Cele mai cumplite asasinate din istoria românilor. Marii domnitori care au sfârşit în chinuri după trădările suferite
0Măturiile istorice consemnează un şir lung de asasinate cărora le-au căzut victime marile personalităţi din trecutul românilor. De la Burebista la Tudor Vladimirescu, o mulţime de personaje istorice au devenit eroi nu doar prin calităţile prin care au fost remarcaţi în timpul vieţii, dar şi prin morţile lor.
Istoricii vremii au oferit mărturii cumplite despre modul în care au sfârşit unele dintre cele mai mari personalităţi din trecutul românilor.
Burebista – sfâşiat de supuşii săi
Istoricii l-au considerat pe Burebista (82 î.Hr. - 44 î.Hr.) conducătorul care a reuşit să unească sub stăpânirea sa triburile care populau în urmă cu peste două milenii actualul teritoriu al României şi teritoriile din Balcani. Era temut de romani, însă moartea i-ar fi adus-o căpeteniile celorlalte triburi dace. „Cât despre Burebista, acesta a murit din pricina unei răscoale, mai înainte ca romanii să apuce a trimite o armată asupra lui. Urmaşii acestuia la domnie s-au dezbinat, fărâmiţând puterea în mai multe părţi”, informa istoricul grec Strabon.
Decebal – a ales să se sinucidă
Decebal (n. 50 – 60 d. Hr. – d. 106 d. Hr.) a fost principalul erou al războaielor daco-romane. Regele dac a ales să moară înainte de a fi prins de invadatorii Sarmizegetusei. Scena morţii lui Decebal a fost ilustrată pe Columna lui Traian. Fresca îl înfăţişează pe acesta înconjurat de ostaşii romani, în timp ce îşi taie gâtul cu un pumnal. „Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma”, relata istoricul latin Dio Cassius.
Gheorghe Doja - schingiut
Gheorghe Doja, nobilul secui din Transilvania care a condus revoltele ţărăneşti de la începutul secolului al XVI-lea a fost condamnat la o moarte cumplită. Capturat de nobili, în timpul execuţiei sale din 20 iulie 1514, care a avut loc în Timişoara, Doja a fost legat cu lanţuri înroşite în foc, a fost aşezat pe un tron de fier încins. În mână, călăii i-au pus un sceptru înroşit în foc, iar pe cap o cunună aprinsă, făurită din fier de plug. Bucăţi din trupul său au fost smulse cu cleştele şi date de călăi să fie mâncate de fratele său şi de ceilalţi condamnaţi pentru răscoală. Trupul sfârtecat al lui Doja a fost tăiat în patru bucăţi care au fost expuse la porţile oraşelor Buda, Pesta, Alba Iulia şi Oradea, în timp ce capul a fost trimis la Seghedin, informau autorii Istoriei României, Volumul II, editura Academiei RPR. Unii istorici contestă că un astfel de suplici ar fi avut loc, aşa cum a fost menţionat.
Mihai Viteazul - batjocorit
Asasinarea lui Mihai Viteazul a fost descrisă în nuanţe sumbre de cronicarul ungar Istvan Szamoskozy. Marele voievod a fost ucis chiar de aliatul său, generalul Gheorghe Basta şi de apropiaţii acestuia, în 1601, în tabăra sa militară de la Turda. „După ce Basta şi-a orânduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva, a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins. Mihai i-a zis: <<Ba>> şi cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au târât trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp”, relata istoricul vremii.
Masacrul asupra Brâncovenilor
Constantin Brâncoveanu, unul dintre marii domnitori ai Ţării Româneşti, a fost ucis pe malul Bosforului, în Constantinopol, în 15 august 1714. Înainte de execuţie, din aprilie până la sfârşitul lui iulie, membrii familiei Brâncoveanu au fost supuşi unor torturi cumplite, într-o temniţă turcească. Ajunşi la locul execuţiei, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi ginerele său au fost aşezaţi în faţa sultanului Ahmed al III-lea, care le-a reamintit că îşi pot cruţa viaţa dacă se dezic de Hristos şi trac la mahomedanism. Oferta sultanului a fost refuzată, iar pe rând ginerele, fii săi şi apoi fostul domnitor au fost decapitaţi. „Cele şase capete fură apoi înfipte în suliţe şi plimbate pe străzile Stambulului. Dar le aduse pe urmă repede înapoi la Serai, fiindcă poporul ameninţa să se răscoale. Vederea acestui măcel îi întărâtase. Excesul de cruzime nu e pe placul musulmanilor. Trupurie fură aruncate în mare”, amintea istoricul Constantin Gane.
