri şi tunuri de câmp. Comandantul acestui centru era căpitanul politic rus Bogomolov Sergiu. Era un beţiv şi deseori cetăţenii din cartier erau constrânşi să anunţe pe ajutorul lui, căpitanul Vasili Skribin, că prietenul lui este beat şi doarme în localul de stat Pescarul, din Strada Domnească, În acest centru nu se găseau decât 200 de soldaţi şi ofiţeri, dar în schimb aici veneau unităţile de infanterie ruseşti să-şi desăvârşească instrucţia”, arăta o notă secretă din 1955. În port se afla un comandament al Marinei Sovietoce şi trei remorchere: Nahicevan, Bielorusia şi Cetka, dar şi cinci şlepuri.
„Atât în Galaţi, cât şi în Brăila, prezenţa acestor trupe nu face altceva decât să mărească amărăciunea populaţiei, care se vede încătuşată şi tot timpul suportă grosolăniile şi atacurile soldaţilor ruşi, care se consideră adevăraţii stăpâni ai celor două oraşe. Faptul că ofiţerii români se întovărăşesc acestor duşmani ai ţării măreşte amărăciunea oamenilor de aici”, arăta acelaşi raport secret.
Româncele, ţintele preferate
În Timişoara anului 1955, exista un regiment sovietic de tancuri şi o unitate anti-aeriană. „În această unitate se găsesc 130 de tancuri uşoare şi 40 din cele grele, de timp T 34. Mai posedă şi un număr de 40 de camioane de transport. O altă unitate anti-aeriană sovietică se găseşte în Pădurea Verde de la periferia oraşului. Ea posedă circa 90 de tunuri anti-aeriene. De aceste unităţi nu se poate apropia nimeni, căci au posturi de control şi pază la distanţă de 200 de metri între ele. Se observă totuşi când fac instrucţie, orele de educaţie fizică şi cele politice, ce le ţin într-o pădure apropiată”, arăta un raport păstrat în arhivele RFE. Localnicii erau extrem de nemulţumiţi de comportamentul soldaţilor.
„În timpul instrucţiei cu tancurile, se înşirau pe pământul proaspăt semănat al ţăranilor şi-l distrugeau. Alte dăţi, treceau cu tancurile în viteză şi distrugeau căruţele staţionate ale ţăranilor. De multe ori lucrurile se soldau cu răniţi şi chiar cu morţi. Viaţa imorală a acestor soldaţi a ajuns de pomină în oraş şi în împrejurimi. În timpul când au permis în oraş, lumea îi evită. Cu toate acestea, se întâmplă veşnic bătăi şi conflicte”, arăta nota secretă păstratî în arhiva RFE.
Femeile erau acostate şi obligate a-i întovărăşi pe ruşi, uneori sub ameninţarea armelor. „În luna ianuarie 1953, un grup de femei care se întorceau de la muncă şi mergeau spre comuna Mehala a fost oprit de o ceată de ostaşi sovietici, care după ce le-au ofensat prin cuvinte, au încercat să le necinstească. Ele au început să ţipe şi să se apere, mai ales că erau şi mame cu fiicele lor printre ele. La auzul lor, au sosit în ajutor oamenii din împrejurimi şi au scăpat femeile. Căci soldaţii au fugit când au văzut că sosesc ajutoarele. Unele dintre femei s-au ales cu zgârieturi şi cu hainele rupte. Ele, după ce s-au dus la Miliţia oraşului şi au reclamat faptul, au fost învinuite că sunt femei stricate şi chiar ameninţate că vor fi date pe mâna Poliţiei de moravuri, dacă mai susţin reclamaţiile lor contra soldaţilor sovietici, despre care miliţienii spuneau că nu sunt capabili de asemenea fapte”, arăta autorul mărturiei.
Femeile şi în special fetele nu se mai plimbau prin oraş după ora 6 seara, de frica ruşilor. „Orice reclamaţie de orice natură contra lor te pune în situaţia de a fi considerat duşman al poporului şi reacţionar, aşa că trebuie să rabde aceste imoralităţi ale soldaţilor sovietici. Nu este zi să nu se repete astfel de cazuri, nu numai în această regiune a oraşului, ci şi în localurile publice, restaurante, cinematografe etc. După nouă ani de prietenie româno-sovietică nu se mai termină cu imoralitatea trupelor, zise de elită, a Uniunii Sovietice – cu armata cea mai civilizată a lumii”, se arăta în documentul de arhivă.
Treptat, de la mijlocul anilor ´50, ostaşii sovietici au fost retraşi din România, ultimele trupe părăsind ţara în 1958.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
