Cele mai groaznice masacre din trecutul românilor: sate întregi trecute prin foc şi oameni obligaţi să mânânce bucăţi din trupurile semenilor
0
Răscoala condusă de Gheorghe Doja, revoltele moţilor din Transilvania, conduşi de Horea, Revoluţia de la 1848 – 1849, în care s-a remarcat, ca lider al românilor Avram Iancu se numără printre cele mai sângeroase mişcări de protest din istoria românilor. Revoltele au dus însă la atrocităţi cumplite, potrivit relatărilor vremii.
Circa 40.000 de oameni au participat la războiul din Transilvania anului 1514, izbucnit pe fondul tulburărilor create de chemarea Papei Leon al X-lea la cruciada anti-otomană.
Cetele ţărăneşti conduse de Gheorghe Doja au folosit acest prilej pentru a-şi cere drepturile oprite de nobilime. Răscoala din Transilvania şi Ungaria a fost cumplită. Trupele de iobagi au cucerit cetăţile Cenad, Nădlac, Zădăreni, Arad şi Şiria, au ocupat apoi Lipova, însă în final au fost înfrânte la Timişoara, de armata nobilimii. Gheorghe Doja şi fratele său au sfârşit într-un supliciu inimaginabil. Capturat de nobili, în timpul execuţiei sale din 20 iulie 1514, Doja a fost legat cu lanţuri înroşite în foc, a fost aşezat pe un tron de fier încins.
În mână, călăii i-au pus un sceptru înroşit în foc, iar pe cap o cunună aprinsă, făurită din fier de plug. Bucăţi din trupul său au fost smulse cu cleştele şi date de călăi să fie mâncate de fratele său şi de ceilalţi condamnaţi pentru răscoală. Trupul sfârtecat al lui Doja a fost tăiat în patru bucăţi care au fost expuse la porţile oraşelor Buda, Pesta, Alba Iulia şi Oradea, în timp ce capul a fost trimis la Seghedin. O soartă asemănătoare au avut-o şi alţi participanţi la răscoală, care au decapitaţi, jupuiţi de vii sau sfârtecaţi.
„O teroare necruţătoare s-a dezlănţuit în toată ţara. Oricine era bănuit de participare la răscoală era ucis fără milă. Zeci de mii de ţărani au căzut victime furiei nobiliare. Mii de cadavre zăceau pe toate drumurile. În unele regiuni — ca, de pildă, în Bihor şi Cenad — populaţia s-a rărit mult în urma acestor masacre, precum şi a fugii de frica răzbunării nobilimii. Acestei terori nobiliare i-au căzut victime nu numai ţărănimea, ci şi aliaţii ei, orăşenimea săracă şi chiar unii nobili mici, participanţi la răscoală”, arată autorii Istoriei României, Volumul II, editura Academiei RPR.
Răscoala lui Horea
Sfârşitul secolului al XVIII-lea este marcat de marea răscoală a iobagilor conduşi de Horea. Numeroase atrocităţi au fost comise în timpul revoltelor din toamna târzie a anului 1784, potrivit documentelor citate de istorici. Răscoala izbucnită cu furie a fost într-un mod la fel de barbar. Masacrele comise de răsculaţi sunt relatate de istoricul David Prodan, în volumul „Răscoala lui Horea”. Sunt citate mărturii provenite din scriptele nobiliare, în care uneori faptele relatate înfruntă adevărul.
„Soţiei lui Krâjnik pe cale să nască i-ar fi tăiat copilul din pântece. Scos viu, unul l-ar fi luat în furcă de fier, altul i-ar fi tăiat capul şi apoi ceilalţi l-ar fi tăiat în bucăţi. Pe doi copii i-ar fi îngropat de vii, mai respirând încă”, relata David Prodan.
„Pe Francisc Asztalos (probabil tâmplar), unii prinzându-l de mâini şi de picioare l-au aruncat din podul casei, iar cei de jos l-au luat în primire în furci de fier şi în lănci. Francisc Balogh, comisarul Zarandului, afirmă că tot aşa şi pe mama sa au omorât-o aruncând-o din pod şi primind-o de jos în furci de fier, iar pe tatăl său l-au ucis cu securile. Pe soţia lui Ştefan Ribitzei şi pe sora ei le-au scos din nişte foi de porumb, de unde Iosif Topor, în bătăi cumplite, le-au târât în curtea lor, le-au omorât în faţa uşii şi acolo le-au îngropat. Pe cea din urmă ar fi îngropat-o pe jumătate încă vie, au călcat cu picioarele pământul sub care mai mişca încă”, scrie David Prodan, citând mărturiile vremii. Acuzaţi de instigarea răsculaţilor şi că au ordonat masacrarea nobililor şi pustiirea moşiilor lor, din porunca împăratului, Horea şi Cloşca au fost condamnaţi la moarte prin tragerea pe roată.