Execuţia publică a lui Horea şi Cloşca
Acuzaţi de instigarea răsculaţilor şi că au ordonat masacrarea nobililor şi pustiirea moşiilor lor, din porunca împăratului, Horea şi Cloşca, liderii Răscoalei din Transilvania anului 1784, au fost condamnaţi la moarte prin tragerea pe roată. Un alt conducător al moţilor, Crişan, s-a spânzurat în închisoare. Execuţia celor doi a avut loc în 28 februarie 1785, la Alba Iulia. „Pe Horea şi Cloşca i-au frânt cu roata de vii luni şi apoi i-au tăiat în patru şi i-au trimis în toate părţile. Capul lui Cloşca l-au adus aici în piaţă, tocmai când treceam, îl ţineau fipt într-o ţeapă aproape de carul meu. Şi eu m-am uitat bine la el, dar n-am văzut nicicând şi nici nu mi-am închipuit să pot vedea aşa ceva fără oroare. Dar mărturisesc, l-ara privit tocmai cu sânge rece, ca când n-ar fi fost cap de om”, scria contele Samuil Teleki, într-o scrisoare adresată soţiei sale, în martie 1785, citată de istoricul David Prodan, în volumul Răscoala lui Horea.
Tudor Vladimirescu, decapitat
Tudor Vladimirescu a fost conducătorul pandurilor în timpul Revoluţiei din 1821. A fost asasinat însă asasinat din ordinul conducătorului mişcării Eteria, Alexandru Ipsilanti, care l-a acuzat de trădare. În dimineaţa de 23 mai 1821, Vladimirescu a fost dus la Târgovişte şi închis în veche Mitropolie. „Tudor a fost închis în temniţa mitropoliei, iar cunoscutul criminal Caravia a fost însărcinat să-i ia interogatoriul. Acest scelerat a supus pe Tudor la tot felul de chinuri, numai pentru a afla unde a ascuns banii, căci credea că are sume mari de bani pentru cumpărarea de arme şi muniţie pentru panduri, iar descoperirea lor interesa pe toţi, mai mult decât acţiunile lui Tudor. Vladimirescu a suportat totul cu o tărie neobişnuită, răspunzând că nu are nimic şi că el a venit acolo pentru ca, unindu-se cu eteriştii, să lupte împreună împotriva turcilor. În cele din urmă, după două zile de cele mai crunte chinuri, l-a anunţat pe Tudor că-l trimit la divan şi, legându-l, au ieşit noaptea afară din oraş. Apropiindu-se de râul Dâmboviţa, Caravia l-a împuşcat cu pistolul, apoi l-au tăiat, i-au tăiat capul, iar trupul i l-au aruncat în râu, după unii autori într-o fântână părăsită. Astfel a fost curmată, prin trădare, viaţa lui Tudor”, informa autorul rus Ivan Liprandi.
Vă recomandăm şi:
Ioan de Hunedoara a murit de ciumă, la scurt timp după ce îi alungase pe turci de la porţile Belgradului. Matia, fiul său devenit rege al Ungariei, a murit intoxicat de plumb, iar fratele său mai mare Ladislau a fost decapitat. Şirul de tragedii neaşteptate, unele inexplicabile, din familia Huniazilor au curmat devreme istoria unei familii puternice, care a dominat Transilvania în secolul XV.
Împrejurările în care au murit mai mulţi dintre domnitorii medievali care au marcat trecutul românilor au dat naştere a numeroase controverse. În cazul unora dintre ei, istoricii vremii s-au contrazis în mărturii, iar în privinţa altora cronicile despre moartea lor au fost cu totul neobişnuite.
Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.