Lupul dacic, steagul de luptă dispărut din Dacia. Controversele celui mai enigmatic simbol al anticilor
0Lupul dacic, cel mai enigmatic simbol atribuit dacilor, a fost ilustrat pe Columna lui Traian, însă rămășițe ale sale nu au fost descoperite pe teritoriul României.
Cele mai bizare steaguri de luptă atribuite dacilor, realizate în forma unui „balaur” cu cap de lup sau câine și trup de șarpe și agățate sunt aproape nelipsite de la evenimentele cu tematică istorică dedicată dacilor.
Membrii asociațiilor de promovare istorică le poartă cu mândrie la festivaluri și serbări, iar publicul le admiră și se fotografiază alături de ele.
„Balaurul dacic” reprezentat ca stindard de luptă a fost înfățișat în mai multe scene de pe Columna lui Traian, monumentul triumfal din Roma antică, menit să ilustreze în mod dramatic războaiele daco-romane de la începutul secolului al doilea.
Lupul dacic, simbol controversat
Niciun astfel de stindard nu a fost descoperit până acum pe teritoriul actual al României, iar mai mulți istorici au arătat că lupul dacic sau „dracones” fusese inspirat din cultura popoarelor orientale.
„Steagul draco, cu originile lui ideologice şi stilistice în lumea asiro-babiloneană, de unde s-a răspândit atât spre Εst cât şi spre Vest, nu reprezintă gândul religios al şarpelui subpâmântean, ci pe acela al unor demoni ai văsduhului. El este, ca şi zmeul din mitologia slavo-română, divinitatea multiformă, zburând vijelioasă peste munţi şi ape, cu gura căscată vărsând foc şi pară, groaza muritorilor şi a eroilor”, afirma istoricul Vasile Pârvan, în volumul „Getica” (1926) – o lucrare de peste 1.000 de pagini dedicată culturii și civilizației dacilor.
Istoricul Vasile Pârvan l-a asemuit unui demon al văzduhului, pe care dacii l-ar fi purtat în luptă ca pe un trofeu, întruchiparea unei ființe biruite.
„Pe reliefele zeului-cavaler danubian balaurul purtat în suliţă este, desigur, un stindard, dar are tot atât de mult şi aerul unui monstru biruit, purtat în triumf de biruitor. Mitologia populară română cunoaşte tocmai această perpetuă luptă a unui erou-cavaler împotriva zmeului. Eroul cavaler e de caracter solar, ceresc, şi nu avem nevoie să insistăm mai mult aici asupra conceptului acestuia religios, care nu mai este astăzi îndoios pentru nimeni. Balaurul dacic este, ca şi balaurul dela Delphi, un biruit; ca şi Gorgo, şi toţi ceilalţi monştri biruiţi, al căror cap, numai capul (exact ca în cazul dacic) e luat ca trofeu şi ca simbol de spaimă pentru vrăjmaşi”, afirma Vasile Pârvan.
Arheologul Ion Horaţiu Crişan arăta că lupul a fost cel mai des întâlnit animal în arta geto-dacică, fiind reprezentat nu doar ca steag, dar şi pe numeroase obiecte descoperite în urma cercetărilor arheologice.
Alți istorici au susținut că lupii, dar şi alte animale considerate sacre, erau priviţi ca personificări ale zeităţilor.
„Omul modern trebuie să facă doar presupuneri cu privire la religia vechilor daci, fără să impună o anumită opinie, cel puţin atâta timp cât nu se găsesc alte informaţii certe sau descoperiri arheologice cu adevărat grăitoare cu privire la caracterul ei”, completa Ion Horațiu Crișan, autorul volumului „Spiritualitatea geto-dacilor” (1986).
În unele zone ale României s-au păstrat tradiții arhaice dedicate lupilor, celebrate în zilele de toamnă târzie.
Animalele cu rol important în cultura dacică
Alături de lup, ursul ar fi avut un rol la fel de important în viața unor triburi dacice. Unii autori antici afirmau că Zamolxis, divinitatea dacică, provenea dintr-un trib care folosea simbolul ursului. Alţi cercetători au dedus, pe baza etimologiei cuvântului Zamolxis, că acesta ar fi fost un zeu-urs sau un zeu get aşezat printre urşii adormiţi.
„Comentariile cele mai recente la aceste relatări sunt in măsură să justifice premiul totemic al ursului la daci. Această denumire consemnată de Porphyr se acordă cu o anecdotă, după care, la naşterea lui, o piele de urs a fost zvirlită pe Zalmoxe. Unii oameni de ştiinţă au dedus din această etimologie că Zalmoxe era la origine un zeu-urs. Într-o astfel de interpretare, zeul dac transsimboliza un vechi simbol totemic trac al ursului carpatic”, arăta etnologul Romulus Vulcănescu, în volumul „Mitologie Românească” (1970).
În cătunele izolate din munții Șureanu, ținutul cetăților dacice și al comunităților de păstori, oamenii țineau în trecut o sărbătoare dedicată urșilor.
Cerbii și bourii au fost, de asemenea, reprezentați ca animale simbol ale dacilor. Cele mai cunoscute astfel de reprezentări sunt întâlnite pe unele discuri de fier descoperite în cetatea dacică Piatra Roșie, județul Hunedoara, dar și pe alte artefacte.
Se încarcă comentariile...