„Pe Horea şi Cloşca i-au frânt cu roata de vii luni şi apoi i-au tăiat în patru şi i-au trimis în toate părţile. Capul lui Cloşca l-au adus aici în piaţă, tocmai când treceam, îl ţineau fipt într-o ţeapă aproape de carul meu. Şi eu m-am uitat bine la el, dar n-am văzut nicicând şi nici nu mi-am închipuit să pot vedea aşa ceva fără oroare. Dar mărturisesc, l-ara privit tocmai cu sânge rece, ca când n-ar fi fost cap de om”, scria contele Samuil Teleki, într-o scrisoare adresată soţiei sale, în martie 1785, citată de istoricul David Prodan, în volumul Răscoala lui Horea. Alţi zeci de răsculaţi au fost condamnaţi la moarte prin tăierea capului, care era apoi înfipt în ţeapă şi tregarea trupului pe roată.
Masacrele Revoluţiei din Transilvania
Revoluţia din Transilvania anilor 1848 – 1849 îl are în prim-plan pe Avram Iancu şi este marcată de numeroase evenimente cumplite. Cele mai mari atrocităţi s-au petrecut în timpul asediilor oraşului Abrud şi a satelor din împrejurimile sale, din primăvara anului 1849. Mii de oameni au murit, în confruntările dintre oştile lui Avram Iancu şi armatele maghiarilor. Conflictul din Abrud a pornit în mai 1849, la scurt timp după sosirea trupelor de insurgenţi maghiari conduse de maiorul Hatvani, în oraş. Acesta a decis ruperea armistiţiului şi a ucis un localnic.
În 8 mai 1849, trupele lui Avram Iancu sprijinite de localnici au înconjurat Abrudul şi Roşia Montană. În Roşia, 300 de militari maghiari au fost ucişi, iar satul a fost incendiat, în timp ce pierderile suferite de oştile lui Iancu au fost mici, scria liderul moţilor, într-un raport publicat în toamna anului 1849. Cea mai mare parte a trupelor maghiare a rămas în Abrud.
„Aici se apărară cu ultimele forţe în biserici, case şi beciuri, până când au fost biruiţi complet de focul de tun şi cel de puşcă al românilor. Când au văzut cadavrele fruntaşilor şi a altor fraţi întinse pe piaţa oraşului, furia lor ajunse la culme. Toţi maghiarii care n-au putut să se salveze au fost măcelăriţi. Mulţi au fost ascunşi de românii din Abrud în casele lor şi astfel au fost salvaţi. Oraşul luase foc din cauza împuşcăturilor. Acum însă glotaşii înfuriaţi dădură foc celor mai multe case ungureşti. Din toate părţile se cerea trădătorul Dragoş – astfel îi zice poporul. El fu găsit într-un beciu, târât afară şi rupt în bucăţi. Astfel se termină prima luptă cu Hatvani. Numărul insurgenţilor morţi, inclusiv unguri abrudeni, se poate evalua fără exagerare la 2.000. Pierderile poporului românesc au fost foarte mici”, scria Avram Iancu, în raportul său.
O săptămână mai târziu, maiorul Imre Hatvani şi Avram Iancu au fost protagoniştii unei noi confruntări, în Abrud, soldată cu moartea a peste 2.500 de oameni, cei mai mulţi din trupele de insurgenţi maghiari. Un episod la fel de înfiorător din zilele războiului civil a fost relatat de istoricul Gheorghe Bariţ şi arăta uciderea, în toamna anului 1848, a peste 140 de maghiari din Sângatin.
„O catastrofă din cele mai crunte a fost măcelul de la Sângatin (Kis Enyed), unde maghiarii din localitate şi împrejurimi se strânseseră într-o curte boierească bine întărită pentru a se apăra în contra încercărilor de dezarmare ale românilor. Aceştia, după o parlamentare mai îndelungată dar fără niciun rezultat, lipsiţi de un comandant mai priceput, năvăliră asupra curţii. Ungurii însă traseră cu puştile în ei omorând patru ţărani. Ceilalţi, înfuriaţi peste măsură de moartea fraţilor lor, dădură foc dependenţilor curţii boiereşti şi măcelăriră pe toţi ungurii pe care au putut să pună mână. Numai câţiva au scăpat prin fugă în întunericul nopţii, 141 de cadavre zăceau neînsufleţite în curte şi în casa prefăcută în ruine”, relata Gheoghe Bariţ.
Vă recomandăm şi:
Târgul de fete de pe Muntele Găina i-a fascinat dintotdeauna pe călătorii străini. Povestea a acestui obicei, aşa cum se desfăşura la sfârşitul secolului XIX, a fost relatată în detaliu de scriitorul Jokai Mor, în romanul „Sărmanii Bogaţi". Autorul se arăta impresionat de tradiţia din Apuseni, dar oferea şi o explicaţie pentru ea.
Avram Iancu este unul dintre eroii de referinţă ai românilor. Conducătorul moţilor din timpul mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849 a rămas în istorie ca un simbol al patriotismului şi al jertfei pentru libertate. O serie de lucruri au rămas însă mai puţin cunoscute publicului care se raportează astfel la eroul naţional.
Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a fost considerată un moment crucial din istoria Transilvaniei. Mărturiile păstrate din timpul evenimentelor petrecute în toamna târzie a anului 1784 vorbesc despre momente cumplite şi crime inimaginabile, săvârşite atât de iobagii participanţi la răscoală, cât şi de către cei care au reprimat-o.
Se încarcă comentariile...
