Gest emoţionant pentru oamenii din Vadu Dobrii, satul aflat sub nămeţi de o săptămână. Pomperii şi-au croit drum cu şenilata pentru a le aduce provizii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De aproape o săptămână, nămeţii au acoperit drumurile spre Vadu Dobrii, cel mai izolat sat din judeţul Hunedoara, locuit de mai puţin de zece săteni. Pompierii şi salvamontiştii hunedoreni le-au venit în ajutor localnicilor, urcând în satul din Munţii Poiana Ruscăi, prin zăpada de peste jumătate de metru.

În fiecare iarnă, puţinii localnici din Vadu Dobrii (comuna Bunila), unul dintre cele mai izolate sate ale Hunedoarei se confruntă cu dificultăţi mari din cauza ninsorilor. Satul din Ţinutul Pădurenilor, aflat la peste 60 de kilometri de municipiul Hunedoara, a fost lovit de viscol, iar drumurile care îl leagă de Lunca Cernii de Jos, până unde a fost construită o şosea, au rămas îngropate în nămeţi.

Zăpada a depăşit în unele locuri peste jumătate de metru, iar deszăpezirea drumurilor a fost în ultimele zile aproape imposibilă, din cauza vântului puternic. Accesul în satul în care mai trăiesc 10 – 12 locuitori, majoritatea vârstnici, este dificil chiar şi pe timp de vară.

200 de pâini pentru localnici
Vineri, la oamenii din Vadu Dobrii au ajuns pompierii hunedoreni. „Deşi cei zece oameni care locuiesc în satul Vadu Dobrii, izolat de ninsoarea căzută în ultima săptămână, nu au solicitat ajutor de urgenţă, pompierii şi salvamontiştii hunedoreni au organizat, vineri, o acţine de verificare a stării de sănătate a oamenilor şi de distribuire de ajutoare. Echipa, alcătuită din cinci pompieri şi doi salvamontişti, a înainat prin zăpada de peste o jumătate de metru, cu ajutorul a două şenilate aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a Serviciului Salvamont Hunedoara”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de civânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
FOTO: Ioana Drăguşin. FACEBOOK.

image

Pompierii şi salvamontiştii au fost echipaţi şi cu o trusă medicală cu ajutorul căreia vor verifica tensiunea, glicemia şi ritmul cardiac al oamenilor. Pe lângă ajutor medical echipajul mixt oferă şi peste 200 de pâini achiziţionate de Asociaţia pompierilor „Salvatorii Hunedoreni” şi de Primăria Comunei Bunila. Pompierii şi salvamontiştii sunt pregătiţi chiar să transporte, cu ajutorul şenilatelor, persoane cu diferite afecţiuni medicale, dacă situaţia o impune, a informat ISU Hunedoara.

Drumul spre Vadu Dobrii, în imaginile Salvamont Hunedoara

Satul „stins” din Ţinutul Pădurenilor
Vadu Dobrii, cătunul din Munţii Poiana Ruscăi, s-a transformat în ultimii ani într-un „sat-fantomă”. Locul a devenit o umbră a zonei populate în trecut de zeci de familii prospere. Până la începutul anilor 2000, în Vadu Dobrii a funcţionat o bază militară antiaeriană, cu rachete şi buncăre, ascunsă în pădurea deasă de brazi. La celălalt capăt al satului se afla mina de fier unde au lucrat până în urmă cu două decenii hunedoreni din întreg ţinutul, iar în apropiere a funcţionat o tabără şcolară, ruinată în prezent. Şase drumuri de munte legau Vadu Dobrii de alte localităţi din Ţinutul Pădurenilor: Lunca Cernii de Sus, Lunca Cernii de Jos, Bunila, Runcu Mare (comuna Lelese), Bătrâna şi Cerbăl. Dintre acestea, doar unul mai este accesibil, vara, pentru cei care vor să ajungă în sat cu autoturismul. Drumul forestier pe care oamenii urcă în Vadu Dobrii porneşte din satul Lunca Cernii de Jos, străbate mai multe văi şi păduri, ocoleşte Meria, un fost cătun al vechilor haiduci, trece apoi pe lângă stânele pădurenilor şi se coboară în final spre primele case din sat, aflate la 15 kilometri de şoseaua din care s-a desprins drumul de munte. Iarna, însă, după ninsori, traseul devine imposibil, chiar şi pentru maşinile 4 x 4.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Ce s-a ales de baza militară din care au fost lansate rachete în decembrie 1989. Amintirile locului interzis în anii Războiului Rece

Fosta bază militară antiaeriană şi de rachete de la Vadu Dobrii este încă unul dintre cele mai fascinante locuri ale Hunedoarei, chiar dacă nu mai funcţionează de peste un deceniu. De aici au fost lansate rachete spre ţinte false, în decembrie 1989, iar, în prezent, cei care străbat drumul anevoios de munte pentru a o vizita găsesc aici un peisaj spectaculos, al ruinelor militare ocupate doar de desişul pădurii.

O poveste din Ţinutul Pădurenilor. Satul în care lăzile de zestre ascund comori

Departe de agitaţia oraşelor, sătenii din Arănieş, unul dintre cele mai mici sate ale Hunedoarei, au păstrat tradiţii vechi de secole. Deşi nu se mai adună în număr mare la sărbători şi nu mai poartă, decât cu ocazii rare, costumele pădureneşti, lăzile lor de zestre au rămas ticsite de obiecte de artă populară, comorile lor cele mai de preţ.

Satul crucilor de piatră care spun poveştile eroilor din războaiele trecute

Sătenii din Cerişor au păstrat un obicei vechi de secole. Aproape fiecare gospodărie a satului de munte din Ţinutul Pădurenilor dezvăluie, prin crucea de piatră din faţa ei, povestea unui erou care a luptat pe fronturile războaielor din trecut, pentru a-şi apăra patria.

Supravieţuitoarele blocului fantomă construit în munţi         

Două femei locuiesc într-o fostă zonă industrială de lângă Hunedoara, în apropierea carierei de dolomită din cătunul Crăciuneasa. Bătrânele au rămas unicele locatare ale unui bloc ridicat de comunişti în mijlocul sălbăticiei.

FOTO VIDEO Povestea satului înmărmurit. Alun, ţinutul de poveste cu 80 de case pustii       

În cel mai pustiu sat al judeţului Hunedoara locuiesc mai puţin de cinci oameni. Două călugăriţe au grijă de biserica de marmură, un ajutor de cioban s-a stabilit de curând într-una din casele din Alun şi câţiva bătrâni îşi împart timpul şi grijile între gospodăriile din sat şi casele din Deva şi Hunedoara. Aproape 80 de gospodării au rămas însă goale.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite