Casa de cultură a Hunedoarei în şantier. Cum s-a lucrat la restaurarea clădirii monument FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa de Cultură. Faţada a fost reabilitată. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Casa de Cultură. Faţada a fost reabilitată. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Casa de cultură din Hunedoara, construită la începutul anilor ´50, se află în şantier de la mijlocul anului trecut.

Lucrările de restaurare a faţadelor Casei de Cultură din Hunedoara au fost finalizate, iar în prezent constructorii s-au mobilizat pentru restaurarea spaţiilor interioare, a sălii de spectacole şi a subsolului clădirii, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Hunedoara, care au derulat investiţia.

VIDEO Secretele labirintului subteran din centrul Hunedoarei. Locul interzis din spatele uşilor blindate

GALERIE FOTO


„În cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de refuncţionalizare şi/sau compartimentare a unor spaţii existente, lucrări de finisaje interioare (cu restaurarea şi refacerea elementelor de decoraţie arhitecturală), lucrări de refacere a pardoselii şi a scărilor, lucrări de recondiţionare şi restaurare a tâmplăriei (cu schimbarea elementelor deteriorate), modernizarea birourilor şi grupurilor sanitare, revizuirea instalaţiei electrice şi de iluminat, precum şi lucrări de finisaje exterioare”, a transmis Bogdan Hăulică, purtătorul de cuvânt al instituţiei.


Casa de Cultură. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

casa de cultura din hunedoara in santier foto adevarul daniel guta

Valoarea contractului este de 13,1 milioane de lei, cu TVA inclus), iar durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni de la data primirii Ordinului de începere a lucrărilor, din luna iulie a anului 2020.


Interior. Foto: Consiliul Judeţean Hunedoara.

casa de cultura din hunedoara in santier foto consiliul judetean hunedoara

„Bijuteria” din Hunedoara anilor ‘50

Casa de Cultură din centrul Hunedoarei a fost construită la mijlocul anilor ‘50, la mijlocul distanţei dintre poarta Combinatului Siderurgic Hunedoara şi cartierul O.M. (Oraşul Muncitoresc). Clădirea „teatrului cinematograf”, cu o sală de spectacole cu peste 700 de locuri, a fost realizată după planurile arhitectului Nicolae Porumbescu şi după modelul „Casei de cultură Înfrăţirea între popoare” din Bucureştii Noi, proiectată de acelaşi arhitect. Sursa de inspiraţie pentru construcţia emblematică din zona centrală a municipiului ar fi fost clădirea faimosului Teatru Balşoi, din Moscova, înfiinţată la începutul secolului al XIX-lea. Decenii la rând, teatrul a reprezentat principalul loc al evenimentelor culturale, însă din 2015 a rămas închisă publicului. Recent, Casa de Cultură a Hunedoarei a intrat în renovare, iar după finalizarea lucrărilor, va fi redeschisă şi pe lângă activităţile culturale pentru care a fost ridicată, aici va funcţiona şi Biblioteca municipală a Hunedoarei.


Interior. Foto: Consiliul Judeţean Hunedoara.

casa de cultura din hunedoara in santier foto consiliul judetean hunedoara

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum arăta vacanţa unor turişti americani în România din 1989: „Oamenii stau cu încăpăţânare la cozi. Locurile de muncă le sunt garantate fie că zâmbesc sau nu” 

Povestea primului cartier de blocuri din Hunedoara, spusă de spionii americani în anii '50: locuinţele construite în trei ani pentru 20.000 de muncitori

Gheorghe Gheorghiu-Dej, omul care a stalinizat România, în rapoartele SUA: „Idealistul abuziv, fanatic al sovieticilor”




 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite