Cele mai tulburătoare mărturii despre devoratorii de oameni. Băile de sânge ale medievalilor şi valurile de canibalism din timpul marilor războaie

Elisabeta Bathory şi Vlad Ţepeş, eroii unor legende medievale înfiorătoare.

Din cele mai vechi timpuri datează mărturii tulburătoare despre „devoratorii de oameni”. Unele dintre personajele faimoase ale legendelor sunt cunoscute românilor.

Cele mai vechi cazuri de canibalism datează din preistorie, când potrivit oamenilor de ştiinţă consumarea cărnii de om era considerată un mijloc de supravieţuire. Canibalismul şi vampirismul au fost subiectul a numeroase legende, cu rădăcini vechi în mitologie, dar şi al unor mărturii istorice despre evenimente reale, care se-a lungul timpului au înfiorat lumea. Iată câteva dintre acestea:

Băutorii de sânge din lumea antică
Multe triburi antice obişnuiau să folosească sângele şi carnea semenilor lor pentru a se alimenta sau în timpul unor petreceri ritualice. Printre acestea s-au numărat sciţii, unul dintre popoarele de temut ale Antichităţii, care au ajuns şi pe teritoriul actual al României. Războinicii sciţi obişnuiau să bea sângele duşmanilor ucişi, amestecat cu vin, după ce le tăiau acestora capul şi i le ofereau regelui, pentru a primi o parte din pradă. „Mulţi jupoaie întreg trupul duşmanului şi întinzându-i pielea pe bucăţi de lemn o poartă pe caii lor”, scria istoricul antic Herodot. „Ei jertfeau pe străini şi-i mâncau, iar ţestele lor le foloseau la băut”, scria Strabon, în Geografia. În Imperiul Roman, gladiatorii erau atât de populari, încât sângele şi ficatul celor ucişi în arenele oraşelor antice erau recomandate de medici pentru diverse afecţiuni, printre care se număra epilepsia, potrivit unor istorici.

Cruciaţii medievali s-au hrănit de foame cu trupurile duşmanilor
În Evul Mediu, unul dintre cele mai faimoase cazuri de canibalism a fost relatat în timpul Primei cruciade. Eexpediţiile militare ale europenilor din Evul Mediu au fost proclamate de conducătorii bisericiilor drept războaie sfinte ale cărui scop era eliberarea locurilor sfinte din Orientul Apropiat de sub dominaţia musulmană. Au lăsat în urmă, susţin istoricii, peste zece milioane de morţi şi o mulţime de atrocităţi. Un episodul neobişnuit relatat de istorici ar fi avut loc în timpul asediului oraşului Marra, în 1098. „Oamenii noştri au suferit de foame excesivă. Mă înfioară că spun că mulţi dintre aceşti oameni, turmentaţi teribil de nebunia înfometării au tăiat bucăţi din carnea saracinilor care fuseseră ucişi. Aceste bucăţi au fost gătite şi mâncate, devorate sălbatic când încă nu erau fripte. În acest fel asediatorii au fost mai răniţi decât cei asediaţi”, scria Foucher de Chartres, cronicar al Primei Cruciade, la Ierusalim.

Martiriul lui Gheorghe Doja
Un caz cutremurător de canibalism datează din 1514. Gheorghe Doja (1470 - 1514), nobilul secui devenit liderul unei oştiri ţărăneşti din Transilvania a fost condamnat la moarte prin tortură, iar apropiaţii săi au fost puşi să mănânce bucăţi din trupul său. „Ioan Zapolya soseşte în faţa Timişoarei şi, în lupta pe care o dă cu ţăranii, izbuteşte să-i învingă şi să facă prizonieri pe Dosza însuşi, pe fratele acestuia şi pe o sumă dintre căpetenii. Pedeapsa aplicată conducătorului a fost cumplită, impresionând prin ferocitatea ei şi pe cei mai cruzi. Dosza a fost aşezat gol, pe un tron de fier încins, i s-a pus apoi pe cap o coroană tot de fier, incandescentă, şi i s-a smuls cu cleştele înroşit în foc carnea, bucată cu bucată, iar tovarăşii săi, ţinuţi flămânzi timp de 15 zile, fiind siliţi să o mănânce”, scria istoricul Constantin Giurescu. Unii istorici contestă că un astfel de suplici ar fi avut loc, aşa cum a fost menţionat de autorii vremii.

Ospeţele macabre ale lui Vlad Ţepeş
La sfârşitul secolului al XV-lea, un personaj istoric important al românilor devenise eroul negativ al unor povestiri populare în care erau menţionate acte de canibalism. Una dintre legendele slave, răspândite după moartea acestuia,  informa că Ţepeş ar fi invitat câţiva oaspeţi la conacul său, pe care apoi i-a ucis în chinuri groaznice. Dracula şi-a continuat însă festinul, înconjurat de trupurile victimelor sale şi chiar ar fi muiat pâinea în găleţile de sânge. „Odată se ospăta sub trupurile oamenilor morţi, care erau puşi în ţeapă, mulţime mare, împrejurul mesei lui. Iar el mânca în mijlocul lor şi cu aceasta se desfăta”, se arăta într-o povestire despre Dracula. Cronicarii otomani au completat legendele slave cu mărturii despre atrocităţile săvârşite de duşmanul Înaltei Porţi şi despre apetitul său pentru sânge.

De ce consumau medievalii sânge uman
În Evul Mediu unii învăţaţi ai vremii au recomandat consumul sângelui şi al unor bucăţi din trupul uman ca remedii medicale. Mai întâi, potrivit unor istorici, mici bucăţi de mumii aduse din Egipt erau folosite în reţete împotriva bolilor, dar practica s-a extins şi a inclus bucăţi de carne de om, piele, oase, sânge, grăsimea şi chiar urina unor cadavre, ale criminalilor executaţi, sau deshumate din cimitire.

Prinţesa - vampir
Elisabeta Bathory, o prinţesă din Ungaria medievală, înrudită cu principii transilvani de la începutul secolului al XVII-lea, a fost acuzată de uciderea a peste 600 de femei. Unul dintre motivele atrocităţilor comise de Elisabeta era temerea că va îmbătrâni şi îşi va pierde frumuseţea. Potrivit unor autori, Elisabeta a crescut ascultând poveşti despre puterile miraculoase de restaurare ale sângelui. Ar fi fost instruită de vrăjitoarele ei că scăldatul în sângele unor tinere ar ajuta la păstrarea frumuseţii ei. Şi-a ucis o slujnică, pentru a se îmbăia cu sângele acesteia. Apoi, consiliată de vrăjitoarele ei că va trebui să se scalde în sângele unor domniţe şi nu al slujnicelor, pentru a-şi spori frumuseţea, a atras în castelul ei din Cachtice o mulţime de tinere din familii nobile, care sfârşeau torturate. La 30 decembrie 1610 gărzile au descins în castelul Elisabetei şi au fost îngrozite de cele văzute. Au găsit o tânără moartă în camera principală, golită de sânge, şi o alta muribundă, străpunsă cu ţepe. În temniţă au mai găsite mai multe prizoniere cu răni şi găuri în corp. Au fost exhumate apoi, la castel, trupurile a 50 de fete, se arăta în mărturiile din timpul procesului în care Elisabeta Bathory a fost acuzată de crime. Unele mărturii istorice contestă practicile atribuite prinţesei, care au fost relatate la un secol după moartea ei.

Războaiele mondiale au produs valuri de canibalism
În timpul Primului Război Mondial sunt menţionate cazuri în care oamenii au recurs la canibalism pentru a supravieţui foametei aduse de iernile cumplite. Unele au fost înregistrate şi pe teritoriul României. Cele mai faimoase relatări datează însă din Al Doilea Război Mondial. În timpul asediului oraşului Leningrad (Sankt Petersburg), încolţit timp de aproape trei ani de armatele Germaniei naziste, au murit peste un milion de oameni, majoritatea civili, răpuşi de frig şi foamete. Cel mai înfiorător efect al lipsei hranei a fost însă apariţia a numeroase cazuri de canibalism. Cadavrele uşor accesibile erau ale colegilor şi rudelor decedate de foame, iar deseori cei rămaşi în viaţă cooperau pentru a le împărţi. În sud-estul Asiei, potrivit unor mărturii istorice, miile de soldaţi indieni luaţi prizonieri de armata japoneză au fost folosiţi ca ţinte vii în poligoanele de tragere, iar unii dintre ei şi dintre localnicii din insulele ocupate în Pacific au sfârşit ca hrană pentru japonezi. Victimele erau alese din rândul persoanelor cele mai sănătoase fizic, iar uneori erau jupuite înainte de a fi ucise.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Constantin Brâncoveanu, mărirea şi decăderea celui mai bogat domn al Ţării Româneşti. De ce a fost canonizat

Fresca misterioasă ascunsă în Castelul Corvinilor. Pictura medievală care spune povestea Huniazilor este în mare pericol

Înfiorătoarea poveste a celor trei turci ucişi după ce au săpat fântâna castelului din Hunedoara: „Mărite domn, apă aveţi, dar inimă nu!“