Video Marea demolare a Termocentralei Mintia a început. Un nou complex energetic, ridicat pe ruinele ei VIDEO
0Termocentrala Mintia din Hunedoara este demolată pentru a face loc unei noi centrale electrice, care va funcționa pe gaz și va avea o putere de 1.700 MW.

Lucrările de demolare a vechilor clădiri se vor derula pe o suprafață de circa 100.000 de metri pătrați. Zeci de construcții industriale vor fi dezafectate.
Sunt desființate gospodăria de cărbune, gospodăria de păcură, gospodăria de ulei, stația de tratare chimică a apei, stația de tratare a condensatului principal. Ele vor face loc unui complex energetic, care va fi finalizat în următorii trei ani. După eliberarea terenului și obținerea avizelor necesare, va fi construită o nouă centrală electrică.
„Țin în permanență legătura cu proprietarii acestei mari investiții. Proiectul acesta oferă stabilitate sectorului energetic românesc și suntem în permanentă legătură cu Ministerul Energiei pentru ca totul să decurgă foarte bine. Am primit garanții că obiectivele de investiție se vor finaliza până în anul 2026”, a transmis prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian
Steaua de pe Mureș
Termocentrala Mintia din Hunedoara (video) a depins, timp de jumătate de secol de cărbunele provenit, în mare parte, din Valea Jiului. A fost, în trecut, unul dintre marii producători de energie din România, fiind compusă din cinci grupuri energetice de câte 210 MW, unul dintre ele ajungând la 235 MW, după modernizarea din anii 2000.
Autoritățile comuniste au numit-o, cu mândrie, „Steaua de pe Mureș”.
„De la punerea în funcţiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune”, arăta un raport al Termocentralei Mintia.
Termocentrala Mintia din Hunedoara a fost închisă în vara anului 2021, când ultimii 700 de salariați ai ei au fost disponibilizați, primind plăți compensatorii.

























În 2022, Termocentrala Mintia din Hunedoara a fost vândută de statul român, prin lichidatorul judiciar, cu peste 91 de milioane de euro, unui investitor privat. Noii proprietari ai termocentralei au anunțat retehnologizarea acesteia și transformarea ei într-o termocentrală pe gaz, având o capacitate de producție de 1,7 GW de energie.
Noua centrală va funcționa pe gaz
Din luna aprilie, societatea Mass Global Energy Rom a solicitat avizul de mediu pentru demolarea construcțiilor de pe amplasamentul termocentralei, necesară construirii Centralei Electrice Mass Mintia.
Potrivit proiectului depus la Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, Centrala Electrică Mass Mintia va fi amplasată în perimetrul vechii termocentrale Mintia, de pe malul stâng al Mureșului, la circa nouă kilometri de municipiul Deva.
„Incinta centralei se desfăşoară paralel cu DN 7, cu calea ferată curentă Deva - Arad şi cu râul Mureş. Amplasamentul cuprinde o suprafaţă totală de teren de 340,58 hectare, din care: incintă – suprafaţa actuală, de 42,72 hectare, depozit zgură - cenuşă Mureş, de 58,89 hectare (închis la 31 decembrie 2006); depozit zgură - cenuşă Bejan (aflat în exploatare), cu suprafaţa actuală de 142 hectare; depozit nou pe malul drept al râului Mureș (șlam dens), de 45,79 hectare, teren în afara incintei, cu suprafaţa de 3,9 hectare (turnuri răcire apă, casa sitelor, depozit central echipamente)”, se arată în proiect.

Pentru amplasarea noi centrale Electrice Mass Mintia vor fi demolate o parte din clădirile existente, iar pe terenul eliberat vor fi amplasate echipamente tehnologice noi. Lucrările de demolare și construire a noii centrale electrice vor avea loc pe o suprafață de 325.101 metri pătrați de incintă industrială.
„Centrala electrică pe gaz metan va ocupa o suprafață de aproximativ 75.000 metri pătrați. Suprafața pe care se vor executa lucrările de demolare este de aproximativ 99.653 metri pătrați”, se arată în documentul transmis APM Hunedoara.
Centrala electrică va fi formată dintr-un bloc de putere cu cea mai bună soluţie tehnologică care oferă cea mai bună eficienţă şi reduce consumul de gaz în comparaţie cu puterea evacuată, anunță investitorii.

Potrivit proiectului, ea va fi echipată cu două turbine cu gaz (GTG) clasa H şi o turbină cu abur. Va avea două generatoare de abur cu recuperare de căldură (HRSG), cu trei niveluri de presiune cu reîncălzire, o turbină cu abur (STG) şi un condensator răcit deschis, răcit cu apă de râu. Va fi dotată cu echipamente auxiliare pentru generatoare și echipamente de producţie (pompe, conducte, cabluri, supape, echipamente de admisie a apei, etc.).
Producţia de energie a noii centrale electrice Mintia va fi de 1700 MW. Producţia de energie a fiecărei turbine cu aburi va fi de aproximativ 560 MW. Producţia de energie a fiecărei turbine cu gaz va fi de aproximativ 570 MW. Consumul total de gaz pentru cele două turbine cu gaz este de 283.806 metri cubi pe oră.
Noua centrală electrică va fi construită pe o suprafață de 250 x 300 de metri. Cea mai înaltă structură a centralei vor fi stivele cu o înălţime de 65 de metri. Următoarele structuri cele mai înalte sunt HRSG-urile cu o înălţime de 50 metri. Turbinele cu gaz şi turbina cu abur vor fi amplasate în clădiri cu structură de oţel. Vor fi trei clădiri din beton; clădirile electrice, de administrare şi de control.
Noua investiție, finalizată în trei ani
Puterea de energie produsă va fi transferată prin 400 kv şi 220 kv în reţeaua naţională prin Transelectrica. Gazele naturale vor fi recepţionate prin conductele Transgaz până la graniţa centralei Mintia. Noua centrală electrică va folosi râul Mureş pentru răcirea turbinei cu abur, iar apa va fi retumată înapoi în râul Mureş, similar ca vechea centrală electrică.
Investiția de realizare a unei capacități energetice cu ciclu combinat nou, cu o putere instalată de minim 1.290 MW în bandă pe gaz și energie regenerabilă trebuie finalizată până la data de 31 decembrie 2026, se arată în proiect.
„În următorii ani, termocentrala va trece printr-un proces amplu de dezvoltare ce implică investiții de peste 1 miliard de euro, locuri noi de muncă pentru locuitorii din zonă și o producție de cel puțin 1.290 MW”, informa, în 2022, la realizarea vânzării, administratorul judiciar al societății de stat Complexul Energetic Hunedoara.