Ce au decis magistraţii la cererea de liberare condiţionată depusă de Alin Simota
0Magistraţii au soluţionat cererea de liberare condiţionată depusă de Alin Simota, afaceristul din Valea Jiului condamnat în două dosare penale şi judecat în mai multe cauze.
Judecătoria Deva a decis liberarea condiţionată a lui Alin Simota, încarcerat în vara anului trecut, la întoarcerea din Dubai, după ce timp de un an şi jumătate s-a aflat pe lista infractorilor români daţi în urmărire internaţională. „Instanţa admite propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul-condamnat Simota Alin. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului în prezent încarcerat în Penitenciarul Deva, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2619/2018 emis de Judecătoria Deva, şi punerea acestuia în libertate, dacă nu este arestat sau deţinut în altă cauză. Atrage atenţia petentului-condamnat asupra dispoziţiilor art. 61 C. pen. 1969, privind revocarea liberării condiţionate. Cheltuielile judiciare în cuantum de 10 lei rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.02.2018”, se arată în soluţia magistraţilor.
Alin Simota a primit sentinţe definitive în două dosare penale: doi ani de închisoare pentru conflict de interese şi jumătate de an de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, pedeapsa contopită pe care trebuia să o execute fiind de un doi ani şi o lună.
Începând din vara anului 2013, când a fost arestat pentru prima dată într-un dosar în care a fost acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj în formă continuată, cămătrie, ameninţare, instigare la violenţe şi la lipsire de libertate, Simota a petrecut, în total: un an şi opt luni în arest preventiv, patru luni în arest la domiciliu şi un an şi trei luni în închisoare. În decembrie 2015, la scurt timp după ce a fost eliberat de Judecătoria Deva, Simota a plecat în Dubai şi nu s-a mai întors decât în iulie 2017, când a fost din nou reţinut. La scurt timp după plecarea sa, magistraţii Tribunalului Hunedoara au întors decizia Judecătoriei, stabilind că afaceristul nu trebuia eliberat.
La sfârşitul anilor 2000, Alin Simota, supranumit şi „baronul Văii Jiului”, se afla în topul celor mai bogaţi oameni din judeţul Hunedoara, cu o avere care depăşea 20 de milioane de euro, obţinută aproape în totalitate din afaceri cu statul, în energie, construcţii, minerit şi prestări de servicii. Alin Simota era considerat în Valea Jiului drept urmaşul „Luceafărului Huilei”, Miron Cozma. A condus clubul de fotbal Jiul Petroşani, falimentat între timp, şi organizaţia PNL din Petroşani. În prezent, este judecat în mai multe dosare penale pentru infracţiuni de crimă organizată, infracţiuni economice şi infracţiuni de corupţie, cu prejudicii estimate la câteva milioane de euro.
Alin Simota a fost vicepreşedinte al PNL Hunedoara până în 2013. A fost exclus din partid ca urmare a problemelor cu legea, care au dus la arestarea sa. Simota a fost finanţator al clubului Jiul Petroşani şi a deţinut funcţii de consiliar local la Primăria Petroşani în perioada 2012 - 2013 şi de consilier judeţean, între anii 2008 şi 2012. În vremea în care a fost consilier judeţean, firmele sale au obţinut mai multe contracte de lucrări publice, care au făcut obiectul unor cercetări penale.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Baza sportivă Jiul Petroşani, falimentată de Alin Simota, a fost redată primăriei
Baza sportivă Jiul din Petroşani a reintrat în administrarea Primăriei Petroşani. În ultimii 15 ani ea fost patronată de afaceristul Alin Simota, arestat în prezent într-un dosar în care e acuzat de infracţiuni economice, iar în ultimii aproape doi ani a fost lăsată în paragină.
Afaceristul Alin Simota şi ceilalţi 13 inculpaţi din dosarul DIICOT în care au fost acuzaţi de infracţiuni grave de crimă organizată vor fi judecaţi de Tribunalul Hunedoara, după ce Curtea de Apel Alba Iulia şi-a declinat co mpetenţa soluţionării cauzei.
Alin Simota a fost trimis în judecată sub acuzaţia de conflict de interese. Fostul milionar din Valea Jiului va răspunde în faţa instanţei din Deva, într-un dosar în care procurorii reclamă un prejudiciu de 260.000 de lei. Pagubele ar fi fost produse în urma unor afaceri cu statul, pentru realizarea lucrărilor la spitalul din Deva.