Ciudăţeniile ţiganilor din Transilvania secolului al XIX-lea: „Au început ca un trib necunoscut. Niciodată nu au vorbit despre locurile lor natale“
0Obiceiurile ţiganilor care au trăit alături de românii, saşii şi maghiarii din Transilvania secolului al XIX-lea i-au uimit pe occidentali. Viaţa locuitorilor pitoreşti ai Transilvaniei şi Ungariei din trecut a fost descrisă de numeroşi autori străini.
După mai mulţi ani petrecuţi în Transilvania, autoarea britanică Emily Gerard a descris în detaliu obiceiurile ciudate ale ţiganilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea în „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”, o carte publicată în New York, în 1888.
Scriitoarea remarca misterul din jurul originii populaţiei care număra, în Ungaria 150.000 de ţigani, dintre care 80.000 locuiau în Transilvania.
„Ei au început ca un trib necunoscut, cu oameni ciudaţi despre care nu se ştia cine sunt şi de unde vin. S-au împrăştiat pe întreg continentul, fără a-şi manifesta dorinţa de a rămâne locului sau ambiţia de a avea propriul domiciliu. Nu au încercat să revendice nici măcar un inch de pământ, dar nu sufereau în a fi privaţi de acest lucru. Nu aveau nimic de dat sau de primit. Niciodată nu au vorbit despre locurile lor natale şi nu au dat vreun indiciu celorlalţi că ar fi venit din ţinuturile Asiei sau ale Africii. Străină memoriei aşa cum a fost şi speranţei, rasa prea mândră în melancolia ei a suferit neamestecată cu alte rase, trăind satisfăcută cu respingerea oricărui element străin. Fiidcă nu au găsit vreun avantaj în civilizaţia creştină, au respins-o la fel ca pe orice formă a religiei. Ţiganii nu cer nimic pământului decât viaţă. Autoritatea, regulile, legile, principiile, datoriile şi obligaţiile sunt idei de neînţeles pentru această rasă, din cauza indolenţei spiritului şi a indiferenţei în faţa răului din modul lor neobişnuit de viaţă”, afirma Emily Gerard, în „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”.
Autoarea obişnuită cu modul de trai al ţiganilor remarca faptul că aceştia făceau pare din peisajul pitoresc al Ungariei şi Transilvaniei, deşi în alte ţări au fost oprimaţi. „Nimeni nu poate călători mai multe zile prin Ungaria fără a deveni obişnuit cu ei”, scria Emily Gerard. Mai mult, afirma autoarea, atât împărăteasa Maria Tereza cât şi urmaşul ei Josep al doilea au făcut eforturi considerabile pentru a-i transforma pe ţiganii din Transilvania în oameni respectabili, însă fără a avea rezultatele ateptate.
„O tânără ţigancă, măritată cu un tânăr slovac acum câţiva ani, obişnuia să fugă de acasă şi să doarmă în pădure de fiecare dată când soţul ei lipsea. Un preot a avut greutăţi în a face o familie de ţigani nomazi să rămână într-o casă ţărănească liberă, tot timpul ei fiind găsiţi locuin în cortul lor vechi. Într-o altă relatare, se spune că un ţigan, care obţinuse un rang militar înalt în armata austriacă, a dispărut într-o zi, iar mult mai târziu a fost recunoscut într-o bandă de ţigani”, scria autoarea britanică stabilită în Sibiu, în anii 1880.
De ce nu voiau să devină jandarmi
Niciun ţigan nu ar accepta un post de jandarm sau de poliţist de teama de a fi obligat să îşi pedepsească unul de-al lui şi foarte rar accepta să lucreze ca pădurar, afirma scriitoarea. „Cele mai multe feluri de muncă sunt adevărate dezastre pentru el. Mai ales, calmul idilic al existenţei ciobanului, pe care românii îl iubesc, nu ar putea satisface un ţigan, la fel şi meseria de agricultor. Ţiganul are nevoie de o ocupaţie care îi dă un scop imaginaţiei şi amuzamentului său, cum ar fi munca de fierar, de potcovar. Toate cărămidăriile din Ungaria şi Transilvania sunt în mâinile ţiganilor şi deseori ei se ocupă cu spălarea aurului din râuri şi, în schimb, sunt exceptaţi de la serviciul militar. Sunt lingurari, meşteri în mături, prinzători de şobolani, meşteri de coşuri şi ocazional oameni care scot dinţi”, afirma autoarea britanică. De asemenea, ţiganii erau buni muzicieni, muzica fiind singura artă pe care aceştia o stăpâneau şi care devenise în acele vremuri sinonimă cu numele lor, afirma Emily Gerard, în volumul publicat în New York, în 1887.
Munca de călău, dată ţiganilor
Până în secolul al XVI-lea în Transilvania munca de călău întotdeauna era dată unui ţigan. O întâmplare ciudată a fost relatată în „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”. „Cu această ocazie, s-a întâmplat ca omul care trebuia spânzurat să fie chiar călăul, dar autorităţilor le-a fost dificil să găsească pe cineva să execute pedeapsa. Au găsit un bătrân în cele din urmă, care însă nu reuşea să fixeze frânghia de creanga unui copac, cu toate eforturile. Văzând întârzierea cu care bătrânul îşi execută misiunea, victima şi-a pierdut răbdarea. I-a dat o lovitură puternică acestuia în cap, lovitură care l-a doborât. Apoi, fără ajutor, ţiganul s-a spânzurat singur, în faţa mulţimii terifiate”, scria Emily Gerard.
Singurele animale pe care ţiganii reuşesc să le dreeze sunt caii şi urşii, afirma autoarea. „Ei învaţă puii de urşi să danseze, aşezându-i cu tălpile pe o plită de fier încins, în timp ce pun muzică de vioară. Ursul, ridicându-şi picioarele alternativ pentru a scăpa de frigere, inconştent se obişnuieşte cu ritmul muzicii. Mai târziu, fierul încins este înlocuit, însă animalul şi-a învăţat lecţia. Atunci când ţiganul cântă la vioară, tânărul urs îşi ridică picioarele în acordurile muzicale”, relata autoarea. Şi trucurile legate de creşterea şi vânzarea cailor, erau numeroase. „Se spune că, uneori, ei fac incizii în pielea animalului şi suflă aer în interiorul corpurilor lor, pentru ca aceştia să apară mai graşi”, informa Emily Gerard.
Existau zvonuri despre ţiganii care furau copii, însă autoarea susţinea că erau neîntemeiate. Pruncii lor erau căliţi în condiţii extreme. „Cei care se nasc iarna sunt frecaţi cu zăpadă, iar dacă este vară, sunt daţi cu unsoare şi lăsaţi să stea în soarele dogoritor. Ţiganii au anipatie faţă de vântul despre care cred că le ia din puterea psihică şi din energie”, adăuga autoarea britanică.
Românii şi germanii din Transilvania împrumutau proverbele ţiganilor. Iată câteva dintre cele relatate în volumul „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”: „La ce foloseşte un sărut dacă nu sunt doi să îl împartă”, „Cine merge la furat de cartofi nu trebuie să uite sacul”, „Două pietre tari nu se îmbină”, „Cuvintele mieroase te costă puţin şi pot face multe”, „Cine te linguşeşte fie te înşeală, fie încearcă să o facă”, „Cine aşteaptă pe celălalt să îl cheme la masă adesea rămâne înfometat”, „Cel mai bun meşter nu poate face mai mult de un inel deodată”, „Nimic nu este atât de rău încât să nu fie bun pentru cineva”, ”Nu lăsa nimic să te întristeze pe lume, atâta timp cât mai poţi iubi”, „Atâta timp cât sunt oameni mai sărmani decât tine în lume, mulţumeşte-i lui Dumnezeu chiar şi dacă te duci cu mâinile goale”, „După ghinion vine norocul”, „Nu dispera după norocul tău, căci e nevoie doar de un moment să vină la tine”.
Nu e niciun dubiu că ţigăncile ghicitoare din Transilvania exercită o influenţă considerabilă asupra românilor şi saşilor, paradoxal chiar oamenii care îi privesc pe ţigani ca fiind hoţi, mincinoşi şi înşelători, mai afirma scriitoarea: „Românii nu ezită să li se destăinuie şi să le ceară leacuri fermecate şi poţiuni de dragoste şi sunt gata să le atribuie puteri nebănuite în ghicirea misterelor viitorului“.
Vă recomandăm şi:
Relatările străinilor despre comunităţile de ţigani din secolele trecute îi prezentau pe aceştia în ipostaze ieşite din comun. Iubeau aurul, caii şi muzica, erau sălbatici şi murdari, erau meşteri iscusiţi, dar nu le plăcea munca, au fost robi şi călăi, iar în general, pitorescul lor îi contraria pe străini.
Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.
Ţinutul cetăţilor dacice a fost dintotdeauna un loc al misterelor şi al legendelor. În zona Sarmizegetusei Regia, oamenii au păstrat istorisiri vechi, despre aurul ascuns de strămoşi în munţi, iar descoperirea fiecărei comori a stârnit şi mai mult fantezia localnicilor. Istoricii au consemnat, de asemenea, poveştile vechilor căutători de comori, din secolele trecute.
Matriţa dacică scoasă la iveală de furtuna din noaptea de Sânziene, în urmă cu doi ani, în Sarmizegetusa Regia, va fi expusă marţi la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Piesa este considerată un obiect unic şi foarte valoros, care poate oferi amănunte importante despre viaţa strămoşilor noştri, care au locuit în cetăţile dacice.
Se încarcă comentariile...
